Săptămâna Bucătăriei Italiene în România, 14-20 noiembrie 2022, cu Maestrul bucătar Giacomo Devoto
Reading Time: 3 minuteAmbasada Italiei şi ICE-Agenţia Bucureşti organizează în perioada 14 – 20 noiembrie o nouă ediţie în România a Săptămânii Bucătăriei Italiene în Lume. Manifestarea se desfăşoară în colaborare cu Accademia Italiana della Cucina, Ambasciatori del Gusto, Bilancia, Camera de Comerţ Italiană pentru România, Carrefour, Institutul Culinar internaţional Escoffier şi Parmafood.
Evenimentul anual, ajuns la cea de-a şaptea ediţie, a luat fiinţă din iniţiativa Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale şi scoate în evidenţă gastronomia şi sectorul agroalimentar italian ca părţi distinctive ale “Made in Italy” în străinătate.
Tematica ediţiei 2022 este “Convivialitate, sustenabilitate şi inovaţie: ingredientele bucătăriei italiene pentru sănătatea oamenilor şi protecţia planetei”.
Obiectivul este acela de a povesti publicului românesc că bucătăria italiană, întruchipând cele trei valori amintite în titlu, oferă o dietă sănătoasă care respectă ecosistemele.
Sectorul agroalimentar italian se bazează pe calitatea produselor, pe poziţia centrală a teritoriului și a consumatorilor, pe relațiile și aptitudinile tradiționale care fac din know-how-ul Italiei un punct de referință la nivel mondial. Din aceleaşi motive, inițiativa acordă atenție unor aspecte colaterale relevante: problematica etichetării alimentelor; mărcile comerciale protejate și combaterea a Italian sounding; valorificarea teritoriilor și a produselor regionale.
Dată fiind amploarea subiectelor abordate, Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume se prezintă din ce în ce mai mult ca un moment de reflecție cu spectru larg asupra aspectelor culturale, științifice, tehnologice și de sustenabilitate a mediului legate de nutriție, alimentație și eno-gastronomie.
La Săptămâna Bucătăriei Italiene din România, invitatul special din Italia va fi Maestrul bucătar Giacomo Devoto, originar din Sarzana, din Liguria. Chef Giacomo a început să lucreze cu Angelo Paracucchi iar apoi s-a mutat în Valle d’Aosta, unde a deschis cabana Belvedere, „punct de referință pentru calitatea gastronomică la 2400 m deasupra nivelului mării”. Întors la Sarzana, a înfiinţat mai întâi „Officine del Cibo” și apoi „Locanda de Banchieri”.
„Este o mare mândrie pentru mine să mă aflu aici în calitate de ambasador al gustului și în special al regiunii mele, Lunigiana. Un teritoriu care șerpuiește între nordul Toscanei și provincia La Spezia, care se mândrește cu o istorie îndelungată și merită redescoperită și savurată în toate fațetele sale. Intenția mea este să vă fac să descoperiți la masă, moment de maximă convivialitate pentru noi toți, tradiția culinară italiană.
Mâncăruri autentice care se nasc pe baza rețetelor din trecut și care dobândesc o nouă expresie și vitalitate tocmai în numele sustenabilității. O temă care îmi este foarte dragă și pe care o urmăresc de ani de zile datorită fermei care înconjoară Locanda de Banchieri de unde provin majoritatea produselor pe care le folosim în bucătărie,” afirmă bucătarul Giacomo Devoto.
Inițiativele planificate în cadrul Săptămânii Bucătăriei din România sunt: degustare ghidată – la finalul conferinței de presă de lansare la Reşedinţa Italiei – de către Chef Giacomo Devoto, care va prezenta aperitivul ca pe un moment de convivialitate prin excelență (14 noiembrie); workshop al lui Pasquale Moro, Maestrul Pizzaiolo și campion mondial la pizza servită pe tocător din lemn la Cupa Mondială 2016 de la Parma, care va ilustra calitatea echipamentelor și ingredientelor italiene pentru prepararea pizzei (15 noiembrie); masterclass susținut de Chef Giacomo Devoto, destinat tinerilor studenți și foștilor studenți ai Institutului Culinar internațional Escoffier, cu eliberarea unui certificat de participare (17 noiembrie); prezentarea de către maestrul patiser Mauro Morandin a tehnicii de preparare și gătit a cozonacului (panettone) și a altor secrete ale tradiției patiseriei italiene (17 noiembrie); concurs de pregătire a pizzei între restaurantele românești în colaborare cu Camera de Comerț Italiană pentru România și cooking show susținut de Casa Rinaldi cu produse tipic italiene la magazinul Carrefour din Centrul Comercial Băneasa (18-19 noiembrie); la Cluj-Napoca, în weekend, un festival pe terasele Hotelului Belvedere dedicat promovării produselor italiene, cu participarea unor importatori, producători și reprezentanţi ai alimentaţiei publice prezenţi în zonă care vor oferi degustări publicului participant (18-19-20 noiembrie).
Pe durata întregii săptămâni, în diverse locații din România, restaurantele participante vor pregăti un meniu dedicat convivialității.
Prin Săptămâna Bucătăriei, a declarat Ambasadorul Italiei la București Alfredo Durante Mangoni, „dorim să evidenţiem tot ce este mai bun din lanțul de aprovizionare agroalimentar italian și tradiția noastră alimentară și eno-gastronomică, contribuind în același timp la promovarea oportunităților de intrare sau de consolidare pe piețele internaționale a operatorilor din sectorul agroindustrial și al alimentației publice din punct de vedere al atracției turistice”.
În plus, „educația în domeniul agroalimentar este esențială pentru a evidenția caracteristicile deosebite ale produselor noastre și valoarea lor, mărind conștientizarea conceptelor de origine, sustenabilitate și impact al dietei asupra sănătății oamenilor”.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz