S-a dat startul unei noi etape a Campaniei Naționale ”Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe”
Reading Time: 2 minuteÎn România, există, în momentul de față, 8,92 milioane de locuințe, iar în fiecare zi acestea sunt expuse, inevitabil, unei multitudini de riscuri. Inundațiile, incendiile, alunecările de teren, dar și furturile din locuință sunt doar câteva exemple. Cu toate acestea, nici 20% dintre locuințele din România nu sunt protejate printr-o poliță de asigurare, nici măcar prin cea obligatorie.
Datele din prima jumătate a acestui an confirmă nevoia de asigurare a fondului locativ din România.
În primele 6 luni ale anului, numărul intervențiilor la inundații a crescut semnificativ – cu 82% față de perioada similară a anului precedent, arată datele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – IGSU. Au fost distruse, avariate sau inundate 795 de locuințe.
Alunecările de teren reprezintă unul dintre cele mai importante riscuri de dezastre naturale la care este expusă România. Numai în primul semestru din acest an, au fost afectate de alunecări de teren 82 de case la nivel național.
„Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe”
În acest context, APPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul UNSAR, UNSICAR și PRBAR, au lansat cea de-a VI-a ediție a campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe”, reamintindu-le, astfel, românilor, că pot face ceva pentru siguranța locuinței lor, chiar și în fața unor dezastre de proporții sau incidente pe care, oricât și-ar dori, nu le pot prevedea.
Proiectul se derulează în perioada 1-31 octombrie și include:
- O amplă campanie naționalăde informare și educare a populației cu privire la asigurarea locuințelor, având la bază distribuția de materiale informative;
- Diseminarea mesajelorcu privire la necesitatea asigurării locuinței printr-o campanie dedicată, derulată prin mijloacele specifice social media;
- Un eveniment dedicat riscurilor catastrofaleși asigurărilor de locuință: ICAR – Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale.
Ca la fiecare ediție, campania va duce mesajul către publicul țintă format din proprietarii de locuințe din România, în cât mai multe forme, prin toate canalele pe care le are la dispoziție. Printre acestea:
- Un chatbot care va oferi informații despre asigurări și măsuri de siguranță a locuinței;
- Postări cu potențial de viralizare în social media;
- Distribuție de materiale informative în marile galerii comerciale, prin intermediul partenerilor campaniei;
Mai multe detalii sunt disponibile pe asigurarealocuintelor.ro şi pe pagina de Facebook.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz