Ruxandra Ghițescu: „Magia sălii de cinematograf este pentru mine ceea ce face filmul să existe”

Ruxandra Ghițescu: „Magia sălii de cinematograf este pentru mine ceea ce face filmul să existe”

Ruxandra Ghițescu, regizoarea lungmetrajului „Otto Barbarul”, un film care a primit premiul pentru „Cel mai bun lungmetraj românesc” la ediția din acest an a TIFF, ne-a vorbit despre cum a luat naștere ideea din spatele filmului, dar și despre provocările cu care s-a confruntat ca regizoare care a filmat și a lansat un film în perioada de pandemie.

Filmul „Otto Barbarul”, care a avut premiera la finalul lunii septembrie, prezintă lupta unui adolescent de 17 ani ce se confruntă cu pierderea iubitei lui, care se sinucide și care devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Filmul vorbeste despre felul în care toate aceste evenimente se intersectează și afectează lumea lui Otto.

Cum a luat naștere ideea din spatele filmului „Otto Barbarul” și de ce ai ales să construiești în jurul acestei teme?

A pornit de la o nevoie personală de explorare a acestei vârste pe care o traversăm destul de repede ca timp, dar care stă la baza formării noastre și lasă de foarte multe ori urme. Există tendința de cele mai multe ori să o idealizăm sau să o încadrăm în narative care să ne permită să o conținem. Eu m-am confruntat de multe ori cu proiecția adolescenței în film, de cele mai multe ori nu m-am regăsit și am dorit să adaug o nuanță în galeria asta de portrete de adolescenți. Fără să judec, să definesc bienele sau răul ci doar cu empatie.

La ce să se aștepte cinefilii care vor merge la cinema la filmul „Otto Barbarul”? De ce?

Este un film gândit și lucrat pentru experiența cinematografică, o experiență mai degrabă emoțională și senzorială. M-aș bucura să știu că oamenii vor alege să îl vadă pe Otto în cinema. Făcând filmul noi, o întreagă echipă, am mizat tocmai pe magia asta oferită de cinema în care te poți detașa complet de context și pentru cîteva zeci de minute ai disponibilitatea de a te lăsa purtat.  Am lucrat sunetul, imaginea și montajul pentru a oferi o experiență puternică și personală.

Filmul a fost foarte apreciat, la TIFF a primit premiul pentru „Cel mai bun lungmetraj românesc”. De ce crezi că s-a întâmplat acest lucru?

Ne-am bucurat mult de aprecierea de la TIFF, la fel cum ne-am bucurat de posibilitatea oferită de festival de a avea întâlnirea față în față cu publicul, de a lua pulsul sălii de cinema și a răspunde la întrebări.

Aș spune că premiile sunt importante pentru bucuria celebrării muncii împreună și pentru vizibilitatea pe care o dau proiectelor în distribuție. Ne onorează faptul că filmul nostru a plăcut juriului dar nu aș știi să spun de ce au ales așa și nu altfel.

Filmul a dus și la nașterea unei idei de campanii, „Nu da Doar cu Seen”. Ne poți spune câteva cuvinte și despre campanie?

Campania #NuDaDoarCuSeen a fost demarată de Alien Film, producatorii filmului, Freealize, distribuitorul filmului, și agenția de PR The Public Advisors, împreună cu Deprehub și își propune să-i determine pe oameni să accepte adolescența în notele ei cele mai acute și să schimbe percepția asupra depresiei, care să nu mai fie văzută ca un tabu. Totodată deschide un dialog între „oamnenii mari” părinți, cadre didactice, personalități și adolescenți. Campania constă în mai multe discuții pornite de la secvențe din film și mediate de psihologul Yolanda Crețescu care sunt postate sub hashtagul campaniei pe rețelele de socializare. Cei de la depreHUB au o linie telefonică apelabilă nonstop pentru a oferi asistență celor care au nevoie.

Care au fost principalele provocări de care te-ai lovit ca regizor care filmează și lansează un film în perioada de pandemie?

Cel mai dificil a fost să nu avem proiecții fizice în festivalurile în care a debutat filmul. Cumva spunem că este important ca filmul să ajungă să fie văzut, dar de fapt este important ca filmul să fie văzut în cele mai bune condiții. Magia asta a sălii de cinematograf, a experienței colective dar totodată personale este pentru mine ceea ce face ca filmul să existe, să se desprindă de noi, realizatorii, și să capete viața proprie în percepția și traducerea fiecărui spectator.

Ne poți spune câteva cuvinte despre proiectele la care lucrezi în prezent?

Mă bucur mult să lucrez alături de echipa organizatoare pentru Gala Premiilor Sofia Nădejde pentru Literatura scrisă de femei și scriu o dizertație de masterat, în studii cultural vizuale, în cadrul CESI. Următorul proiect de film este într-o fază prea crudă pentru a putea vorbi despre asta.