Rusia blochează șase VPN-uri foarte populare, pentru a controla mai bine internetul
Reading Time: < 1 minutVPN (Virtual Private Network) este o soluție foarte populară pentru a accesa internetul ascunzând adresa IP reală a utilizatorului. Acestea sunt folosite pentru cei care vor să nu fie filtrați sau controlați de stat sau care vor să acceseze siteuri care sunt blocate de furnizorul de internet.
Așa se întâmplă de exemplu în Rusia, unde foarte multă lume folosea serviciile de tip VPN, pentru a accesa conținut pe care statul nu putea să-l citească sau să-l filtreze. Drept urmare Rusia a interzis cele mai populare servicii de VPN: Hola!VPN, ExpressVPN, KeepSolid VPN Unlimited, Nord VPN, Speedify VPN şi IPVanish VPN.
Roskomnadzor, autoritatea rusă ce reglementează internetul a precizat că le va permite companiilor ruse care folosesc aceste VPN-uri în tehnologiile lor informatice să continue să o facă, dacă se va stabili că aceste firme nu încalcă legea.
În ultimele luni, autorităţile au blocat mai multe site-uri având legătură cu opozantul închis Aleksei Navalnîi, în contextul apropierii alegerilor legislative din septembrie, potenţial delicate pentru Kremlin.
În 2019, Rusia a adoptat o lege pentru dezvoltarea unui internet suveran deconectat de la marile servere mondiale. Autorităţile neagă că ar dori să creeze o reţea naţională sub controlul lor, în ciuda temerilor în acest sens ale unor ONG-uri şi opozanţi.
Photo 155702282 © Mikhail Primakov | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz