Categories: Stiri

Salvați Copiii a strâns jumătate din banii necesari pentru renovarea maternității Polizu

Reading Time: 2 minute

Lucrările de reabilitare a Maternității Polizu București, care au presupus intervenții majore în ceea ce privește starea a trei secții medicale esențiale, precum și dotarea acestora cu aparatură medicală vitală, conform cu cele mai recente progrese tehnologice, continuă, anunță Organizația Salvați Copiii România. Este vorba despre Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator și Secția Obstetrică Ginecologie 4, costurile totale ridicându-se la peste 3.000.000 de euro.

Într-o singură lună, companii responsabile, precum și persoane fizice, au răspuns apelului comun al medicilor și Organizației Salvați Copiii și au donat deja jumătate din sumă: 1,5 milioane de euro. Ultimele modificări de renovare în Blocul Operator și ATI s-au făcut în urmă cu 40 de ani, este nevoie să fie refăcute circuitele pentru administrarea gazelor anestezice și circuitele electrice, precum și de modernizare, astfel încât pacientelor să li se ofere siguranță.

„Modernizarea secțiilor, progresele tehnologice care implică echipamente performante și proceduri delicate, salvatoare de viaţă, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate și dedicate, sunt vitale pentru micuţii pacienţi și pentru pacientele noastre. Schimbarea mediului și oferirea unui spațiu mai prietenos și completarea echipamentelor deja existente vor susține misiunea noastră de a fi aproape de marii și micii pacienți!”, spune managerul spitalului Conf. Dr. Toader Daniela Oana.

Efortul și generozitatea persoanelor fizice și companiilor care s-au alăturat campaniei Cântec de leagăn pentru Polizu fac deja o diferență enormă pentru ca medicii să poată salva vieți.

Persoanele care doresc să susțină campania Cântec de leagăn pentru Polizu o poate face:
• printr-o donație de 2 euro lunar, la 8844, cu textul SALVEZ;
• printr-o donație online pe site-ul Salvați Copiii;
• companiile pot alege să susțină descărcând contractul de pe pagina campaniei.

Anual, medicii efectuează aproximativ 3.200 de intervenții în Blocul Operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenții majore, cu un grad ridicat de complexitate. Astfel, în Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.
Pentru că în maternitatea Polizu există cea mai mare secție de terapie neonatală pentru prematuri din țară, aici vin să fie tratate mamele cu patologii diverse din toată țara care aduc pe lume copii prematuri, precum și gravidele cu sarcini cu risc (preeclampsii, sindrom HELLP etc.).

Aici, medicii au reușit să salveze un nou-născut de 24 de săptămâni, care cântărea puțin peste 500 de grame la naștere. Vreme de aproape cinci luni, a fost o luptă pentru supraviețuire, cu multe provocări.

„Pentru că eram în fața unei necesități majore, am decis să demarăm lucrările, pentru ca spitalul să fie pregătit să ofere o îngrijire optimă și rapidă gravidelor, nou-născuților și femeilor cu patologii grave, în paralel cu campania de strângere de fonduri. Nu puteam pierde niciun minut. Avem în medici cei mai buni parteneri și astfel reușim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente și care să corecteze disparitățile din sistem. Răspunsul primit, donații de 1,5 milioane de euro, este un certificat de încredere și solidaritate, pentru care suntem recunoscători”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.

Pe parcursul anului 2023, la Maternitatea Polizu au venit pe lume 321 de copii prematuri, 5,3% dintre ei la limita viabilității. Cel mai mic prematur care a supraviețuit a avut la naștere 540 grame.

Cristi Dorombach

Recent Posts

HP a prezentat la București soluțiile sale de inteligentă artificială și îmbunătățire a muncii

HP valorifică puterea AI pentru a spori productivitatea, a stimula creativitatea și pentru a îmbunătăți experiențele utilizatorilor, indiferent dacă este…

30 de minute ago

Lidl caută soluții la nivel național pentru reducerea risipei alimentare

Conform datelor Eurostat, din 2022, 54% din deșeurile alimentare din Uniunea Europeană provin din gospodării, echivalentul a 72 de kilograme…

53 de minute ago

Vodafone încheie un parteneriat cu Google în valoare de 1 miliard de dolari pe o durată de 10 ani

Vodafone și Google au anunțat o extindere strategică a parteneriatului lor existent, cu o nouă perioadă de zece ani, cu…

60 de minute ago

Peste 60 de ONG-uri au semnat Manifestul pentru protejarea patrimoniului cultural din România

Peste 60 de organizații neguvernamentale și profesionale, precum și profesioniști au semnat Manifestul pentru protejarea patrimoniului cultural din România, care…

o oră ago

DIPLOMA Show, festivalul care aduce în prim-plan creativitatea noii generații de artiști, arhitecți și designeri români

Vineri s-a dat startul celei de-a XI-a ediții a DIPLOMA Show, festivalul care aduce în prim-plan creativitatea noii generații de…

o oră ago

Bringo și Carrefour lansează primul serviciu de colectare a ambalajelor cu garanție SGR

Bringo și Carrefour România anunță o nouă funcție inovatoare: colectarea ambalajelor cu garanție din Sistemul Garanție - Returnare la comenzile…

2 ore ago