Se cumpără apartamente în București. STC Partners a vândut jumătate din Quartier Azuga
Reading Time: 2 minuteSTC Partners a anunțat vânzarea a jumătate din apartamentele pe care a început să le construiască în zona Doamna Ghica, numite Quartier Azuga. Prima fază a proiectului cuprinde două clădiri cu un număr total de 93 de apartamente, de la studiouri duble la apartamente cu 4 camere, printre care şi apartamente cu grădină sau penthouse-uri.
Aceasta va fi finalizată în prima jumătate a anului 2024 cu primii rezidenţi așteptați să se mute în al treilea trimestru al anului viitor, urmată de faza II în paralel şi cu un termen de finalizare al întregului proiect la mijlocul lui 2025.
“Continuăm și cu alte vești bune pentru proiect și rezidenții acestuia, legate de infrastructura din zonă, unde așteptăm finalizarea pasajului Doamna Ghica chiar în această toamnă și care va oferi posibilitatea unei călătorii de 10 minute cu mașina până în cartierele Aviației/ Pipera, una dintre zonele cheie de interes din București”, explică Adi Steiner, Managing Partner, STC Partners.
Ansamblul rezidențial Quartier Azuga vine cu un set amplu de beneficii, printre care şi eficienţa energetică ridicată. Proiectul depășește semnificativ minimumul standardului nZEB în ceea ce privește clădirile rezidențiale noi, respectiv oferirea a circa 50% de energie verde, și asigură economisirea de până la 70% a costurilor cu facturile de gaze şi electricitate, un nivel scăzut al emisiilor de carbon, costuri comune mici, condiţii favorabile pentru accesarea unui credit bancar pentru achiziție şi perspectiva unei impozitări reduse pe viitor.
De la familii, la corporatiști care lucrează în zona Aviației/ Pipera sau persoane care deja locuiesc în această zonă și își doresc un spațiu de locuire îmbunătățit și până la investitori individuali interesați să investească în apartamente de calitate, acestea reprezintă principalele categorii de cumpărători în ansamblul rezidențial Quartier Azuga, situat în zona Doamna Ghica.
“Suntem foarte bucuroși de rezultatele pe care le-am obținut la Quartier Azuga, un lucru care confirmă calitatea ansamblului rezidențial. Am calculat fiecare detaliu al proiectului nostru și am alcătuit un set excelent de beneficii, la prețuri competitive. Reușind să obținem o asemenea performanță de vânzări într-un timp scurt, ne oferă o încredere și mai mare în proiect și în comunitatea care deja se formează în Quartier Azuga”, spune Adi Steiner, Managing Partner, STC Partners.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz