Samsung Galaxy XCover 5, un smartphone pentru medii dificile
Reading Time: 2 minuteSamsung a lansat Galaxy XCover 5, un smartphone conceput pentru munca de teren și pentru cea din fabrică.
Samsung Galaxy XCover 5 vine cu o sensibilitate la atingere îmbunătățită, pentru utilizarea cu mănuși, și o baterie detașabilă ușor de încărcat.
Capacitatea de absorbție a șocurilor îi permite lui Galaxy XCover 5 să reziste la căzături de până la 1,5 metri. Smartphone-ul poate fi scufundat la peste un metru adâncime în apă pentru mai mult de 30 de minute, beneficiind și de protecție completă împotriva prafului.
Funcția “atingere cu mănuși” (Glove Touch) crește sensibilitatea la atingere, permițându-le utilizatorilor să folosească dispozitivul în timp ce poartă mănuși.
Hardware-ul de pe Galaxy XCover 5 este protejat prin Samsung Knox, platforma de securitate a companiei, care oferă protecție end-to-end, cu securitate încorporată pe fiecare strat al dispozitivului, de la cip până la aplicații.
Integrare cu Microsoft Teams
Samsung Galaxy XCover 5 este permite folosirea soluțiilor partenerilor într-o gamă largă de scenarii de afaceri, inclusiv cu posibilitatea de a integra funcția walkie talkie în Microsoft Teams. Funcția push-to-talk le permite utilizatorilor să rămână în contact cu oricine pe tot parcursul zilei printr-o simplă apăsare de buton, facilitând comunicarea între colegi.
Utilizatorii își pot configura ce aplicații pot fi deschise prin XCover Key – o caracteristică personalizată care oferă acces cu o singură atingere în aplicațiile cele mai frecvent utilizate, precum lanterna LED, apelurile de urgență sau hărțile.
Procesor performant și cameră de 16 MP
Noul smartphone de la Samsung vine dotat cu procesorul Exynos850, 4 GB RAM și până la 64 GB stocare internă. Bateria de 3.000mAh de lungă durată, detașabilă, suportă încărcarea rapidă prin USB și POGO.
Galaxy XCover 5 este echipat cu o singură cameră principală, de 16MP (F1.8), iar camera frontală are 5MP (F2.2). Integrarea Samsung Knox Capture permite, de asemenea, scanarea direct de pe telefon, fără a compromite performanța dispozitivului.
Lanterna cu LED din spatele telefonului de lângă cameră poate fi utilizată în medii mai întunecate. Galaxy XCover 5 vine, de asemenea, echipat cu un cip NFC care îi permite telefonului să fie folosit pe post de portofel digital sau card de transport.
Noul Galaxy XCover 5 va fi disponibil începând cu data de 9 martie 2021 pentru piețele din Asia, Europa și America Latină.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz