Good News Stiri

Școlile care au nevoie de calculatoare se pot înscrie până pe 2 octombrie în al doilea apel al programului Dăm Click pe România 2023

12 sept. 2023 2 min

Școlile care au nevoie de calculatoare se pot înscrie până pe 2 octombrie în al doilea apel al programului Dăm Click pe România 2023

Reading Time: 2 minute

Asociația Ateliere Fără Frontiere anunță continuarea ediției din primăvară a programului Dăm Click pe România, prin care va dota cu alte 2.000 de calculatoare recondiționate unitățile de învățământ, ONG-urile și instituțiile sociale deficitare la acest capitol, de la nivel național.

Înscrierile au loc până pe 2 octombrie, inclusiv, prin formularul online disponibil aici, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 12 octombrie, după ce toate proiectele înscrise vor trece printr-o etapă de jurizare. Lista finală a laureaților va fi publicată pe site-ul educlick.ro.

„Am auzit de acest proiect de la o colegă de-a mea din cancelarie care, la rândul ei, a aplicat și câștigat. Noi aveam mare nevoie de aceste calculatoare deoarece laboratoarele noastre erau dotate cu echipamente din 2005-2007, multe nemaifiind funcționale.”

Daniela Tudor, profesor informatică, Școala Gimnazială Răscăieți, laureată Dăm Click pe România 2022

Dăm Click pe România vine în sprijinul școlilor și copiilor din zone rurale sau urbane, marginalizate pentru care tranziția către o educație digitală, potrivită prezentului, a fost îngreunată de lipsa de echipamente IT funcționale din unitățile de învățământ. Această lipsă de infrastructură duce, inevitabil, la un decalaj educațional și mai pronunțat între elevii care au acces la calculatoare și cei care nu au, cei din urmă fiind mai predispuși la un abandon timpuriu al școlii.

Calculatoarele donate prin Dăm Click pe România fac parte din procesul de economie circulară al Ateliere Fără Frontiere, prin care asociația preia echipamentele IT uzate și alte DEEE în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, cu scopul de a fi recondiționate de către angajații aflați în programul de inserție socio-profesională, cu scopul final de a fi donate către școlile din zone vulnerabile din țară.

La finalul ediției 2023, Ateliere Fără Frontiere va dota cu 4.000 de calculatoare recondiționate în atelierul educlick, unitățile de învățământ, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de echipamente IT.

„De 15 ani, Ateliere Fără Frontiere donează calculatoare cu gândul la viitorul copiilor care depind de infrastructura din școli pentru a porni cu o șansă mai bună în viață. Pentru sute de mii de elevi, școala reprezintă singura oportunitate de a utiliza echipamente IT pe care altfel nu și le-ar permite acasă. În 2023, vrem să donăm 4.000 de calculatoare către toate tipurile de structuri educaționale care lucrează cu astfel de elevi aflați în situații vulnerabile și să reducem astfel inechitatea educațională bazată pe situația materială din familie.”

Damien Thiery, Director General Ateliere Fără Frontiere

În cei 15 de activitate, asociația și partenerii săi au donat peste 25.000 de calculatoare către mai bine de 2.000 de școli din România, ajungând astfel la peste 500.000 de elevi și profesori beneficiari și reușind să digitalizeze 10% din instituțiile de învățământ de la nivel național.

Array

Articole pe aceeași temă: