Stiri

Românii vor vâna promoțiile și în perioada Crăciunului

Reading Time: 4 minute

Criza costului vieţii anticipează o „vânătoare” de promoţii pentru cumpărăturile de sărbători, deşi consumatorii sunt tot mai sceptici cu privire la valoarea reală a reducerilor, potrivit celui mai recent studiu EY referitor la cumpărăturile de sărbători, EY Holiday Shopping Survey, citat de Agerpres.

Studiul a sondat opiniile şi atitudinile a 13.000 de consumatori din toată lumea cu privire la apropiatul sezon al promoţiilor de sărbători. 69% dintre respondenţi au declarat că profită de evenimente de reduceri, precum Singles Day şi Black Friday şi le aşteaptă cu interes (procentajul creşte la 76% în cazul respondenţilor cu vârsta de până în 27 de ani şi la 79% în cazul respondenţilor care au copii). Cu toate acestea, aproape două treimi (64%) dintre consumatorii intervievaţi sunt sceptici cu privire la promoţiile din perioada sărbătorilor, având îndoieli despre valoarea reală a reducerilor, iar un număr similar (58%) de respondenţi constată că articolele pe care doresc să le cumpere nu sunt incluse în promoţie.

Aproape jumătate se tem de cheltuieli prea mari

Respondenţii menţionează presiunea existentă asupra veniturilor disponibile, 45% dintre ei fiind îngrijoraţi cu privire la capacitatea lor de a putea acoperi cheltuielile aferente acestui sezon de sărbători, procent care creşte la 49% în cazul consumatorilor din Generaţia Z (cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani), în timp ce 57% intenţionează să profite de reduceri din cauza situaţiei lor financiare.

Din cauza concurenţei de pe piaţă, promoţiile de sărbători au început mai devreme în acest an, multe companii lansând campaniile de reduceri de sezon încă din septembrie sau octombrie. În pofida acestui fapt, mai mult de jumătate dintre consumatorii intervievaţi la nivel global (52%) au declarat că vor începe să îşi cheltuiască bugetul de sărbători mai târziu.

Făcând o comparaţie între ţări, datele sugerează că mulţi consumatori sunt optimişti că vor apărea oferte mai bune, pe măsură ce se derulează campaniile de reduceri de sezon şi comercianţii devin tot mai motivaţi să scape de stocuri pentru a se pregăti pentru noul an. De fapt, şase din zece consumatori respondenţi au declarat că vor cumpăra anul acesta numai produse aflate la reducere sau oferite în cadrul unor promoţii, iar 67% urmăresc în mod activ ofertele de pe piaţă pentru a obţine cele mai bune oferte posibile, acest procent crescând la 73% în cazul consumatorilor cu copii.

Românii ar putea face credite pentru cheltuielile de Crăciun

Conform studiului, consumatorii sunt, de asemenea, mai calculaţi cu privire la momentul şi modul în care cheltuiesc, ceea ce reflectă în cazul multora preocupările legate de cheltuielile de sărbători. 41% dintre cei intervievaţi vor apela la împrumuturi sau carduri de credit pentru a-şi finanţa cheltuielile, iar soluţiile de tipul „cumperi acum, plăteşti mai târziu” vor fi o modalitate din ce în ce mai importantă de amânare a costurilor cu cumpărăturile, atât online, cât şi în magazinele fizice.

Tot mai mulţi consumatori se declară hotărâţi să fie mai chibzuiţi în cheltuirea banilor în acest an. În general, aceştia sunt mai interesaţi să cumpere articole care să ofere valoare şi după încheierea sezonului. De exemplu, 34% dintre respondenţi intenţionează să cheltuiască mai mult pe tehnologie şi 58% intenţionează să refolosească decoraţiunile de sărbători de anul trecut. De asemenea, aceştia sunt mai cumpătaţi în privinţa bugetelor lor de sărbători, de exemplu renunţând la mâncărurile şi băuturile de sărbători care par puţin prea pretenţioase.

În cazul multor consumatori, comportamentul în materie de cumpărături de sărbători nu are nimic de-a face cu vânătoarea de oferte. De exemplu, 48% dintre consumatorii respondenţi la nivel mondial au declarat că, dacă găsesc cadoul ideal, îl vor achiziţiona, indiferent dacă este la reducere sau nu.

„În contextul actualei crize a costului vieţii, consumatorii devin din ce în ce mai prudenţi şi sceptici în privinţa valorii reale a reducerilor şi promoţiilor. Observăm o schimbare semnificativă în comportamentul de cumpărare, unde accentul se pune pe găsirea celor mai bune oferte şi pe maximizarea valorii fiecărei sume cheltuite. În ciuda entuziasmului pentru evenimentele de reduceri, consumatorii sunt mai calculaţi şi mai atenţi la autenticitatea ofertelor. Este esenţial ca retailerii să răspundă acestor aşteptări prin transparenţă şi oferte reale, pentru a câştiga încrederea şi loialitatea consumatorilor”, a declarat Georgiana Iancu, Partener, coordonator al practicii de Impozite indirecte şi liderul sectorului de Retail şi Produse de Consum, EY România, citată în comunicatul companiei.

Studiul arată că magazinele fizice sunt în continuare locul unde majoritatea consumatorilor respondenţi (68%) intenţionează să îşi facă cumpărăturile în acest sezon de sărbători. Mulţi consumatori doresc să vadă, să atingă şi să interacţioneze fizic cu un produs înainte de a face o achiziţie. În această privinţă, magazinele oferă un nivel de încredere care este greu de reprodus în spaţiul digital.

Cu toate acestea, experienţa digitală evoluează rapid, iar consumatorii abili şi avizaţi sunt dispuşi să facă trecerea de la un canal la altul pentru a beneficia de oferta ideală.

Consumatorii tineri vor fi, probabil, cei mai activi cumpărători în acest sezon de sărbători. De fapt, aproximativ 40% dintre respondenţii din Generaţia Z intenţionează să îşi sporească cheltuielile în aproape toate categoriile, de la îmbrăcăminte, la tehnologie şi experienţe.

Generaţiile mai tinere acordă prioritate produselor care sunt organice sau sunt obţinute în mod durabil, ei căutând în mod activ, mai mult decât oricare altă generaţie, mărcile armonizate cu valorile lor. Mai bine de o treime dintre respondenţii din Generaţia Z (35%) intenţionează să cumpere articole second-hand drept cadouri, fie pentru a-şi conserva bugetul, fie pentru a investi în produse de calitate mai înaltă pe care nu şi le-ar permite dacă ar fi noi. Unele mărci deja valorifică această tendinţă înfiinţând sau investind mai mult în platforme de revânzare a propriilor produse.

Una dintre oportunităţile pe care le au companiile în acest sezon de sărbători este să satisfacă aşteptările Generaţiei Z în materie de confort. Există o probabilitate mai mare ca membrii acestei generaţii să aprecieze opţiunile mai rapide, transportul gratuit şi intervalele de livrare flexibile, comparativ cu celelalte generaţii. De exemplu, 40% dintre respondenţii din Generaţia Z apreciază livrarea în două ore sau în aceeaşi zi, comparativ cu doar 25% dintre cei din grupa de vârstă 60-65 de ani.

Deşi aceste aşteptări sunt dificil de satisfăcut într-un mod în care să fie şi profitabil, acestea reprezintă în acelaşi timp şi oportunităţi. Aproape jumătate dintre respondenţii din Generaţia Z au declarat că ar achiziţiona ceva pentru sine, atunci când fac cumpărături online pentru a atinge un prag valoric pentru transport gratuit, comparativ cu 35% dintre respondenţii în vârstă de peste 60 de ani. Companiile care îşi adaptează pragurile valorice pentru transport gratuit ţinând cont de acest aspect pot stimula achiziţii suplimentare şi îşi pot spori marjele de profit.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392.995 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 51,2 miliarde dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste o mie de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă pentru companii multinaţionale şi locale.

Cristi Dorombach

Recent Posts

Spațiu dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor, deschis în București

În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…

3 ore ago

O fabrică de baterii se va construi la Oradea cu tehnologie Lockheed Martin

Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…

11 ore ago

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

17 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

17 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

17 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

17 ore ago