Roxana Memetea: Cum se împacă creativitatea cu inteligența artificială
Reading Time: 3 minuteModul în care ne raportăm la tehnologie, la evoluție este esențial pentru modul în care noi înșine vom evolua. Dacă vom reuși să ne poziționăm corect față de AI, ca la un instrument ce ne va ajuta, nu ca pe ceva care ne va „fura joburile”, probabil vom fi de partea câștigătorilor.
de Roxana Memetea
Chiar dacă a trecut ceva timp de când ne-am familiarizat cu termenul de inteligență artificială, aceste tehnologii sunt în centrul atenției la toate conferințele din țară și din lume, există foarte multe debate-uri vizavi de faptul că reprezintă o amenințare pentru multe industrii, industria creativă fiind prima menționată în acest sens. Aparent, orice platformă de inteligență artificială știe să scrie, să facă o reclamă, un spot, o strategie cu multă ușurință. Dar oare e chiar așa?
Anul acesta, la festivalul internațional de creativitate Cannes Lions foarte multe dintre speech-uri au fost în jurul termenului de AI și, evident, al implicațiilor pe care le are asupra procesului creativ. Cred că industria se îndreaptă cu pași siguri spre folosirea mai multor tehnologii. Experții prevăd că va fi cu adevărat cu „game changer”, susținând și accelerând creativitatea. Sala a fost arhiplină la talk-ul celor de la Open AI (Chat GPT și Dall-e) „The future of creativity: prieten sau dușman?”. Recunosc că am fost extraordinar de curioasă să văd cum pun lucrurile în perspectivă cei care au creat acest tool ce amenință tocmai oamenii din fața lor. Și a fost o discuție revelatoare pentru mulți dintre noi, în care am simțit că noi, oamenii, avem tendința să complicăm lucrurile și să uităm aspectele de bază. Ne lăsăm prinși de nesiguranțe, uitând că noi suntem cei care ghidăm tehnologiile, nu invers. Oare nu au fost fix aceleași discuții și când au apărut calculatoarele? Sau chiar lumina electrică?
Am simțit că există chiar o contradicție între discuțiile despre complexitatea acestor tehnologii și simplitatea unor idei câștigătoare. Eu am plecat cu un gând precis, și anume că trebuie să le privim ca pe niște instrumente care ne ajută să dezvoltăm această industrie, o nouă tehnologie cum au fost și altele de-al lungul timpului, care va determina această industrie să explodeze. Un tool care stimulează creativitatea pentru că oferă posibilități nelimitate pe care le putem explora, tehnologia ajutându-ne să aducem ideile la viață mai simplu și să le vindem altfel. Aceste mașini nu sunt cele care creează, prin ele se democratizează generarea de content, dar nu creativitatea.
Privită din unghiul potrivit, inteligența artificială ar trebui să fie cea care susține procesul creativ. Mașinile trebuie ghidate cu gândurile noastre, input-ul fiind ideile creative, iar output-ul fiind contentul realizat. Credința este că oamenii au nevoie de instrumentele potrivite ca să-și exploreze creativitatea la adevărata valoare. Alchimia dintre talent și creativitate nu s-a schimbat, tehnologia este cea care o pune în valoare și mai bine. Vorbim așadar de fapt de o simplificare a execuției, de o productivitate mai mare, de o reducere a timpilor de livrare a muncii creative, eliberând astfel resurse pentru activități cu o valoare adăugată mai mare. Scăpăm de acea parte pe care tot mai mulți oameni și mai ales generațiile tinere nu mai au răbdare să o facă, pentru că, așa cum spuneam în articolul anterior, suntem toți pe viteză și ne dorim să ardem etape, nu ne mai plac sarcinile repetitive. În schimb, oamenii se pot concentra și aloca mai mult timp și atenție proiectelor strategice și creative conceptuale. De asemenea, clienții au o presiune din ce în ce mai mare pe timp și pe a livra rezultate, de aceea presiunea pe performanță e mare și aceste tehnologii susțin acest lucru, ne permit să fim mai agili.
Sigur, nu putem nega faptul că jobul fiecăruia dintre noi este sau va fi impactat de aceste tehnologii, trebuie să ne schimbam și să adoptăm noua realitate. Dacă refuzăm să ne adaptăm, amenințarea devine iminentă. Vor apărea job-uri noi, se vor schimba modele de lucru, atât în interiorul agențiilor, cât și la client. AI-ul reprezintă o oportunitate incredibilă pentru eficiență și inovație, un instrument care ne ajută să ne folosim creativitatea la maximum și să transformăm businessurile în locuri mai productive și eficiente.
Prin urmare, în loc să privim AI cu teamă, ar trebui să o vedem ca pe un partener de nădejde în dezvoltarea și evoluția noastră. Eu vă sfătuiesc să faceți azi un exercițiu, pe orice platformă, să dați o temă pe care o aveți la muncă lui Chat GPT, ca să vedeți ce știe să facă. Și apoi, cred că veți realiza ce se poate, și ce nu se poate automatiza! Trăiască creativitatea!
Roxana Memetea este Managing Partner DDB și Tribal Worldwide Romania. Și-a început activitatea în industria de advertising încă din 1998, având acum peste 19 ani de experiență în top management, pe parcursul cărora a gestionat businessuri cu cifre de afaceri impresionante, lucrând cu branduri și companii de top din cele mai importante industrii. Spiritul de lider, pro activitatea și creativitatea de care dă dovadă au făcut ca, la numai 25 de ani, să devină unul dintre cei mai tineri Managing Director al unei companii multinaționale din România
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 378 (6 noiembrie – 6 decembrie 2023). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz