Schneider Electric România integrează inteligența artificială pentru creșterea eficienței operaționale și energetice
Reading Time: 3 minuteSchneider Electric integrează inteligența artificială în procesele sale de business pentru operațiuni mai agile și mai eficiente.
Revoluția adusă de inteligența artificială câștigă tracțiune în toate industriile, redefinind operațiuni și strategii de business. Activitatea Schneider Electric în România nu face excepție, compania integrând elemente de inteligență artificială la nivel de procese, servicii, eficiență și productivitate.
Astfel, la nivelul serviciilor, Schneider Electric România valorifică puterea inteligenței artificiale pentru evaluarea eficienței energetice a clienților și conturarea unor strategii de decarbonizare.
”Ca organizație globală, integrăm un volum de cunoștințe și date enorm în materie de sustenabilitate. Cu ajutorul inteligenței artificiale putem analiza aceste date și crea repere în baza cărora companiile pot să-și evalueze amprenta de carbon mai ușor și mai repede. Acest tip de analize sunt detaliate, precise și obiective, ușurând foarte mult procesul decizional și permițându-ne să propunem planuri de decarbonizare pertinente, pragmatice și eficiente clienților.”
Lucian Enaru, Country General Manager pentru Romania, Armenia și Republica Moldova
Un alt capitol extrem de important, asupra căruia inteligența artificială își pune amprenta în domeniul eficienței energetice este mentenanța predictivă a rețelelor și instalațiilor energetice. Sistemele de senzori instalate de specialiștii Schneider Electric în clădirile comerciale sau industriale comunică direct cu centrul Schneider Electric din Novisad, Serbia, transmițând informații cu privire la starea instalațiilor electrice și permițând identificarea oricăror potențiale probleme de funcționare, înainte ca acestea să apară.
Soluțiile de analiză și de automatizare dezvoltate în Hub-ul de la Novisad, susținute de expertiza locală a specialiștilor din România, permit clienților să reducă timpii de nefuncționare a operațiunilor lor și să-și eficientizeze instalațiile și fluxurile de producție.
În plus, soluțiile software ca Ecostruxure Microgrid Advisor se conectează la resursele energetice distribuite ale unui consumator, ajutându-l să-și eficientizeze funcționarea și consumul și să-și reducă în consecință și costurile legate de energie electrică. Susținute de algoritmi de machine learning, soluțiile Schneider Electric analizează constant date de la generatoare de energie, stații de încărcare electrice, baterii, generatoare, UPS-uri sisteme HVAC & de iluminare și propun modalități de a optimiza consumurile.
”Dată fiind politica noastră de cultivare a specialiștilor noștri interni și de valorificare a expertizei locale, ne bucurăm să punem la dispoziția colegilor noștri instrumente solide de lucru, bazate pe inteligență artificială, care să le facă munca mai ușoară și mai eficientă și să-i ajute să aibă un impact pozitiv cât mai mare în activitatea clienților lor,” explică Lucian Enaru.
Compania deține propria aplicație ce are la baza inteligența artificială, bazată pe Chat GPT pentru eficientizarea sarcinilor de lucru minore și repetitive, dar și pentru procese complexe de analize de date, generarea de vizualizări sau căutarea de date și informații în resursele companiei.
Un alt exemplu este platforma EcoStruxure Resource Advisor, sursa unică de date despre energie, sustenabilitate și amprenta de carbon. EcoStruxure™ Resource Advisor este o soluție pentru managementul energiei. Această platformă permite companiilor să colecteze, să analizeze și să automatizeze informații care contează pentru obiectivele de sustenabilitate. Resource Advisor centralizează acele date într-un singur loc, astfel încât AI și expertiza umană să poată utiliza aceste cifre.
De altfel, la nivel global, Schneider Electric înființase propriul AI Hub încă înainte de lansarea comercială a soluțiilor de AI generative.
”În afara soluțiilor de tip generative AI, folosim în continuare procese de machine learning și deep learning, care ne ajută, de exemplu, în Smart Energy Management Systems (SEMS), sistemele de management eficient al energiei care susțin viabilitatea energetică a clădirilor în contextul tendinței globale de decarbonizare”, continuă Lucian Enaru.
Schneider Electric are peste 150.000 de angajați și peste un milion de parteneri care operează în peste 100 de țări. Compania este lider global în tehnologie industrială, oferind experiență de vârf la nivel mondial în electrificare, automatizare și digitalizarea industriilor inteligente, infrastructură fiabilă, centre de date pregătite pentru viitor, clădiri inteligente și case intuitive. Scopul Schneider Electric este de a genera impact, permițând oamenilor și organizațiilor să valorifice la maximum energia și resursele, creând o punte între progres și sustenabilitate. Compania oferă soluții IoT industrial bazate pe AI, cu produse conectate, automatizare, software și servicii, furnizând digital-twins.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz