S-au pus în vânzare biletele la Les Films de Cannes à Bucarest
Reading Time: < 1 minutLes Films de Cannes à Bucarest (20 – 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului. Cele mai mari premii de la Cannes, dar și de la Berlin și Veneția, premiere, proiecții în exclusivitate, filme care au cucerit specialiștii, criticii și publicul, cele mai anticipate filme românești, scurtmetraje, filme din peste 15 țări diferite, care ne fac să vedem lumea cu alți ochi.
Biletele au fost puse în vânzare în rețeaua Eventbook. Programul Les Films de Cannes à Bucarest poate fi consultat pe filmedefestival.ro.
Filmele se pot vedea la cinematografele Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, cinemateca Eforie și Union, de vineri, 20 octombrie până duminică 29 octombrie. Prețul biletelor este de 20 lei/proiecție.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz