Companii Finanțe

Se pregătește listarea a 20-25% din Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom

20 sept. 2016 < 1 min

Se pregătește listarea a 20-25% din Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom

Reading Time: < 1 minut

Autoritățile pregătesc listarea pe bursă a unor pachete minoritare ale statului, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Mircea Ursache arătând că vor fi listate 20-25% din titlurile deținute la companiile Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom România.

“Se merge în continuare pe un pachet de 20-25% la Hidroelectrica, dar n-am stabilit termenul. O ofertă publică de noi acțiuni de cel puțin 20-25% la CEC Bank și un pachet de 25% la Telekom România”, a declarat  Mircea Ursache, la un eveniment organizat de Piața Financiara și Finmedia.

Vicepreședintele ASF a arătat că a participat, alături de reprezentanți ai Guvernului,  ai Băncii Naționale a României și ai Academiei Române,  la grupul de lucru pentru proiectul „România competitivă”, unde s-a dezbătut tema dezvoltării pieței de capital.

“Din ‚90 încoace toată lumea fuge de tranzacționarea pe bursă. Pentru că e transparentă, pentru că asigură întâlnirea cererii cu oferta, nu e cu negociere directă, nu e cu parandărăt … Nicun guvern și nicio forță politică din România după ‘90 nu a iubit piața de capital”, a spus Ursache.

Participațiile statului la companii ar trebui ținute „într-o singură mână”, consideră vicepreședintele ASF, care spune că România este singurul stat european în care participațiile statului sunt la ministere. “Ministerele noastre, în loc să facă strategii și politici economice, se ocupă de cine să mai pună prin Consiliile de Administrație”, a spus Ursache.

Reprezentantul ASF a arătat că trebuie înlăturată confuzia între listare și  privatizare. “Că privatizăm acum sau după alegeri, n-are nicio legătură cu listarea. Listarea trebuie să fie un proces permanent”, a spus Ursache.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: