Stiri Evenimente Lifestyle

Ruxandra Donose și Ramón Vargas în „Carmen” de Bizet, la Opera Națională București, pe 1 și 3 martie

8 feb. 2024 3 min

Ruxandra Donose și Ramón Vargas în „Carmen” de Bizet, la Opera Națională București, pe 1 și 3 martie

Reading Time: 3 minute

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Ruxandra Donose portret

Despre acest important eveniment de început de martie de pe scena Operei Naționale București, mezzosoprana de renume internațional, Ruxandra Donose declară: 

„După Staatsoper Viena, Metropolitan Opera New York sau Mexico City, a venit momentul să colaborăm și pe o scenă din România, în celebra și iubita operă Carmen, de Bizet. Mă bucur enorm să am prilejul de a cânta la Opera Națională București cu Ramon Vargas, unul dintre cei mai apreciați tenori din lume. Ne propunem să creăm momente de teatru și de muzică însuflețită de dramatism, cu anvergura marilor scene pe care ne-am mai întâlnit, iar eu personal de-abia aștept să cânt cel mai celebru rol de mezzosoprană, Carmen, pentru iubitorii de operă din România. Pe 1 martie, se adaugă bucuria și onoarea de a dedica această seară memoriei Elenei Cernei, la 100 de ani de la naștere.”

Ramon Vargas Retrato Adolfo Perez Butron

Tenorul Ramón Vargas așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul din România: „Sunt încântat să vă anunț că voi fi pe scenă în rolul lui Don José în producția viitoare a operei Carmende la impresionanta Opera Națională din București, în luna martie. Alăturați-vă nouă, senzaționalei Ruxandra Donose în rolul Carmen și captivantului Mihai Damian în rolul lui Escamillo, pentru o interpretare de neuitat plină de dragoste, pasiune și multe altele. Notați-vă în calendar datele de 1 și 3 martie. Abia aștept să împărtășesc această experiență minunată cu voi toți!”.

Despre Ruxandra Donose

Printre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, Ruxandra Donose a capturat atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte în întreaga lume. Asociată inițial mai mult cu Belcanto, muzica lui Mozart sau muzica franceză, în ultimii ani a făcut trecerea spre repertoriul dramatic german și italian, bucurându-se de un enorm succes în rolul Kundry din opera Parsifal de Wagner cu Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle, ca Elektra în opera „Orest“ de Manfred Trojahn la Opera din Zürich, sau Sieglinde în Walkiria de Wagner la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski. Rolul Fricka în Inelul Nibelungilor de la Grand Theatre de Geneve a apărut de curând integral pe DVD.

Într-o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional, Ruxandra a cântat pe cele mai mari scene de operă ale lumii, de la Royal Opera Covent Garden, Londra până la Metropolitan New York, trecând prin Wiener Staatsoper, Theater an der Wien, Opera Paris Bastille, Théatre de Chatelet Paris, Opéra de Lyon, Teatro Real Madrid, Oprenhaus Zürich, Grand Théatre de Genève, Deutsche Oper Berlin, Bayerischer Staatsoper München, Teatro la Fenice Venezia, Grande Teatro di Torino, Opera Bolshoi din Moscova, Opera din Beijing, Opera din Shanghai, ca si Toronto Opera Company, San Francisco Opera, Los Angeles Opera, Chicago Opera, Philadelphia Opera, San Paolo Opera, Opera din Copenhaga, Opera in Helsinki, Glyndebourne Festival, Ravinia Festival, Festivalul de la Salzburg și multe altele.

Array

Articole pe aceeași temă: