Finanțe Stiri

Sanatatea financiara, cheia longevitatii companiilor

30 mart. 2016 2 min

Sanatatea financiara, cheia longevitatii companiilor

Reading Time: 2 minute

Mentinerea unui nivel adecvat privind sanatatea financiara a firmei și un nivel mai mare de monitorizare a activitatii firmei de catre creditorii financiari sunt cele doua ingrediente ale longevitatii firmelor in economia romaneasca, in ultimele doua decenii, spune Florian Neagu, director adjunct Directia Stabilitate Financiara BNR.

“Numarul de firme din economie s-a dublat în ultimele doua decenii – de la 300.000, la 600.000 de firme, dar din punct de vedere calitativ, mai este spatiu de imbunatatire”, a declarat Florian Neagu, la conferinta ADN Antreprenor.

Ce lectii putem invata de la companiile care au rezistat in economia romaneasca in ultimii 20 de ani? Putem identifica trasaturi comune ale acestor veterani?

Potrivit lui Florian Neagu, veteranii economiei romanesti au rezistat 20 de ani pe piata diminuandu-si dimensiunea. Povestile de succes in care antreprenorii incep cu o firma mica, acumuleaza, se dezvolta, investesc, sunt exceptii. “85% din veteranii nostri s-au nascut microintreprinderi si asa au si ramas, iar din partea corporatiilor, mesajul este acelasi – firmele care s-au nascut corporatii au ramas la aceeasi dimensiune doar in proportie de 20%. Au reusit sa supravietuiasca diminuandu-si activitatea”, a explicat Florian Neagu, citand din rezultatele studiului “Dupa 20 de ani: schimbari structurale în economia Romaniei în primele decenii postdecembriste”.

In ceea ce priveste sectorul de activitate, firme longevive pot fi intalnite in mai multe domenii. “Vedem firme longevive si in sectoare de activitate care presupun cunoastere mai putin avansata – cum ar fi comertul sau trasportul. Dar vedem firme veterane si in cealalta parte – la telecomunicatii, IT. In sectoare cu valoare adaugata mai scazuta industria alimentara, fabricarea bauturilor, dar si in industrii medium si high tech – productia de autovehicule, IT”, a aratat reprezentantul BNR.

Mesajul este ca poti sa fii durabil, indiferent de sector, a spus Florian Neagu.

Daca in ceea ce priveste domeniul, nu a fost identificat vreun tipar privind sectorul de activitate care ar fi sursa de longevitate pentru firme, analiza evolutiei companiilor din Romania a gasit cateva ingrediente comune în reteta longevitatii.

“Am constatat ca aproape toate firmele care au dainuit de la inceputul anilor 90 pana in prezent au avut indicatorii de sanatate financiara adecvati. Ne-am uitat la gradul de indatorare – cele mai multe firme din Romania au grad de indatorare mare si foarte mare”, a explicat Florian Neagu, adaugand ca veteranii economiei romanesti au reusit sa isi pastreze sanatatea financiara.

Al doilea ingredient care ar putea sa ofere o explicatie pentru longevitate este monitorizarea activitatii firmei – mai este cineva care se asigura ca firma este in limite sustenabile “Am cosntatat ca veteranii economiei apeleaza mult mai mult in activitatea lor – indiferent daca sunt microintreprinderi sau corporatii – la resursele bancare”, a completat Florian Neagu.

Mai mult, intr-o clasificare a companiilor care au rezistat pe piata in veterani in putere – care au forta economica tot mai mare si veteranii in decadere, veteranii in putere sunt cei care apeleaza cel mai mult dintre firmele analizate la resursele bancilor. ”Mesajul este sa va gasiti o banca cu expertiza pe ceea ce faceti si sa impartiti si costurile si beneficiile cu aceasta”, a spus Neagu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: