CSR Companii Stiri Tech

„Școala din valiză” a ajuns la 11.000 de beneficiari

28 mai 2020 2 min

„Școala din valiză” a ajuns la 11.000 de beneficiari

Reading Time: 2 minute

Proiectul de educație digitală „Școala din Valiză” s-a extins în luna mai în alte cinci școli și șapte centre Școala după Școală din mediul rural, fiind prezent în acest moment în 22 de unități de învățământ aflate în 11 județe.

Proiectul, desfășurat de Fundația World Vision România și Fundația Vodafone România, a înregistrat peste 11.000 de beneficiari (elevi, profesori, părinți și voluntari), dintre care 6.000 sunt profesori și elevi înscriși în platforma www.scoaladinvaliza.ro.

„Şcolile şi centrele în care activăm sunt exclusiv din zona rurală, acolo unde trecerea la educaţia digitală ridică probleme suplimentare, iar cele șapte centre Şcoală după Şcoală integrate în proiect au fost preluate din programul «Investiție în Mediul Rural», pe care îl derulăm încă din 2015. Activitățile din aceste centre au fost regândite și adaptate situației excepționale provocate de pandemie. Am oferit copiilor de la centre tablete și SIM-uri de date pe care să le folosească de acasă și le-am oferit acces gratuit la platforma www.scoaladinvaliza.ro și, acolo unde a fost cazul, am continuat să oferim suport social prin acordarea de tichete sociale sau consiliere de la distanță pentru elevi și părinți”, a declarat Angela Galeța, Director Fundaţia Vodafone România.

„Şcoala din Valiză” dispune de o platformă de e-learning www.scoaladinvaliza.ro, accesibilă profesorilor și elevilor de pe orice dispozitiv conectat la internet, dar și de valize tehnologice mobile dotate cu tablete, laptop și internet, pentru a fi utilizate de elevii lipsiţi de resurse. În perioada ce a urmat închiderii școlilor, pentru a continua procesul educațional, 250 de tablete și 10 laptopuri au fost puse la dispoziția beneficiarilor pentru a fi utilizate de acasă.

Vodafone a pus la dispoziție 1.850 de SIM-uri pentru elevii și profesorii care dispun de terminale, dar au nevoie de conectivitate. Profesorii predau lecții interactive la toate materiile și participă, la rândul lor, la sesiuni de formare profesională periodice organizate cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Odată cu închiderea unităților de învățământ din România, proiectul „Şcoala din Valiză” a devenit o resursă  eficientă pentru că permite continuarea educației prin cursuri susținute exclusiv online. În această perioadă, profesorii au creat peste 5.000 de lecţii digitale în platforma www.scoaladinvaliza.ro, cu peste 500% mai mult faţă de ultimele şase luni. 4.000 dintre aceste lecții au fost accesate de elevi, număr în creştere cu aproape 700%, față de perioada anterioară stării de urgență.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: