Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International (Rompetrol), a finalizat modernizarea Instalației de Cocsare Întârziată (Cx) a rafinăriei Petromidia, prin implementarea unui nou sistem de foraj/tăiere a produsului petrolier, dar și automatizarea fluxului de producție. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la circa 13 milioane de dolari.
„Prin aceste lucrări, reușim să aducem Instalația de Cocsare Întârziată într-o nouă etapă tehnologică, în care marcăm un progres important la capitolele eficiență, fiabilitate și siguranță operațională. Astfel de proiecte arată că revizia nu înseamnă doar mentenanță și recertificări, ci și faptul că Rompetrol Rafinare a prevăzut o importantă componentă de dezvoltare, prin investițiile realizate.”
Florian Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare
Proiectul, implementat în timpul reviziei generale, a presupus înlocuirea sistemului cu unul de ultimă generație, complet automatizat, furnizat de o companie germană. Noul sistem reprezintă un avantaj tehnologic, fiind posibilă reducerea ciclului de tăiere cu aproximativ 30 de minute, reducerea consumului de energie electrică, iar toate manevrele pot fi executate semi-automat și automat, de la distanță. În plus, investiția contribuie la scăderea impactului asupra mediului, dar și la creșterea gradului de protecție și siguranță a angajaților, cu beneficii inclusiv în exploatarea unității.
Toate echipamentele aferente noului sistem sunt amplasate la înălțimi cuprinse între 45 și 88 de metri, motiv pentru care implementarea proiectului a reprezentat o provocare din punct de vedere mecanic și al execuției.
Lucrările au fost coordonate de specialiștii Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International (Rompetrol) și au fost executate de șapte companii cu expertiză în domeniu, care au repartizat 140 de oameni pentru proiect.
Instalația de Cocsare Întârziată contribuie la valorificarea superioară a țițeiului și obținerea de produse semifabricate cu valoare adăugată, o parte dintre acestea fiind preluate și prelucrate în alte instalații din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești. Cocsul petrolier este folosit pentru încălzire de populația generală, societăți comerciale și instituții publice, având o putere calorică mare – aproximativ 8.200 kcal/kg, de peste două ori mai mare comparativ cu cea medie a lemnelor de foc.
În funcționare de aproape 40 de ani, instalația a trecut, în 2013, printr-un amplu proiect de modernizare, cu costuri de peste 50 de milioane de dolari, care a dus la o reducere cu 90% a consumului tehnologic, o scădere anuală a pierderilor de aproximativ 3 milioane de dolari, dar și o diminuare a consumului energetic. Cele mai recente lucrări de modernizare au avut loc în 2020, atunci când a fost instalat un sistem nou de recuperare a motorinei ușoare la coloana de fracționare.
În cadrul reviziei generale din acest an, Rompetrol Rafinare a implementat și alte proiecte importante, precum schimbarea reactoarelor din Instalația de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV) sau înlocuirea echipamentelor principale din Instalația de Hidrogen. Cele două, cumulat, au presupus un efort investițional de peste 25 de milioane de dolari.
În acest an, rafinăria Petromidia marchează 45 de ani de funcționare, perioadă în care a procesat circa 150 de milioane de tone de materii prime, unitatea din Năvodari fiind un pilon de stabilitate pentru sectorul energetic național.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, şi cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, au semnat, marţi, un…
Agenția independentă de comunicare Pi2, cu birouri și filiale în Europa Centrală și de Est, a fost selectată să gestioneze…
În medie, utilizatorii plătesc 12 abonamente online, inclusiv Netflix, Spotify și YouTube Premium – cele mai populare servicii din întreaga…
JYSK, Phillip Morris, Deichmann, dm drogerie markt și Starbucks sunt cele mai apreciate companii de către propriii angajați, conform “Top…
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea resurselor umane, începe…
Danone România s-a alăturat susținerii centrelor de zi E.G.A.L. dezvoltate de Societatea Națională de Cruce Roșie, susținând continuarea activității din…