MarComm Publicitate Stiri

Saatchi & Saatchi + The Geeks semnează prima campanie de comunicare pentru MACON

19 aug. 2021 4 min

Saatchi & Saatchi + The Geeks semnează prima campanie de comunicare pentru MACON

Reading Time: 4 minute

Cum faci din zidărie un subiect de conversație? Saatchi & Saatchi + The Geeks dau răspunsul în noua lor campanie pentru BCA MACON, la baza căreia stau un insight – faza de șantier pune la grea încercare orice cuplu – și o soluție creativă – un meșterapeut care îi ajută să treacă mai ușor prin faza de șantier și să-și construiască solid și casa, și relația.

Se dă un brief ambițios: o campanie de awareness pentru BCA MACON, pentru oamenii care au în plan să-și construiască o casă, prin care să le facem cunoscute cele mai bune soluții din punct de vedere calitate-preț, oferite de BCA-ul MACON. Cum am decis să facem asta? Prezentându-le beneficiile într-un mod entertaining și foarte aproape de viața lor.

„MACON e un BCA cinstit, corect, la un preț OK, cu numeroase beneficii atât pentru viitoarea casă, cât și pentru portofelul celor care aleg acest material. Însă oamenii nu prea cunosc aceste beneficii, nu știu de ce ar merita să construiască o casă cu BCA, și nicidecum de ce să aleagă MACON. Alegerea materialului pentru casă le revine în mare parte constructorilor, care de cele mai multe ori trăiesc cu prejudecăți și convingeri vechi cum că anumite materiale ar fi mai bune decât altele. Așa că ne-am dorit în primul rând o campanie de informare despre avantajele zidăriei din BCA, care să fie accesibilă și ușor de asimilat,” a spus Miruna Antonescu, Head of Planning Saatchi & Saatchi + The Geeks.

Macon Mesterapeutul 1

„După ce am petrecut timp cu ingineri constructori să înțelegem noi înșine care sunt beneficiile BCA-ului MACON, ne-am gândit cum am putea oare să explicăm aceste beneficii cât mai simplu și ușor de înțeles. Și ne-a lovit un gând din viața noastră de zi cu zi. Un adevăr prin care toți am trecut în momentul când ne-am făcut/cumpărat/renovat casa. Există multă tensiune și mult stres pe șantier. Iar asta se simte cel mai tare în cuplu. E chiar ironic cum doi oameni care aleg să-și împartă viața împreună, care ajung să își construiască o casă împreună!, ajung să se certe (uneori chiar până în pragul despărțirii) din cauza neînțelegerilor din faza de șantier. Cum ar fi să le îndulcim un pic etapa asta mutând focusul pe relația lor și arătându-le luminița de la capătul șantierului: ce casă minunată, solidă și eficientă energetic vor avea cu BCA-ul MACON!”, a declarat Teodora Ionică, Group Creative Director Saatchi & Saatchi + The Geeks.

Cine este Meșterapeutul și cum face el terapie de șantier

Așa a apărut Meșterapeutul. Un meșter haios, înțelept, trecut prin viață, cu abilități de psiholog. În anii lui pe șantier, a văzut multe certuri și tensiuni în cuplu, atât înainte cât și după faza de zidărie a casei lor. Așa a adunat o experiență bogată în sfaturi despre cum pot fi aceste probleme preîntâmpinate sau depășite. Și s-a apucat să facă terapie de șantier. Misiunea lui: să construiască relații solide care să reziste în timp precum casele pe care le construiește cu BCA-ul MACON.

„Ne aflăm într-o etapă extrem de importantă pentru BCA MACON (un brand românesc cu o istorie de peste 55 ani) care, alături de brandul Ytong (liderul de categorie în materie de BCA), completează portofoliul de produse XELLA ROMÂNIA. În timp ce YTONG înseamnă „calitatea la superlativ”, MACON înseamnă „calitate accesibilă tuturor” și ne-am dorit să întărim această afirmație printr-un proces de rebranding și repoziționare. Și, ca la orice restart, ne-am propus să-l reinventăm și din punct de vedere creativ, cu un pic de (sau mai mult) umor, smart, într-un mod relevant și accesibil pentru clientul final. Propunerea echipei Saatchi & Saatchi + The Geeks nu numai că a răspuns relevant așteptărilor brief-ului, dar a și venit pe fondul unul insight confirmat anual de studiile noastre de piața – provocările de zi cu zi ale celor ce își construiesc o casă. Și, credeți-ne, ele nu sunt nici puține, și nici așa de ușor de trecut peste,” a spus Ramona Pîrlog, Marketing Manager Xella România.

Macon Mesterapeutul 3

Campania este promovată integrat în radio, OOH, digital și social media, însă este targetată exclusiv pe zona centrală și vestică a țării (zona naturală de vânzare MACON). Oricine însă îl poate cunoaște pe Meșterapeutul pe site-ul terapiadesantier.ro, unde există și un test de compatibilitate în cuplu și beneficii ale BCA-ului explicate pe înțelesul oricui. De asemenea, Meșterapeutul e prezent și pe TikTok și YouTube, unde publică pastile scurte cu sfaturi despre cum să construiești solid: și casa, și relația cu jumătatea ta.

De întregul proces foto-video s-au ocupat Adi Bulboacă și casa de producție Bread.

Echipa Xella România: Marius Dragne – CEO; Ramona Pîrlog – Marketing Manager; Andra Micloi – Junior Marketing Specialist

Echipa Saatchi & Saatchi + The Geeks: Vlad Petre – Managing Director; Narcisa Luft – Senior Global Account Manager; Miruna Antonescu – Head of Planning; Irina Ivăneț – Junior Strategic Planner; Bogdan Costin – Creative Director; Teodora Ionică – Group Creative Director; Andreea Moise – Senior Art Director; Paul Foltache – Web Developer; Camelia Efrimov – AV Producer

Echipa Spark Foundry: Nicoleta Ghinea – Digital Planner; Daniela Eustafievici – Digital Client Lead; Andreea Ivanciu – Senior Performance Media Specialist; Irina Doru – Senior Performance Media Specialist; Ramona Chirita – Media Planner; Valeriu Galani – Managing Director

Echipa MSL The Practice: Alexandra Vasile – Social Media Manager; Cătălin Bran – Head of Digital Innovation & Social Media; Alexandra Ivan – Account Executive; Andreea Logigan – Head of Corporate; Oana Bulexa – Managing Director

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: