Ruxandra in Paris
Reading Time: 4 minuteRuxandra Șerban, actriță și antreprenoare care a lansat în urmă cu aproape 20 de ani ERKA Synergy Communication, o agenție cu o echipă de peste 40 de specialiști și birouri în România și Franța ne-a acordat un interviu chiar în blocul în care s-a filmat serialul „Emily in Paris”, în cadrul căruia ne-a povestit despre planurile pe care le are cu Vent d’Est, un startup specializat în producția de filme, dar și despre debutul său în muzică.
Foto: Sorin Stana
La interviul cu Ruxandra Șerban m-am simțit ca pe un platou de filmare. Și nu am ales cuvintele întâmplător. În clădirea în care locuiește Ruxandra Șerban s-au filmat o serie de scene din „Emily in Paris”, celebrul serial Netflix care o are în rolul principal pe Lily Collins, fiica legendarului Phil Collins. Serialul a devenit cu rapiditate un fenoment pop culture, iar restaurante, cafenele sau brutării care au apărut în film sunt acum locuri de pelerinaj pentru mii de turiști. La fel și clădirea din Place de l’Estrapade, unde ne-am văzut cu Ruxandra Șerban, o antreprenoare din România, stabilită în Franța în 2016. Decorul a fost foarte potrivit, mai ales că o mare parte a discuției a gravitat în jurul cinematografiei. Motivul este că Ruxandra Șerban a lansat la jumătatea anului trecut Vent d’Est, un startup specializat în producția de content video care a luat naștere din pasiunea Ruxandrei pentru filme.
„Din 2013, m-am implicat în producția de filme și am susținut pro bono producția de filme independente românești. Am și jucat în filme. Dar am zis că trebuie să mă implic și ca producător. Ceea ce am simțit este că acum în România se fac fie filme pentru publicul foarte larg, fie filme pentru festivaluri. Sigur, au meritul lor că ne scot în lume, ne aduc o reputație bună, ne fac vizibili. Părerea mea este că nu există filme foarte bune calitativ, dar care să te și învețe ceva, să fie educative. Deocamdată nu avem filme istorice și filme care să fie «exportabile», să poată fi gustate și de ceilalți. Am zis că pe de-o parte pentru România este interesant că aș acoperi o nișă care deocamdată nu este acoperită și pe de altă parte, în afara țării filme din Europa de Est nu prea sunt pe platforme de video streaming”, spune Ruxandra Șerban, fondatoarea Vent d’Est, despre cum a luat naștere ideea din spatele companiei.
Compania fondată de antreprenoarea din România are în plan o serie de lansări importante în acest an. Una dintre acestea este o comedie despre perioada de pandemie, care s-a filmat în luna noiembrie și este actualmente în post-producție. Fondatoarea Vent d’Est s-a mai implicat într-o trilogie psihologică și comică, „Vineri 3”, filmul cu care debutează ca regizor Rareș Abraham. Filmul, în care antreprenoarea are și un rol, ca actriță, va fi lansat tot anul acesta. Ruxandra Șerban s-a implicat, de asemenea, în coproducția „Două lozuri 2”, film în care va și juca și care va apărea pe piață în ultima parte a anului. Ruxandra a jucat în primul film în 2013, în pelicula regizată de Iulia Rugină „Love Building”, care, pe atunci, a fost filmul românesc cu cel mai mare număr de bilete vândute în cinematografe. A mai jucat, alături de Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, în „Două lozuri”, un film regizat de Paul Negoescu. Un alt proiect de suflet pentru Ruxandra Șerban este „Secretul lui Zorillo”, care a fost lansat anul trecut în cinematografe și pe Netflix.
La scurt timp după ce a terminat facultatea, în 2004, Ruxandra Șerban a pus bazele ERKA Communication, o agenție de marketing care a lansat de curând o nouă axă de business: promovarea brandurilor prin film. Integrarea product placement-ului în strategia de marketing a unui brand reprezintă o modalitate simplă și eficientă pentru a ajunge la un număr foarte mare de consumatori și pentru a crește gradul de recunoaștere a unui brand pe piață.
Chiar dacă în pandemie a fost ocupată cu filmările, aceasta tot nu a fost o perioadă ușoară pentru Ruxandra Șerban. „Pentru mine pandemia a avut un impact emoțional puternic. Vedeam cum munca mea de o viață, pentru că am fondat agenția în 2004 și mi-am pus tot sufletul în ea, se duce pe apa sâmbetei. Aveam două soluții: fie să înnebunesc, fie să las lucrurile în voia universului. Și am ales a doua variantă. Și a fost un lucru bun pentru că mi-am permis să îmi dau loc imaginației, să mă îndrept spre alte activități la care înainte doar visam”, spune Ruxandra Șerban, fondatoarea ERKA Communication și Vent d’Est.
Așa a luat naștere „Je l’aime”, primul album al Ruxandrei Șerban care, la finalul anului trecut, a debutat și pe scena muzicală sub pseudonimul IXANDRA. Albumul este o fuziune de folclor și muzică balcanică cu alte stiluri muzicale ca pop, dance, folk sau hip-hop. Muzica de pe albumul „Je l’aime” este inspirată din folclorul mai multor popoare balcanice, din perioade istorice diferite și cuprinde piese adaptate din punctul de vedere al liniei melodice, cântate în limbi diferite. „Sunt înregistrate piesele, trebuie să îmi fac timp pentru videoclipuri. Am cântat pentru plăcerea mea, ce îmi plăcea mie să cânt atunci. În momentul ăla m-au inspirat și melodii din folclorul rom, am mai găsit ceva din folclorul egiptean, muzică rusească care mi-a plăcut. Am zis să creez un album exact cu piese care îmi plac mie. Știu că nu sunt profesionistă, că sunt amatoare, dar chiar dacă nu ești la un anumit nivel, nu poți să o faci pur și simplu din plăcere?”, spune Ruxandra Șerban, care adaugă că în prezent lucrează la un al doilea album, care va fi un amestec de operă cu folk, pop și rock.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz