Celebra soprană britanică Sally Matthews este invitata specială a Orchestrei Filarmonicii George Enescu la concertul de deschidere a Athenaeum Summer Festival, care are loc astăzi, 20 iunie, sub bagheta dirijorului Leo Hussain, la Ateneul Român, de la ora 19.00. Un număr limitat de bilete mai sunt disponibile la acest link.
Programul serii va începe cu lucrarea Sempre più lontano, compusă la comanda Filarmonicii George Enescu de Alexandru Murariu, în cadrul unui proiect derulat de instituție în ultimii doi ani, pentru susținerea tinerilor compozitori români.
Elogiată de critici pentru vocea sa „plină, vibrantă, bogat conturată, întru totul devotată textului şi muzicii” (Chicago Classical Review) şi pentru „jocul de scenă şi artă a cântului aflate la un nivel ce-ţi taie răsuflarea” (musicOMH), Sally Matthews a interpretat în stagiunea curentă roluri de referinţă, pe scene de primă mărime, dintre care amintim Leonora din Fidelio (la Staatsoper din Berlin) şi Sieglinde din Walkiria (pentru La Monnaie, Bruxelles).
De asemenea, a evoluat cu mare succes pe podiumul de concert împreună cu Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Simfonică Scoțiană a BBC, Orchestra Radio Olandeză, Orquesta Nacional de Espana și Deutsches Sinfonie-Orchester Berlin.
Alexandru Murariu a câștigat Concursul Internaţional George Enescu în 2014 (secţiunea compoziţie – muzică de cameră, cu lucrarea El Niño) şi în 2018 – muzică simfonică, pentru Concertul pentru clarinet și orchestră – Espaces VI. Potrivit compozitorului, „piesa Sempre più lontano traduce în sunet ideea de fragilitate și îndepărtare”.
Construcția momentelor tensionate, alături de acumulările zgomotoase și disonante, care dau senzația de apropiere de un personaj amenințător, sunt contrastate de secțiuni așezate. Citatul din finalul lucrării completează metafora fragilității, aducând melancolia valsului din Concertul pentru pian în sol major de Maurice Ravel. Metafora îndepărtării încheie opusul, prin efectul de sonar realizat de secțiunea de percuție, în combinație cu culorile orchestral-vocale.
Concertul din 20 iunie deschide seria de evenimente din cadrul Athenaeum Summer Festival, o inițiativă lansată de Filarmonica George Enescu pentru a da acces unui public larg la cele mai variate genuri și experiențe muzicale – muzică clasică, muzică de operă, jazz, muzică de film, muzică veche, muzică de divertisment.
Festivalul se va desfășura până pe 29 iunie și va avea inclusiv două seri în aer liber, cu acces gratuit, pe esplanada Ateneului.
Sâmbătă 22 iunie și duminică 23 iunie – două concerte în aer liber, pe esplanada Ateneului, susținute de Athenaeum String Quintet – Vivaldi Forever! – și de Athenaeum Wind Orchestra – Clasic, divertisment, muzică de film. Accesul va fi gratuit.
24 iunie – O seară pentru iubitorii de operă, intitulată Triumful lui Carmen, cu Athenaeum String Orchestra și Corul Filarmonicii George Enescu. Vor interpretaBizet/Șcedrin – Suita Carmen, respectiv Carl Orff – Catulli Carmina. Informații despre program și bilete sunt aici.
25 iunie – Primul concert în România al celebrului proiect Transylvanian Folk Songs, creat de faimoșii muzicieni Lucian Ban, John Surman, Mat Maneri, prin reinterpretarea în cheie de jazz și improvizație aunor lucrări culese de Bartok din folclorul românesc.Bilete și informații despre program sunt aici.
26 iunie și joi 27 iunie – Orchestra Filarmonicii George Enescu va interpreta, sub titlul Symphonic Summer Vibes, un program cu lucrări foarte populare, sub bagheta lui Felix Mildenberger. Solist va fi violonistul Valentin Șerban.Informații complete șibilete pentru miercuri, 26 iunie, sunt aici și pentru joi, 27 iunie, aici.
28 iunie – Bach by Night oferă iubitorilor de muzică veche un program integral Bach, în interpretarea Ansamblului de muzică veche SEMPRE. Informații șibilete sunt aici.
29 iunie – Gala de închidere a Festivalului va fi susținută de Orchestra Simfonică de Stat din Salonic, cu lucrări de Ceaikovski (Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 35) și Harilaos Perpessas (Simfonia Christus). Concertul va fi dirijat de Yannis Pouspourikasși o va avea ca solistă pe violonista Liya Petrova. Bilete și informații despre program sunt aici.
Toate concertele din cadrul Athenaeum Summer Festival încep la ora 19.00. Programul complet al Festivalului poate fi găsit pe site-ul Filarmonicii George Enescu – la acest link.
Leadershipul înseamnă să crezi în oameni, să le permiți să greșească și să învețe ceva din asta. Managerii buni mențin…
Campari lansează "We are Cinema", o campanie care recunoaște poveștile fiecăruia dintre noi ca sursă de inspirație pentru unele dintre…
MINA, Museum of Immersive New Art, unul dintre cele mai inovatoare spații culturale din România, anunță lansarea spectacolului „Revolta poveștilor”,…
„Ora de sănătate” oferă o experiență educațională derulată secvențial, pe parcursul mai multor ore de curs, și urmărește principiul applied…
Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump…
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) intensifică promovarea României ca destinaţie turistică în Regatul Unit prin participarea la târgul internaţional…