Business

SARMIS Capital investește în Smart ID Dynamics S.A

Reading Time: 4 minute

SARMIS Capital, cel mai mare fond privat de investiții înființat în România, pentru România și țările vecine, a achiziționat pachetul majoritar în Smart ID Dynamics S.A., lider independent pe piața locală a automatizărilor industriale.

SARMIS Capital, în parteneriat cu Daniel Boangiu, CEO şi cofondator, Romeo Iacob, cofondator și Consultant în Board-ul companiei, vizează consolidarea poziției Smart ID în România și țările învecinate prin creștere organică și achiziții.

Smart ID este specializată în furnizarea de soluții proprii de automatizare personalizate și complete, pentru procese complexe și intense, adresate în principal companiilor din industrii precum comerț, logistică și producție, cu scopul optimizării costurilor și creșterii productivității.

Compania a înregistrat o evoluție puternică în domeniu prin dezvoltarea de soluții personalizate și critice de business, ce adresează întregul lanț logistic, pornind de la design- ul de soluție, la dezvoltarea și implementarea acesteia și până la servicii post-implementare, mentenanță și suport.

În ciuda unui mediu global dificil de business în 2021, compania a avut o creștere de peste 20% a cifrei de afaceri.

Smart ID a fost fondată în 2010 de către doi antreprenori pasionați de tehnologie, Daniel Boangiu și Romeo Iacob, ce au crezut încă de la început în viitorul automatizărilor și mobilității.

În cei 11 ani de activitate, Smart ID a oferit servicii complexe către 3000 de clienți, cu peste 250 de proiecte finalizate, compania deținând în prezent un portofoliu reprezentativ de clienți ce include companii multinaționale de top (precum Carrefour, Selgros, REWE, Leroy Merlin, British American Tobacco, JTI, Philip Morris, TNT, DHL, KLG, XPO, IDL, Dacia), companii mari locale (precum eMAG, Sameday, Cargus, Macromex), precum și companii reputate mici și mijlocii.

Soluțiile transformaționale pe care compania le furnizează sunt scalabile și au fost create și îmbunătățite continuu pentru a automatiza, digitaliza și robotiza operațiunile și procesele industriale în funcție de nevoile fiecărui client, transformând compania Smart ID ȋntr-un partener de încredere pe termen lung.

Cezar Scarlat, Managing Partner şi cofondator SARMIS Capital, a declarat:

“Credem în impactul fundamental pe care tehnologia, automatizarea și digitalizarea îl vor avea în dezvoltarea economică și în viitorul regiunii.

SMART ID ne-a atras atenția nu doar prin prisma rezultatelor obținute sau capabilităților lui Daniel și Romeo, ale managementului sau ale echipelor excelente de execuție, ci și prin faptul că este cel mai mare jucător independent din România capabil să ofere servicii complexe de automatizare, ”end to end”, către unele dintre cele mai impresionante companii locale și multinaționale.

Împreună, ne dorim să contribuim la transformarea Smart ID în liderul regional pe segmentul său și anticipăm multiple direcții în care putem participa în mod tangibil la expansiunea companiei pe noi piețe. Prin acest parteneriat, Smart ID va beneficia din plin de puterea financiară și expertiza strategică a Sarmis Capital, compania având deja la dispoziție un buget de creștere organică și achiziții între 20-30 milioane de EUR.”

Daniel Boangiu, CEO si cofondator Smart ID, a spus:

„Suntem recunoscători și încântați că am reușit să câștigăm încrederea Sarmis Capital. Avem încrederea că acest parteneriat ne va transforma într-un jucător formidabil atât la nivel local, cât și regional.

Responsabilitatea noastră de acum înainte este să valorificăm și să creștem valoarea companiei, prin mixarea resurselor care ne-au ajutat până acum să devenim una dintre cele mai importante companii în industriile pe care le targetăm – cu cel mai importat activ al companiei, angajații noștri, o echipă de experți unică în piață – cu capabilități noi, tehnologii noi, procese mai bune și, cel mai important, soluții mai bune pentru clienții noștri actuali și viitori.

Iar ceea ce este și mai important este faptul că avem libertatea de a ne păstra scopul, acela de a construi un viitor si mai promițător pentru clienții, angajații, partenerii, investitorii și comunitatea din care facem parte. Ne așteptăm să aducem mai multă inovație, expertiză, tehnologii de viitor și putere financiară, pentru a le asigura dezvoltarea, a avea o viață mai bună și așteptări mai mari. Cu o astfel de viziune vom reuși să construim o companie puternică, românească, la nivel regional.”

În urma acestei tranzacții, Daniel Boangiu va continua să acționeze în calitate de acționar semnificativ și de CEO al Smart ID, cu responsabilități depline în ceea ce privește strategia companiei.

Planurile Smart ID în noua structură de acționariat cuprind consolidarea poziției de top pe piața din România prin dezvoltarea accelerată a afacerii, prin creșterea bazei de clienți, prin extinderea soluțiilor existente către noi sectoare de activitate, precum și prin achiziția strategică a unor jucători locali și regionali, toate acestea realizate cu o concentrare continuă pe ESG (Mediu, Social si Guvernanta), sustenabilitate și responsabilitate socială.

SARMIS Capital a fost susținută în acest proces de achiziție de către echipele Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR) (asistență juridică și tranzacțională), EY România (asistență financiară și taxe), AT Kearney (asistență comercială). Smart ID a fost susținută în procesul de vânzare de bpv Grigorescu Ștefănică (asistență juridică), Dobrinescu Dobrev SCA (asistență fiscală) și Path-Finder Corporate Finance (consultanță generală și financiară). Mulțumiri speciale merg către Kogaion Investments ce a asistat tranzacția din multiple roluri.

SMART ID Dynamics devine a doua investiție a fondului SARMIS Capital în România, după achiziția recentă a pachetului majoritar al COS (liderul pieței locale de servicii personalizate de fit-out).

Photo 162020228 © Pop Nukoonrat | Dreamstime.com

Romanita Oprea

Recent Posts

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

7 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

13 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

14 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

14 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

14 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

14 ore ago