Se schimbă cărțile de identitate. România are termen până în 2024 pentru a implementa regulamentul european ce prevede aceleași cărți de identitate pentru toți cetățenii Europei. Odată cu acest lucru va trebui implementat și proiectul semnăturii electronice calificate, asta pentru a nu mai merge la ghișeu și pentru a semna diferite hârtii. Cu alte cuvinte, statul trebuie să se digitalizeze în relația cu cetățeanul.
Acest lucru nu înseamnă că va trebui să ne schimbăm cu toții actele până la finalul anului 2024, ci că statul trebuie să ofere românilor toate aceste noi documente. Călătoriile în spațiul comunitar vor necesita prezentarea noilor documente de identitate naționale sau a pașaportului.
„Este un proiect mult aşteptat şi, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, avem în responsabilitate cartea de identitate electronică împreună cu semnătura electronică calificată Avem trimestrul IV al anului 2024 ca şi deadline de implementare.
Sigur că este un termen destul de strâns, dar o să vedeţi în perioada următoare, că ne adunăm partea aceasta de resursă sau experţii de care avem nevoie pentru analiza de flux, analiza de business, astfel încât proiectele acestea mari de transformare digitală ale statului, prin ceea ce va însemna elaborarea documentaţiilor tehnico-economice să le putem scoate la licitaţie şi să putem cât de rapid să operaţionalizăm această structură”, a menţionat Marcel Boloş, la Conferinţa CursDeGuvernare „Urgenţa: Economia 4.0 – ce pune România în locul scăderii de la industria prelucrătoare, potrivit Agerpres.
Marcel Boloș a explicat apoi că acest demers reprezintă un beneficiu şi pentru ale servicii publice.
„Este foarte important, nu numai pentru cartea de identitate electronică, dar şi pentru marile servicii publice: sănătate, partea de educaţie, evenimentele de viaţă, administrația locală.
Discutam dimineață cu colegii despre această posibilitate de avea o anumită formă de cloud pentru serviciile locale pentru că, inclusiv primăriile, trebuie să dispună de aceste instrumente de modernizare, fiindcă orașele viitorului cam spre aceasta se îndreaptă, spre a asigura interoperabilitatea bazelor de date şi a face din acest punct de vedere serviciile publice mult mai accesibile pentru oameni.
Deci răspunsul este trimestrul IV 2024 – şi facem toate demersurile necesare pentru ca aceste lucruri să poată să prindă contur”, a precizat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…