Rose Home a înregistrat venituri de 4,8 mil. lei în 2021
Reading Time: 3 minuteCompania românească Rose Home, lansată acum 7 ani de antreprenoarea Denisa Ştefan, comunică performanţa financiară obţinută anul trecut şi anunţă planurile de viitor pentru anul în curs.
Pe parcursul anului 2021, aproximativ 90% dintre proiectele companiei au fost dedicate către HoReCa, iar 10% dintre produsele din portofoliul Rose Home au fost destinate către zona de B2C.
În anul 2021, eforturile companiei s-au concentrat pe maximizarea productivităţii prin extindere offline, modernizarea canalelor de vânzare iar noua strategie adoptată a adus business-ului Rose Home venituri de aproximativ 4.800.000 RON, ceea ce reprezintă o creștere de 118% față de 2020 și o creștere de aproape 60% față de 2019. Compania a obținut anul trecut un profit de aproape 900.000 RON.
„Anul pandemic 2021 s-a caracterizat printr-o regândire a strategiei de business pentru Rose Home, am consolidat site-ul şi l-am făcut mai interactiv şi mai performant şi am deschis pentru clienţii HoReCa un showroom modern în centrul Capitalei, în urma unei investiţii de 30.000 de euro, în acelaşi timp, ne-am îndreptat atenţia şi către clienţii de retail.
Privim această creştere de care suntem mândri, în ideea de a oferi noi experienţe clienţilor, pentru că anul 2021 a însemnat cel mai bun an financiar pentru companie şi asta se datorează dorinţei de a ne autodepăşi şi de a evolua zilnic”, declară Denisa Ştefan, Fondator și Managing Partner, Rose Home.
Rose Home intră pe piaţa de producţie de veselă
Pentru acest an, strategia de extindere a companiei cuprinde două direcţii mari de dezvoltare, pe de o parte producţia de veselă sub brand propriu, fiind în stadiul de a lucra la business plan şi de a căuta cele mai viabile soluţii la nivel de implementare, cu intenţia de a demara proiectul de producţie în România.
Însă „decizia finală va fi influenţată de luarea celor mai bune decizii operaţionale şi financiare pentru obţinerea unui produs de calitate la un preţ competitiv. Proiectele pe care dorim să le implementăm în primul trimestru al anului 2022 pot suferi modificări în funcţie de situația pandemică din România”, explică Denisa Ştefan, Fondator și Managing Partner, Rose Home.
Totodată, Rose Home analizează oportunitatea de a îşi extinde activitatea şi pe piaţa din Bulgaria, accelerând astfel prezenţa unui nou canal de vânzare.
Compania are între 400 şi 600 de clienţi lunar, circa 40% dintre aceştia ajung prin intermediul website-ului iar restul de 60% îl reprezintă clienţi recurenţi şi noi. Rose Home vizează afaceri de 1.3 milioane de euro în 2022 şi îşi propune o creştere a veniturilor cu 30% faţă de 2021, pe fondul proiectelor demarate în 2021 şi a celor în derulare.
Portofoliul Rosehome este reprezentat de peste 20 brand-uri internaţionale de producători din domeniul veselei de porţelan şi ceramică, tacâmuri, pahare, produse de prezentare şi servire din lemn, melamina, inox sau fonta şi lucrează cu lanţuri hoteliere de 3-4-5 Stele, lanţuri de resturante şi cafenele, locaţii HoReCa mici şi medii, baruri, bistro-uri, centre de evenimente şi un procent mai mic de persoane fizice venite direct din site.
Rose Home a pornit aventura antreprenorială acum 7 ani, prin lansarea unui site de prezentare cu produse dedicate industriei de HoReCa. Denisa Ştefan, un antreprenor cu experienţă consolidată în zona ospitalităţii în cadrul unuia dintre cele mai importante grupuri hoteliere, la nivel mondial, a pariat pe o afacere „Serving inspiration for HoReCa”. Rose Home promovează cu consecvenţă o politică comercială ce are la bază grija şi respectul faţă de client, dovedite prin preţuri corecte, cu catalogul la vedere, dintr-o gamă vastă de produse de calitate, de la furnizori, branduri de top.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz