Asociația Română de Educație în Alergii (AREA) și Asociația ”Din grijă pentru copii” celebrează ZIUA MONDIALĂ A ASTMULUI printr-un eveniment caritabil organizat la Galeriile Artmark
ASTMUL, afecțiune aflată în vârful topului bolilor cronice la copii, frecventă în rândul copiilor din România (1 din 5 copii, conform Societății de Alergologie şi Imunologie Clinică suferă de astm) este celebrat anual, la nivel mondial, în prima săptămână a lunii mai. Cu această ocazie, Asociația Română de Educație în Alergii, care militează pentru creșterea conștientizării populației asupra alergiilor, alături de Asociația ”Din grija pentru copii”, care are în portofoliu multiple acțiuni educative în domeniul sănătății copiilor, dedică acestei afecțiuni un eveniment de informare și conștientizare.
”Să respirăm prin culoare” este un eveniment tradiție al Asociației Române de Educație în Alergii, aflat la a cincea ediție, care marchează, prin eleganță, culoare și atmosferă importanța conștientizării alergiilor, fie că sunt respiratorii, fie alimentare.
”Celebrăm alături de comunități, pacienți, părinți și prieteni, Ziua Mondială a Astmului – 2023. Este momentul să ne unim forțele pentru binele copiilor care suferă de diverse boli alergice și al familiilor lor greu încercate de provocările zilnice și de povara economică semnificativă și să contribuim la îmbunătățirea calității vieții și integrarea lor în condiții de siguranță în societate”, spune dr. Adriana-Claudia Nicolae, medic primar alergolog, președinte AREA.
Seara de 4 Mai va găzdui o expoziție dedicată acestei teme care cuprinde opere de artă ale unor artiști renumiți, dar și lucrări ale tinerilor și viitorilor artiști ai noștri, opere care pot fi licitate și cumpărate de invitații care vor participa la eveniment. Ulterior evenimentului, va fi organizată o licitație oficială – 𝗟𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮ț𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝗹𝗲𝗴𝗮𝗻ț𝗮̆- 𝗧𝗵𝗲 𝗽𝗲𝗿𝗳𝗲𝗰𝘁 𝗽𝗮𝗶𝗿 organizată de Galeriile Artmark – Palatul Cesianu-Racoviță, în data de 18 mai ora 19.00, unde pot fi licitate obiecte de artă valoroase donate pentru această cauză, obiecte expuse și în cadrul evenimentului 𝙎𝙖̆ 𝙧𝙚𝙨𝙥𝙞𝙧𝙖̆𝙢 𝙥𝙧𝙞𝙣 𝙘𝙪𝙡𝙤𝙖𝙧𝙚 – un ceas unicat ,,Tree of Life” semnat de talentatul Augustin Matei, un stilou din lemn de abanos lucrat de Augustin Matei, un nai donat de maestrul Gheorghe Zamfir, tabloul ,,Semne de Aer”- pictat de Iulia Schiopu și tabloul ,,Bujori”- pictat de Yana Petrunina.
”Evenimentul este unul caritabil care să ne ajute să lansăm proiectul Gustos și sănătos în farfuria din spital!” Este o nevoie mare de a interveni într-un mod constructiv și de a ajuta la schimbarea meniului din spitalele de pediatrie, acolo unde copiii, în general, și copiii care suferă de alergii alimentare și respiratorii, în special, nu se pot hrăni, de cele mai multe ori, corespunzător nevoilor și patologiilor”, spune Victoria Olteanu, președinte Asociația ”Din grijă pentru copii”.
Mulțumirile merg către artiștii care s-au alăturat proiectului, creând obiecte de artă în tematica expoziției – Augustin Matei, Gheorghe Zamfir, Iulia Schiopu Atelier, artistul grafician The Ink Monster, Alina Codin, Yana Petrunina, Sorana Vardianu, Alexandra Stancu, Luciana Toma și cursanților săi de la Atelier de arta by Luciana, precum și către actrița Dorina Chiriac și harpista Daria Batschi-Beleca, finalistă Românii au talent, care vor susține un moment artistic special în seara evenimentului.
Există studii care arată că echilibrul emoțional și confortul fizic și psihic atunci când treci printr-o boală grăbesc recuperarea și vindecarea. În cazul copiilor este și mai evident aceste fapt. De aceea, spitalizarea este un subiect greu pentru părinți și copii deopotrivă, cu precădere pentru copiii care suferă de alergii alimentare și pentru părinții acestora. Pentru că, de cele mai multe ori, condițiile din spital sunt de slabă calitate. Printre ele, mâncarea – una dintre cele mai mari ”dureri”.
Din grijă pentru copii, cu gândul la bunăstarea lor fizică și emoțională, ne dorim să aducem o schimbare în bucătăriile spitalelor de pediatrie. Să presărăm culoare și gust în meniurile din spital, pe de o parte, siguranță alimentară pentru copiii care suferă de alergii pe de altă parte, astfel încât chiar și micii mofturoși, dar mai ales copiii cu patologie alimentară să fie hrăniți corespunzător.
Gustos și sănătos în farfuria din spital – este un proiect pilot care va fi desfășurat într-un spital de pediatrie din București care deservește anual mii de copii.
Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate pentru proiectul Gustos și sănătos în farfuria din spital – Proiect inițiat de ASOCIAȚIA ”DIN GRIJĂ PENTRU COPII” și susținut de AREA – ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE EDUCAȚIE ÎN ALERGII. Vor fi realizate cursuri tehnice de gătit, sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, utilare cu aparatură de specialitate, etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în salon, suplimentarea costului meniului clasic cu ajutorul partenerilor.
Au lansat pe piață proiecte inovatoare precum Yarooms, ialoc sau jobful, pentru care au obținut finanțări de peste 4,5 milioane…
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…