TIFF Unlimited este una dintre cele patru platforme europene de streaming care au inițiat proiectul CEEYou, prin care acestea își propun să promoveze cinematografia europeană în cinci țări de pe continent. Platforma românească se alătură astfel celor din Polonia (New Horizons VOD), Cehia, Slovacia (KVIFF.TV) și Ungaria (Cinego) în achiziționarea unei colecții ample de filme realizate de 11 cineaști precum Michael Haneke, Agnès Varda, Oliver Assayas, Éric Rohmer sau Yorgos Lanthimos. Filmele vor fi disponibile treptat pentru abonații platformelor, cu subtitrări în limbile locale. Inițiativa este co-finanțată de programul Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene.
Pe TIFF Unlimited, lansarea este însoțită și de campania Take a film trip, care aduce reduceri de 35% pentru abonamentele anuale. Astfel, până pe 24 decembrie, utilizatorii pot folosi codul 35FILM la check-out pentru a beneficia de promoție.
„Prin CEEYou vom reuși să îi (re)aducem în atenția unui public nou pe unii dintre cei mai importanți creatori europeni din ultimele decenii, oferind o nouă cheie de vizionare a filmelor lor. Beneficiind de vizibilitate în cinci țări și de o distribuție etapizată, noua colecție e rezultatul unei curatorieri atente, care traversează o întreagă istorie a cinematografului recent. Sperăm să fie doar începutul unei colaborări constante între partenerii acestui proiect pentru a aduce cinematografia de artă cât mai aproape de europeni, pe ecranele digitale”, spune Dorina Oarga, Project Manager TIFF Unlimited
Astfel, începând cu această iarnă pe New Horizons VOD, KVIFF.TV, Cinego și TIFF Unlimited publicul va putea urmări filme regizate între 1955 și 2019 de cei mai importanți cineaști europeni: retrospective Michael Haneke și Agnès Varda, tetralogia anotimpurilor lui Éric Rohmer și filmele lui Yorgos Lanthimos, Olivier Assayas, Nicolas Philibert, Jean Eustache, Krzysztof Kieslowski și Claire Denis.
În următorii doi ani, noi achiziții comune vor extinde colecția cu mai mulți mari regizori europeni, dar și cu filme de nișă, locale, din România, Polonia, Cehia sau Ungaria.
TIFF Unlimited este platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Lansată în 2019, platforma reunește în prezent peste 200 de filme. Platforma e disponibilă online și în aplicațiile iOS și Android (mobile și TV), și poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual, doar de pe teritoriul României. Unele filme românești, serii de interviuri, masterclass-uri și making of-uri TIFF sunt disponibile fără cont, de oriunde din lume.
6 din 10 români sunt supraponderali sau obezi, arată studiul cantitativ „Incidența obezității în rândul populației din România”, realizat în…
CFR Călători a pus în final în circulație începând cu data 20 noiembrie 2024, primul tren electric format din material…
Lucian Streche este un profesionist cu peste 17 ani de experiență în domeniul investițiilor financiare, fuziunilor și achizițiilor de companii,…
Hanwha Aerospace România și-a luat angajamentul să sprijine modernizarea Fortelor Armate ale României și să contribuie la întărirea flancului estic…
Rezident, rețeaua de apartamente de închiriat în regim hotelier din București, Predeal, Constanța, Eforie Nord și camere duble la Corbu,…
Numărul autorizațiilor de construire emise pentru clădiri rezidențiale din București s-a redus la aproape jumătate în timp ce suprafața utilă…