Schimbare în managementul Coca-Cola HBC România
Reading Time: 2 minuteJovan Radosavljevic a fost numit Director General al Coca-Cola HBC România în locul lui Jaak Mikkel care devine de la 1 mai 2018 Director General al Coca-Cola HBC Polonia.
Jovan Radosavljevic preia noua funcție începând cu data de 1 mai 2018. În prezent, el conduce operațiunile companiei Pivara Skopje, un joint-venture între Coca-Cola HBC & Heineken, în FYROM.
Jovan Radosavljevic și-a început cariera la Coca-Cola HBC în urmă cu mai bine de 16 ani în echipa de vânzări din Serbia. Începând cu anul 1998, el a deținut numeroase poziții în companie, până în 2009, când a devenit director de vânzări al Coca-Cola HBC Serbia, extinzându-și apoi responsabilitățile în Muntenegru, în 2010 și în Kosovo, în 2011. Este un bun cunoscător al pieței românești, datorită celor aproape trei ani petrecuți aici în calitate de director comercial, perioadă în care a contribuit substanțial, alături de echipa pe care a condus-o, la redefinirea strategiei comerciale a Coca-Cola HBC România.
Jaak Mikkel s-a alăturat Coca-Cola HBC în urmă cu 10 ani, în calitate de director de vânzări în organizația țărilor baltice. În 2012, a fost promovat în funcția de director general al Pivara Skopje unde, alături de echipa sa, a atins cel mai mare volum de băuturi răcoritoare vândut, până atunci, în istoria companiei, atât o creștere istorică a cotei de piață în această categorie, cât și în cea a berilor. În ultimii patru ani, Jaak Mikkel a ocupat funcția de director general al Coca-Cola HBC România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz