Sami Mahroum, Project Syndicate: Cum împăcăm automatizarea cu factorul uman

Reading Time: 4 minute

Roboții sunt în general mai rapizi, ieftini și eficienți decât angajații umani, dar ei nu pot compensa ambiția, dorințele și chiar lăcomia umană, care stau la baza cererii și ofertei. Este una dintre lecțiile pe care le-am învățat datorită schimbărilor survenite în timpul pandemiei și care au subliniat nevoia de a îmbunătăți rolul factorului uman.

Text de Sami Mahroum

Amartya Sen, laureat al premiului Nobel, definea „human agency”, sintagmă care poate fi tradusă prin „factorul uman”, drept „ceea ce o persoană e liberă să facă și să obțină atunci când își urmează scopuri sau valori pe care le socotește importante”. Într-o vreme în care frica de inteligență artificială și de roboții care fură joburile oamenilor este în creștere, criza provocată de pandemia de COVID-19 ne amintește că, atunci când vine vorba de funcționarea motorului economiei, factorul uman nu poate fi înlocuit.

Sami Mahroum Project Syndicate — Sami Mahroum este profesor la Free University din Bruxelles și Senior Fellow la Institutul Issam Fares din cadrul Universității Americane din Beirut

Mulți văd pandemia de COVID-19 ca pe un catalizator al automatizării. Criza a subliniat vulnerabilitatea lucrătorilor umani și a făcut din nou apel la protecția mai puternică a angajaților și la beneficii pentru aceștia, cum ar fi concediul medical plătit, ceea ce înseamnă cheltuieli suplimentare mari. Din acest motiv, este posibil ca pandemia să împingă mai multe industrii să investească în automatizare.

Dar nici nu putem trage concluzia că, dacă aveam mai mulți roboți, putea fi evitată recesiunea indusă de carantină. Multe rețele de distribuție deja în mare parte automatizate au fost afectate. Au fost închise și fabrici în care lucrau oameni, și fabrici automatizate. Unele dintre cele mai robotizate industrii din țările cu cea mai mare densitate de roboți (China, Germania, Japonia, Coreea de Sud și SUA) au înregistrat mii de șomeri.

Adevărată lecție a pandemiei nu este că roboții sunt cruciali pentru mersul înainte al economiei, ci că ei nu au mare valoare fără factorul uman. În definitiv, carantina și distanțarea socială au eliminat tocmai abilitatea oamenilor de a „face și obține” ce își doresc. Indiferent cât sunt de rapizi, ieftini sau eficienți, roboții nu pot compensa ambiția, dorințele, nevoile și lăcomia umană, factorii care, la urma urmelor, stau la baza cererii și ofertei. De aceea, când a izbucnit criza sanitară, guvernele nu s-au grăbit să finanțeze automatizarea pentru a redeschide fabricile fără lucrători umani, ci s-au concentrat pe a băga bani în buzunarele oamenilor cu scopul de a le permite tocmai exercitarea factorului uman.

A venit însă momentul să mergem și mai departe. În primul rând trebuie să abandonăm ideea de concurență între joburile umane și roboți, idee care se concentrează superficial pe eficiența ofertei, în favoarea unei abordări în care roboții lucrează pentru oameni, care să aibă în centru diseminarea progresului tehnologic cu scopul de a îmbunătăți capacitatea de intervenție umană și, prin aceasta, de a stimula cererea, care alimentează economia.

De exemplu, automatizarea totală a unei fabrici va îmbunătăți productivitatea și va reduce costul muncii, însă nu va face nimic în direcția îmbunătățirii calității pe care o are rolul uman. Dimpotrivă, eliminarea joburilor umane, cele care practic permit oamenilor să investească și să cheltuiască, ar putea avea exact efectul opus.

Din fericire, există căi de a atenua impactul, și nu e vorba numai de mult discutatele intervenții pe partea de ofertă (cum ar fi trainingul care să permită angajaților rămași fără serviciu din cauza automatizării să-și găsească joburi mai bune), ci de măsuri legate de cerere. De pildă, soluțiile de livrare ultramoderne cu ajutorul vehiculelor automate, fie ele aeriene sau terestre, ar putea sprijini intervenția umană din punctul de vedere al consumului.

Forța acestui model în care roboții lucrează pentru oameni a devenit evidentă în timpul carantinei în urma pandemiei de COVID-19. Nici măcar cei mai avansați roboți nu au putut împiedica închiderea unor fabrici, însă tehnologiile care dezvoltă capacitatea factorului uman au generat creștere în multe sectoare, iar cererea a fost canalizată înspre acestea. Aplicațiile pentru videoconferințe, școala online, divertismentul online, platformele de comerț electronic ar putea reprezenta numai începutul unei transformări economice la scară mai largă care are în centru munca depusă de roboți pentru oameni.

Același fenomen se remarcă și în cazul ofertei. Companiile ale căror angajați pot lucra de acasă nu au suferit același șoc pe care l-au cunoscut cele care a trebuit să-și suspende operațiunile. Mai mult decât atât, angajații sunt de multe ori mai productivi acasă decât la birou. Cu cât mai multe joburi vor putea fi făcute de acasă, cu atât mai dinamică și mai puțin vulnerabilă la șocuri va deveni economia. Şi totuși, numai 37% din joburile din SUA pot fi făcute de la distanță. În Elveția, proporția este de 45%.

Criza actuală nu e deloc prima dovadă a faptului că tehnologia sporește capacitatea factorului uman: studiile au arătat cum tehnologia poate permite mai multor oameni să participe la economie. Dar carantina, care afectează o treime din populația lumii, arată că rolul factorului uman poate oricând fi redus sever peste noapte.

Deoarece criza COVID-19 înseamnă mai multe investiții publice în cercetare și dezvoltare, guvernele au o ocazie prețioasă de a finanța proiecte de îmbunătățire a factorului uman, de pildă în domeniul realității augmentate, al tehnologiei haptice, al Internet of Things și al roboților colaborativi.

Se vorbește multe despre rețelele de aprovizionare, dar factorii de decizie ar trebui să meargă mai departe de acestea și să se gândească la cum ar putea fi susținută cererea în cazul unor șocuri majore – de la pandemii la dezastre naturale – care ar afecta economia și activitatea socială.

Investițiile nu sunt de ajuns. Ca să maximizeze inovația și să minimizeze disruperile, guvernele ar trebui să lucreze împreună pentru a pune la punct sisteme legale, de reglementare și instituționale care să permită dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii. Marile descoperiri sunt adesea efectul unui moment de inspirație extraordinară, dar e treaba noastră, a tuturor, să ne asigurăm că acestea vor servi interesului public – inclusiv prin sporirea rolului jucat de factorul uman.

Sami Mahroum este profesor la Free University din Bruxelles și Senior Fellow la Institutul Issam Fares din cadrul Universității Americane din Beirut. A fost lector la INSEAD și director al Inițiativei pentru Inovație și Politici din cadrul INSEAD. Este autorul cărții „Black Swan Start-ups: Understanding the Rise of Successful Technology Business in Unlikely Places”.