Schneider Electric a echipat Hotelul Athenee Palace Hilton cu soluțiile EcoStruxure Building
Reading Time: 2 minuteSchneider Electric a contribuit la modernizarea și echiparea hotelului Athenee Palace Hilton din București cu cele mai noi soluții tehnice pentru confortul și siguranța oaspeților.
Deținut de grupul cu o experiență de 25 de ani în industria hotelieră, Ana Hotels (ca acționar majoritar) Athenee Palace Hilton este unul dintre hotelurile emblematice ale Bucureștiului și trece, anul acesta, printr-un amplu proces de renovare și modernizare.
În urma primei etape din acest proces, clădirea Art Deco, care și-a deschis pentru prima dată porțile acum mai bine de 100 de ani, are acum în Aripa Nouă 132 de camere complet renovate, modernizate și echipate cu soluții Schneider Electric. Termostatul de cameră Schneider Electric, KNX Multitouch Pro, se încadrează armonios în noua atmosferă elegantă a hotelului.
Printre funcțiile implementate care se pot controla și vizualiza pe termostatul KNX Multitouch Pro se numără reglarea temperaturii de confort, vizualizarea modului de ocupare a camerei, mesajele „Nu deranjați” și „Rog curățenie”, alarma de la senzorul de inundație, dar și bucla de eficiență energetică cu oprire încălzire/răcire, atunci când în cameră se deschide un geam.
„Proiectul de renovare și echipare a Hotelului Athenee Palace Hilton este important pentru noi nu numai prin contribuția pe care am putut să o avem la modernizarea acestei clădiri, reper pentru bucureșteni și pentru turiștii care ne vizitează țara, dar și prin faptul că a fost realizat în paralel cu un efort mare de renovare, în așa fel încât am putut crea un ecosistem digital complet, automatizat și perfect integrat estetic cu un edificiu secular. Oaspeții hotelului vor remarca nu numai estetica deosebită a noilor camere, dar și faptul că un hotel Art Deco autentic se poate transforma într-o clădire inteligentă, valorificând tehnologiile de ultimă oră.”
Monica Bucurescu, Building Management Systems Sales Manager
Toate sistemele tehnice ale hotelului sunt integrate în platforma digitală de management al clădirilor de la Schneider Electric, pe platformă realizându-se și interconectarea cu softul de management hotelier al lanțului Hilton, ONQ. Astfel, în momentul în care o cameră este rezervată, ea trece automat în modul de confort, pentru ca atunci când oaspetele intră în cameră, temperatura să fie optimă și toate funcțiile de siguranță să fie activate.
Softul de management al clădirii de la Schneider Electric – EcoStruxure Building Operation – a devenit „creierul” tuturor instalațiilor din hotel, asigurând monitorizarea, controlul interactiv și optimizarea funcțiunilor tehnice: încălzire, răcire, ventilație, iluminat, alimentare cu apă, contorizare.
Folosind algoritmi de reglare, concepuți pentru eficientizarea consumului energetic și asigurarea confortului, EcoStruxure este o platforma deschisă, bazată pe IoT, care integrează și administrează echipamente conectabile, baze de date, aplicaţii mobile şi servicii cloud, indiferent de furnizor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz