Good News Stiri

Se deschide ALZ Charity SHOP, cel mai important proiect caritabil născut în Tabăra de Social Media Marketing de la Pârâul Rece

25 iul. 2023 3 min

Se deschide ALZ Charity SHOP, cel mai important proiect caritabil născut în Tabăra de Social Media Marketing de la Pârâul Rece

Reading Time: 3 minute

Cel mai important proiect caritabil născut în Tabăra de Social Media Marketing de la Pârâul Rece se lansează în această săptămână în Mall Vitan din București.

Asociaţia ALUZIVA şi Bucureşti Mall Vitan lansează magazinul caritabil în regim pop-up store ALZ Charity SHOP, situat la etajul 1 al mall-ului, pe data de 27 iulie, la ora 17:00. Scopul parteneriatului este de a strânge fonduri pentru a sprijini proiectul “Şcoli cum TREBUIE” al Asociaţiei ALUZIVA, prin care asociaţia susţine activ educaţia în medii vulnerabile şi renovează, dotează şi digitalizează şcoli din mediul rural. 

WhatsApp Image 2023 07 25 at 18.01.12

Aproape toate obiecte expuse şi vândute în magazin au aparţinut unor artişti, sportivi, celebrităţi, persoane publice şi influenceri din România. Ana Maria Brânză, Feli Donose, Jean Gavril, Monica Bîrlădeanu, Claudiu Teohari, Maria Zvinca, Micutzu, Alina Ceuşan, Alina Gologan, Emil Rengle, Ana Morodan sunt doar câteva dintre persoanele cunoscute publicului care au donat obiecte personale pentru a fi vândute în ALZ Charity SHOP.

Unitatea de învățământ beneficiară din 2023 a proiectului  “Şcoli cum TREBUIE” este şcoala din satul Lipniţa, judeţul Constanţa, iar Asociaţia ALUZIVA are nevoie de 44.000 euro pentru a o renova, dota şi moderniza: toalete, mobilier şcolar, bibliotecă, curtea şcolii etc. Informații despre stadiul în care se află şcoala se găsesc aici: https://shorturl.at/mrEQ5

Magazinul pop-up store ALZ Charity SHOP din Bucureşti Mall Vitan va fi deschis de luni până duminică, de la 10:00 la 22:00, până pe 31 august 2023. 

WhatsApp Image 2023 07 25 at 18.01.241

Magazinul caritabil ALZ Charity SHOP din Bucureşti Mall Vitan este al doilea shop deschis de Asociaţia ALUZIVA în mai puţin trei luni, primul fiind lansat pe 13 iunie 2023. Primul ALZ Charity SHOP se află chiar la sediul asociaţiei, în Intrarea Vaselor nr. 5, zona Foişorul de Foc, sector 2, Bucureşti, deschis de luni până vineri, în intervalul 10:00-20:00.

Dacă în magazinul din Intrarea Vaselor sunt scoase la vânzare haine, încălțăminte, cosmetice, veselă, decoraţiuni şi multe altele, în magazinul din Bucureşti Mall Vitan vor fi expuse majoritar articole premium, de brand, făcute de designeri români sau donate de celebrităţi, pentru a spori fondurile necesare renovării şcolii din Lipniţa. 

Când Asociaţia ALUZIVA a anunţat că dechide colectarea de donaţii de la public, într-o săptămână a strâns peste 1 tonă de donaţii de la comunitatea de urmăritori de pe Instagram: haine, încălţăminte, bijuterii, decoraţiuni, articole pentru casă şi copii, jucării etc. 

Membrii şi voluntarii asociaţiei au petrecut o lună pentru a sorta toate donaţiile în trei categorii: de donat către cauze şi familii vulnerabile, de vândut în ALZ Charity SHOP şi de reciclat, pe care asociaţia le-a oferit mai departe altor entități care recondiţionează şi revând articole textile handmade, pentru a încuraja sustenabilitatea, a reduce poluarea şi risipa de resurse.

Cum toate produsele din cele două magazine sunt donate de public şi persoane publice din România, iniţiativa ALZ Charity SHOP este atât una caritabilă, pentru că toţi banii merg către educaţia în medii defavorizate şi renovarea şcolii din Lipniţa, cât şi una sustenabilă şi prietenoasă cu natura, pentru că încurajează shopping-ul preloved şi economia circulară. 

În 2022, în cadrul proiectului “Şcoli cum TREBUIE”, Asociaţia ALUZIVA a contribui la renovarea, modernizarea şi digitalizarea şcolilor din Lădăuţi şi Sărămaş, două sate din judeţul Covasna. 

Designul magazinului ALZ Charity SHOP din Bucureşti Mall Vitan a fost realizat de Raluca Popp şi Biroul de Arhitectură Moka Studio Design

Array

Articole pe aceeași temă: