Companii Interviuri

Rottaprint: Românii care creează ambalajele viitorului

3 nov. 2022 6 min

Rottaprint: Românii care creează ambalajele viitorului

Reading Time: 6 minute

Principiile economiei circulare își fac loc în tot mai multe businessuri, iar în ceea ce privește ambalajele și etichetele produselor, se caută opțiuni cu un impact cât mai redus asupra mediului. Rottaprint este cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive și ambalaje flexibile din România. Am discutat cu Cristi Nechita Rotta, director general al Rottaprint, despre cererea de astfel de produse, investițiile în tehnologie și cum a ajuns un business de familie pe 13 piețe europene.

Cum a luat naștere Rottaprint? 

Povestea noastră a început în 1991, timid, ca orice mică afacere de fami­lie, iar de atunci până în prezent, echipa noastră a reușit să dezvolte un portofoliu complex de produse și numeroase soluții inovatoare. Pentru producătorii de lactate, produse de panificație și băuturi răcoritoare, acoperim tot necesarul de etichete autoadezive și ambalaje flexibile. De asemenea, dezvoltăm soluții specifice pentru clienții din numeroase industrii.

În cei peste 30 de ani de când activăm, ne-am dorit în permanență să fim acel furnizor care face imposibilul posibil. Am făcut din inovație o prioritate și am investit mult în tehnologie și în specializarea oamenilor. În 2008, pentru că am anticipat nevoia de specialiști în domeniu, am început să facem demersurile necesare ca ocupația de tipograf flexograf să fie introdusă în Codul Ocupațiilor din România. Apoi, am pus pe picioare prima școală de tipografi, în care angajații noștri cu experiență sunt profesori pentru următoarele generații.

Acum, sustenabilitatea este una dintre principalele noastre direcții strategice. În ultimii ani, principiile economiei circulare și grija față de mediu și de generațiile viitoare au devenit obiective în sine pentru companii, inclusiv pentru clienții noștri. Există politici clare de implementare, instrumente de măsurare și de reducere a impactului. De aici, și eforturile noastre de a lucra cu tehnologii noi, cu impact pozitiv asupra mediului.

Ați implementat dezvoltarea de etichete inovatoare și prietenoase cu mediul. Ce presupune această direcție?

Anul acesta am finalizat implementarea unui proiect care a presupus investiții cumulate de peste 3,7 milioane de euro, în decursul a trei ani. Sunt resurse direcționate către tehnologii și utilaje pentru producția sustenabilă a produselor din portofoliu. Proiectul a fost finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021 în cadrul programului „Dezvoltarea IMM-urilor în Romania”.

Din valoarea totală a investiției, asistența nerambursabilă a fost de circa 1,5 milioane de euro. Ne-am propus creșterea competitivității și reducerea impactului asupra mediului a produselor pe care le realizăm, prin introducerea în producție de noi tipuri de etichete inovatoare, prin tehnologii aliniate principiilor sustenabilității. Vrem să facem pași concreți în direcția protecției mediului. Odată finalizată implementarea, ne așteptăm la o scădere substanțială a consumului de energie, de la 3.076 MWh în 2019 la 2.934 MWh.

Totodată, vor fi economisite 10 tone de materiale și deșeuri pe an, raportat la nivelul de producție din 2019, când am realizat un audit dedicat. Printre produsele noi introduse în portofoliu prin implementarea acestui proiect se numără etichetele inteligente, precum cele RFID (Radio-Frequency Identification), cele cu tehnologie NFC la bază, care permit o interacțiune interactivă cu brandul, sau etichetele autoadezive metalice, în rolă, care permit o aplicare automată. 

Rottaprint 3

Există cerere pentru etichete mai prietenoase cu mediu?

Brandurile doresc să pună pe piață cât mai multe ambalaje prietenoase cu mediul, însă și legislația joacă un rol important în acest ecosistem. Mai mult, când alegi o soluție sustenabilă, trebuie să fii atent inclusiv la infrastructura și modul de colectare și sortare a deșeurilor din țara în care se va distribui produsul, pentru că legislația și infrastructura diferă de la o țară la alta.

Concret, în România se colectează diferit de la un oraș la altul, la fel și în Germania. De asemenea, pentru a pune pe piață la scară largă aceste soluții, trebuie să existe o colaborare foarte strânsă pe tot lanțul. Cerințe concrete au venit din Germania, pentru materiale compostabile. Aici, materialele se împart în două ca­tegorii: compostabile într-un mediu controlat (așa cum sunt majoritatea materialelor) și compostabile în mediul înconjurător, în gospodăriile consumatorilor. În ceea ce privește materialele reciclabile, avem cerere frecvent din România, Ungaria și Germania, dar și din restul Europei.

Pentru etichetele autoadezive, avem soluții de materiale cu o anumită pondere de conținut reciclat sau din hârtie 100% reciclată. În cazul ambalajelor flexibile, există interes, iar soluția este monomaterialul. Tradițional, ambalajele flexibile sunt realizate din mai multe materiale laminate, însă reciclarea acestor tipuri de ambalaje este greu de realizat.

Tendința actuală este de a identifica și oferi soluții de monomaterial, care să faciliteze reciclarea lor prin păstrarea caracteristicilor funcționale. Materialele prietenoase cu mediul sunt mai scumpe, însă este justificat prețul, pentru că tehnologia de producție diferă. Mai mult, reciclarea ambalajelor postconsumator necesită infrastructură specială, care trebuie pusă la dispoziție de autoritățile locale. Vestea bună este că există pe piață soluții de materii prime sustenabile, iar multe altele sunt în stadiul de experimentare și testare.

Care este modul în care se raportează clienții la materialele sustenabile folosite în zona de labeling și ambalaje promoționale?

În primul rând, toate soluțiile trebuie testate, pentru că acestea presupun condiții diferite de etichetare sau ambalare față de cele tradiționale. Când ne gândim la toate părțile implicate în acest proces, este evident că o direcție sustenabilă implică multe resurse, de la timp la investiții financiare și la disponibilitatea clienților. În România, încă învățăm ce înseamnă compostabil, reciclabil, sustenabil. 

Credem cu tărie că protejarea mediului înconjurător trebuie să devină o prioritate pentru toată lumea, iar Rottaprint își susține activ partenerii să acționeze responsabil cu soluții pentru etichete și ambalaje prietenoase cu natura. În cadrul echipei suntem constant interesați de tendințele mondiale în ceea ce privește sustenabilitatea și impactul asupra mediului, motiv pentru care venim cu alternative de materiale menite să îi ajute pe clienții noștri, dar și pe consumatorii lor finali, să recicleze cât mai ușor recipientele produselor. 

Rottaprint 1

Ce clienți deserviți și cum s-au schimbat nevoile și cerințele acestora în ultimii ani? Cum arată piața de labeling din România în comparație cu alte țări europene?

Rottaprint are atât clienți români, cât și internaționali, iar pe aceștia din urmă îi deservim prin centrele logistice pe care le avem în Germania și Ungaria. Din ponderea totală a clienților Rottaprint, cei străini reprezintă 26%. 

Anul trecut, am exportat în trei piețe noi: Croația, Letonia și Marea Britanie. La acestea se adaugă și cele în care am activat în 2020: Germania, Ungaria, Israel, Republica Moldova, precum și alte țări europene. Produsele noastre au ajuns la un total de alte 13 țări în ultimul an.   

La nivel de industrii și branduri, deservim cei mai importanți jucători din industria alimentară (lactate, preparate din carne și panificație), crame de vin, detergenți și cosmetice. Printre companiile care folosesc soluțiile noastre se numără Friesland, Transavia, Serve, Agricola, Aldis, Albalact sau Fiterman Pharma. 

La nivel de cereri (și pe fondul pandemic și post pandemic), industriile care au solicitat cel mai mult serviciile și soluțiile noastre au fost cele din zona alimentară, industria chimică, de băuturi răcoritoare și alcoolice.

Un trend important pe care l-am remarcat în ultimii doi ani, care continuă și azi, este creșterea ponderii etichetelor pentru mărcile proprii din retail (private label), nu doar în România, ci inclusiv în Germania și Ungaria. 

Marii retaileri și-au diversificat mult portofoliul de private label și îl comunică intens. La nivel de consumator final, s-au profilat trei tipologii care ne impactează și nouă foarte mult producția. 

Sunt cei foarte interesați de preț și cantitatea produsului, cei care se uită la ofertele retailerilor și cei care pun preț pe produse prietenoase cu mediul, cu ambalaje care se pot recicla sau reutiliza în urma consumului. Cei mai mulți dintre aceștia din urmă se regăsesc în Germania, de unde vine și cererea mai ridicată pentru etichete și ambalaje din materiale reciclabile.

În ceea ce privește diferențele dintre România și alte piețe europene, direcțiile de dezvoltare sunt similare. Nevoia de soluții sustenabile în crearea ambalajului – de la recipient, etichetă și ambalare – se simte peste tot. Diferențele sunt date de specificul și posibilitățile de implementare ale fiecărei țări, inclusiv la nivel de infrastructură și legislație, dar și de direcția dată de consumatori. 

Iar aici, țările vestice au un avans, unul absolut natural, având în vedere că au și un istoric mult mai înaintat decât noi în practicile sustenabile, de reciclare, reutilizare, protejare și prezervare a resursei naturale.

Cum arată viitorul Rottaprint?  

În două cuvinte, aș spune sustenabil și echilibrat. Suntem un business matur, așezat. Bineînțeles că vom continua să investim, anul acesta fiind bugetat un milion de euro pentru creșterea calității produselor, îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru echipă și continuarea procesului de digitalizare a operațiunilor. Totodată, vrem să reducem la minimum impactul producției asupra mediului înconjurător. Și vom continua să promovăm și să ne susținem clienții în găsirea soluțiilor sustenabile potrivite. 

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 367 (17 octombrie – 17 noiembrie 2022). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: