Sarantis România și Let’s Do It România au continuat și în 2024 Sarantis GO, eveniment de colectarea deșeurilor din spațiile publice
Reading Time: 2 minuteEvenimentul Sarantis GO, în care peste 60 de angajați ai companiei Sarantis România și-au unit forțele pentru a curăța zona din jurul lacului Mogoșoaia, s-a derulat pe 12 aprilie sub îndrumarea Let’s Do It Romania.
Aflat la a 3-a ediție, Sarantis GO (Green Organisation), este un eveniment ce are ca scop colectarea deșeurilor din spațiile publice, pentru o natură mai curată.
FINO a venit și anul acesta în ajutor, punând la dispoziția voluntarilor saci menajeri fabricați din 100% plastic reciclat și întreg echipamentul necesar.
Prima ediție s-a desfășurat în împrejurimile pădurii Băneasa din nordul capitalei, cea de-a doua ediție a vizat pădurea Lucianca situată pe șoseaua București – Târgoviște, iar anul acesta acțiunea s-a desfășurat în jurul lacului Mogoșoaia, continuând cu parcul și zona palatului Mogoșoaia.
La fel ca și în anii trecuți, angajații Sarantis România, însoțiți și de alți membrii ai familiilor lor, s-au echipat corespunzator și, timp de câteva ore, s-au mobilizat într-o amplă mișcare de ecologizare a zonei.
În cadrul evenimentului s-au colectat obiecte din plastic și alte materiale dăunătoare mediului și apei. În urma acestei acțiuni s-au colectat peste 300 saci cu deșeuri menajere.
„Astăzi ne-am adunat cu un obiectiv clar, acela de a aduce o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității mediului înconjurător. Ne dorim să inspirăm comunitățile locale, arătându-le că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, cu fiecare inițiativă și acțiune întreprinsă, oricât de mică ar fi aceasta. Ne bucurăm să fim astăzi aici, credem în puterea exemplului personal și colectiv și sperăm să îi motivăm astfel și pe ceilalți. Situația mediului înconjurător necesită eforturi susținute și consecvente, iar noi, ca reprezentanți ai companiei Sarantis România, ne asumăm responsabilitatea de a fi parte activă în aceste campanii nu doar astăzi, ci și în viitor. Le suntem recunoscători consumatorilor din România pentru încrederea acordată brandului FINO, lider în categoriile de gestionare a deșeurilor menajere, soluții pentru protejarea și depozitarea alimentelor și curățenie a gospodăriei, și așa cum ne-am angajat și în trecut, compania Sarantis Romania va continua să se implice activ și pe viitor în campanii similare de protejare a mediului.”
Adriana Ilioiu, Director de Marketing Sarantis România
Sarantis România transmite astfel un îndemn general pentru conștientizarea necesității unor schimbări în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. Scopul acestor schimbări este acela de a avea șansa să trăim într-un mediu mai curat, cu impact benefic asupra propriei sănătăți. Adoptând acest mod de a gândi și a acționa, oricare dintre noi poate contribui la protejarea mediului înconjurător și la sporirea calității vieții, atât a noastră, cât și a celor din jur.
Sarantis România a fost înființată în 1996, activitățile companiei incluzând distribuția de produse proprii, Produse de Îngrijire Personală și Produse de Uz Casnic, precum și branduri ale unor companii internaționale din industria bunurilor de larg consum, prin parteneriate strategice. FINO, brand din portofoliul Sarantis România, s-a alăturat deja trendului global al reciclării, sacii menajeri Fino Tytan Flex fiind fabricați 100% din plastic reciclat.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz