Selgros România și Asociația Speranța pentru Copii sărbătoresc 10 ani de colaborare
Reading Time: 2 minuteSelgros Cash&Carry România sărbătorește zece ani de colaborare cu Asociația Speranța pentru Copii. Acest parteneriat înseamnă acțiuni punctuale de sprijinire a copiilor din medii defavorizare prin achiziția de rechizite la început de an școlar sau acoperirea cheltuielilor indispensabile asigurării traiului zilnic, dar și proiecte de mare amploare, cum ar fi susținerea în Centrul Speranța din Tărlungeni (Brașov).
Proiectul Centrul Speranța a demarat la finalul anului 2016. Cu sprijinul financiar acordat, a fost asigurată racordarea la sistemul de încălzire pe gaz, dar și la sistemul centralizat cu alimentare cu apă și de canalizare și dotarea cu electrocasnice. Centrul Speranța are o suprafață de 700 mp și include 11 camere, 2 săli de studiu, cancelarie, bucătărie, cameră tehnică și alte dependințe.
Dincolo de investițiile în amenajarea spațiului, Selgros a susținut și continuă să susțină atelierele și cursurile organizate de asociația Speranța. Până în prezent, peste 300 copii instituționalizați au avut acces la educație formală.
În cei zece ani, asociația Speranța a găzduit 5 cursuri de formare profesională realizate în parteneriat cu Opera Brașov în urma cărora peste 100 tineri au avut ocazia să învețe meșteșuguri necesare vieții culturale și să își dezvolte abilități necesare pentru a obține, ulterior, un loc de muncă în instituții culturale.
Selgros a luat inițiativa de a implica și clienții în acest proiect. Astfel, în toate magazinele retailerului au fost amplasate urne de donații, iar la fiecare achiziție făcută în magazin, un procent din suma cheltuită ajunge către Centrul Speranța din Tărlungeni.
Totodată, Selgros România s-a implicat activ în lupta pentru promovarea drepturilor copiilor și a deschis galeriile sale comerciale pentru distribuirea materialelor umanitare realizate de copii în atelierul Asociației Speranța pentru Copii.
,,De-a lungul anilor, Selgros a participat activ, ca inițiator, partener sau sponsor la derularea mai multor proiecte de interes. La un deceniu de colaborare, în care Selgros România a înțeles să fie susținătorul nostru din umbră, dorim să mulțumim acestei echipe minunate și discrete care ne-a ajutat să aducem zâmbetul pe chipurile a mii de orfani și să reaprindem speranța în sufletele sutelor de copii defavorizați”, a spus Andrata Tudor, președinte al Asociației Speranța pentru Copii.
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți actori din comerțul românesc și deține 23 de magazine în România. În 2011, Selgros a intrat în portofoliul Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare reţea B2B şi food service din Europa, cu operaţiuni în șapte țări europene (Elveţia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, România şi Rusia).
Organizația Speranţă pentru Copii este o asociație non-guvernamentală înființată în 2005, orientată către promovarea drepturilor copilului, așa cum sunt acestea stipulate în cadrul Convenției Națiunilor Unite privind drepturile copilului. Organizația are patru membrii fondatori și aproximativ 100 de voluntari implicați în acțiunile asociației.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz