Stiri

S-au deschis înscrierile pentru ECHO Summer School, școala de vară dedicată dezvoltării jocurilor video

23 iul. 2024 2 min

S-au deschis înscrierile pentru ECHO Summer School, școala de vară dedicată dezvoltării jocurilor video

Reading Time: 2 minute

ECHO School, care va lansa în această toamnă primele programe de licență în game development cu diplomă internațională din România, organizează ECHO Summer School. Realizat în parteneriat cu Gameloft Romania, evenimentul este dedicat tinerilor pasionați de dezvoltarea jocurilor video și le oferă oportunitatea de a învăța cum să creeze un prototip de joc și să lucreze în echipă.

Școala de vară se va desfășura pe parcursul a 3 zile – între 29 și 31 iulie 2024, orele 09:00 și 18:00, la sediul Gameloft Romania din clădirea Reptiland. Evenimentul este susținut de Gameloft Romania, un aliat cu vechime și unul dintre primii parteneri care au ajutat proactiv la creșterea proiectului ECHO School.

“ECHO Summer School este o oportunitate pentru tinerii pasionați de jocuri să învețe de la cei mai buni din industrie și să-și dezvolte abilitățile într-un mediu colaborativ. Este esențial să susținem noua generație de creatori de jocuri și să le oferim platforma și resursele necesare pentru a excela. Este un exercițiu scurt, cuprinzător, iar mai departe ei pot aprofunda cunoștințele acumulate aplicând pentru programele de licență ECHO School, care vor începe în septembrie,” a declarat Marian Poiană, decanul ECHO School.

Marian Poiana ECHO Summer School

Pe parcursul celor trei zile de curs, participanții vor avea ocazia să învețe tehnici de brainstorming și prototipare, vor forma echipe și vor dezvolta ideile principale. Sub îndrumarea mentorilor, vor explora designul de jocuri video, arta în gaming și game publishing-ul, urmate de un workshop practic de prototipare, iar la final vor prezenta proiectele și vor primi feedback valoros de la specialiștii din industrie:

•             Ionut Solomon – Game Design Director @Maximus Entertainment

•             Teodor Ionescu – Senior Game Engineer @Amber

•             Stefania Herta – Vice President Production Operations @Gameloft Romania

•             Stefan Zamfir – Lead Studio Designer @Gameloft Romania

•             Mihai Chirila –  Senior Game Designer @Gameloft Romania

•             Vlad Ionescu – Technical UI Designer & Technical Lead @Globant

“În cadrul ECHO Summer School, participanții vor avea ocazia să înțeleagă toate etapele dezvoltării unui joc video, de la idee la prototip, să colaboreze în echipe și să primească feedback constructiv de la profesioniști din industrie. Scopul nostru este ca fiecare participant să-și dezvolte abilitățile într-un mod holistic și să obțină o perspectivă clară asupra lumii dezvoltării de jocuri video,” a declarat Ionuț Solomon, Game Design Director.

În România, există peste 200 de studiouri dezvoltatoare de jocuri video, iar valoarea industriei din anul 2022 se ridică la cifra de 330 milioane de dolari.

Array

Articole pe aceeași temă: