Sediu nou pentru Endava
Reading Time: 2 minuteEndava, unul dintre principalii furnizori de servicii IT din regiune a deschis un nou centru de dezolvatre in Skopje, capitala Macedoniei, unde intentioneaza sa angajeze in primul an 100 de persoane, carora li se vor mai alatura inca 400 de colegi in urmatorii patru ani. Compania, cu sediul central in Londra si birouri in New York, Frankfurt, Atlanta, Glasgow, Oxford, Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Chisinau are un model de livrare de succes bazat pe combinarea competentelor tehnice la nivel ridicat din Europa de Est cu expertiza in consultanta si livrare detinute pe pietele din care provin principalii clienti ai companiei. Endava se afla in primele 100 de companii de externalizare de servicii la nivel mondial, iar strategia de crestere a organizatiei se concentreaza pe extinderea prezentei in Europa de Est, prin dezvoltarea in continuare a centrelor de livrare existente si prin deschiderea de noi sedii. Compania este, de asemenea, unul dintre cei mai activi angajatori din domeniul IT in Romania si Moldova, iar recent a ocupat prima pozitie intr-un top al celor mai buni 20 de angajatori IT pentru care merita sa lucrezi in Romania, realizat la finele anului trecut de revista Biz.
Angajatii Endava sunt implicati in livrarea de solutii IT pentru companii multinationale din domeniile financiar-bancar, asigurari, retail, telecomunicatii si media & publishing. Compania investeste semnificativ in dezvoltarea profesionala a angajatilor, carora le ofera si programe de training de nivel ridicat realizate in cadrul Endava University. Compania britanica planuieste o crestere anuala cu 25% a numarului de angajati in cadrul centrelor de dezvoltare si suport din Romania si Moldova, unde deja lucreaza peste 1.300 de angajati. Datorita locatiei centrelor sale de livrare din Europa de Est, Endava este foarte bine pozitionata pentru a oferi suport clientilor la nivel international pentru implementarea proiectelor IT complexe, beneficiind de existenta unei comunitati IT cu competente ridicate, fusul orar fiind compatibil cu cel al clientilor.
In Macedonia, in urmatorul an, Endava va recruta 100 de persoane in sediul din Skopje si intentioneaza sa creasca echipele astfel incat sa ajunga la peste 400 de angajati in urmatorii patru ani, ceea ce va reprezenta aproximativ 10% din numarul total de angajati la nivel de grup. Macedonia este cunoscuta ca fiind piata de IT&C cu cea mai rapida crestere din regiunea adriatica. Statul are un procent de 41% din populatie mai tanara de 30 de ani, un numar tot mai mare de tineri cu studii superioare si, cel mai important numarul absolventilor din domeniul IT aproape ca s-a dublat in ultimii patru ani. In Skopje deja exista o comunitate IT care numara circa 8.000 de specialisti. Universitatile locale infiinteaza facultati de informatica foarte bine cotate, iar cei 800 de noi absolventi IT pe an sustin cresterea rapida a sectorului IT.
“Succesul organizatiei noastre a determinat extinderea in Europa de Est”, spune John Cotterell, CEO la Endava. “Skopje are un potential foarte mare in sectorul IT datorita universitatilor puternice, calitatii candidatilor cu studii superioare si competentelor lingvistice excelente. De asemenea, am fost incurajati de mediul de afaceri favorabil din Macedonia si de abordarea deschisa a autoritatilor si a altor organizatii locale. Vom construi o echipa puternica in Skopje si vom crea valoare prin oferirea de oportunitati de cariera atat pentru profesionisti IT cu experienta, cat si pentru absolventi, crescand astfel nivelul de maturitate al pietei IT”, adauga Cotterell.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz