Stiri Companii

Schimbare în managementul GSK Consumer Healthcare România și Balcani

28 mart. 2019 2 min

Schimbare în managementul GSK Consumer Healthcare România și Balcani

Reading Time: 2 minute

Nigel Stephenson este noul General Manager al GSK Consumer Healthcare România și Balcani, preluând coordonarea business-ului local de la Sylwia Piankowska, care a fost numită General Manager al GSK Consumer Healthcare Iberia.

Din noua poziție, el coordonează GSK Consumer Healthcare din România și alte 7 țări – Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Albania, Macedonia, Muntenegru și Kosovo. GSK Consumer Healthcare are o echipă dedicată de 150 de persoane care contribuie la comercializarea mărcilor bine-cunoscute din portofoliul companiei, printre care se numără  medicamente eliberate fără prescripție medicală (împotriva durerii, simptomelor din răceală, gripă și alergii), suplimente alimentare și produse de îngrijire orală.

Nigel Stephenson 1

Nigel Stephenson are o vastă experiență în roluri de vânzări și marketing la nivel global, cea mai recentă poziție a sa fiind cea de Director Regional de Marketing Îngrijire Orală în CEE. Din acest  rol, a condus departamentul de marketing din Europa Centrală și de Est (CEE) și a contribuit la dezvoltarea strategiilor pentru clienți și retaileri internaţionali. Anterior, Nigel a deținut mai multe funcții în GSK și Novartis Consumer Health, precum Director Global pentru Portofoliul Respirator și Director Inovaţii pe Europa. Înainte de GSK şi Novartis, a lucrat 10 ani în echipa P&G, în poziții de business development în Marea Britanie și într-o serie de roluri de marketing la nivel local, regional și global.

A absolvit Facultatea de Istorie și Economie la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie. Este de origine britanică și tatăl a doi copii. A lucrat și trăit în mai multe țări din întreaga lume, precum Brazilia, S.U.A, Elveția, Franța și Polonia. Îi place să petreacă timpul liber în natură şi se bucură de ciclism și snowboarding în vacanțele alături de familie. 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: