Analize Marketing

Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului

11 iul. 2023 2 min

Scădere de 9% pentru piața locală de bere în primele cinci luni ale anului

Reading Time: 2 minute

Piața berii din România raportează o scădere de 9% în primele cinci luni din 2023 față de aceeași perioadă a anului anterior. Rezultatele se înscriu în trendul descendent manifestat încă de anul trecut, tendința continuând accelerat și în acest an.     

Această scădere a pieței este pusă pe seama unei serii de factori. Printre cei mai importanți sunt scăderea puterii de cumpărare și contextul economic dificil, dat de accelerarea ratelor de inflație și a prețurilor materiilor prime. Un alt factor responsabil de scădere este creșterea alarmantă a costurilor de producție, care se menține și în acest an, chiar dacă anumite categorii de costuri, cum ar fi cele cu energia, s-au stabilizat. Au mai contribuit la aceste rezultate și temperaturile sub media perioadei normale de început de vară, berea fiind o băutură al cărei consum este puternic influențat de vreme.

2023 este un an extrem de provocator pentru producătorii de bere din România. Cu toții fac eforturi pentru a menține activitatea la un nivel stabil, având în vedere și erodarea puterii de cumpărare a românilor în context hiperinflaționist. Potențialul pieței locale a berii prezintă încredere, însă predictibilitatea fiscală este esențială, de aceea considerăm că asigurarea acesteia este un factor important în menținerea funcționalității operatorilor economici ce activează pe această piață”, spune Julia Leferman, directorul general al Asociaţiei Berarii României.  

De la 1 august 2022, valoarea de bază a accizei la bere a fost majorată cu 20%, iar începând cu 1 ianuarie 2023, nivelul de bază al accizei a crescut cu încă 6%, până la valoarea de 4,20 lei/hl/°Plato. În acest context, măsurile de ajustare bugetară despre care se discută zilele acestea la nivelul Guvernului riscă să pună presiuni excesive asupra echilibrului pieței.

În România procesele de producție și comercializare specifice industriei berii sunt realizate local în proporție de 97%, iar 50% din ingredientele folosite în procesul de fabricare a berii provin din agricultura românească.

Sectorul berii susține în mod direct și indirect peste 60.000 de locuri de muncă, iar datele Asociației Berarii României arată că 1 loc de muncă în producția de bere generează alte 11 locuri de muncă pe lanțul valoric: 2 în agricultură, 3 în retail, aproape 3 în sectorul ospitalității și 3 pentru furnizori.

In plus, categoria aduce valoare adăugată în economie de 700 milioane de euro anual, iar sectorul este recunoscut pentru comportamentul fiscal onest, cu zero evaziune fiscală pe lanțul de producție și contribuții anuale la bugetul de stat de 530 milioane de euro.

Industria berii este una eminamente națională, principalele ingrediente provin din România, berea este fabricată în fabricile din țară, iar produsele sunt și ele ambalate local. Această piață reprezintă un motor pentru economia țării, având un impact important asupra locurilor de muncă și a veniturilor bugetului de stat”, adaugă Julia Leferman.

Array

Articole pe aceeași temă: