Stiri

Românii, tot mai îngrijorați de creșterea prețurilor

20 oct. 2023 2 min

Românii, tot mai îngrijorați de creșterea prețurilor

Reading Time: 2 minute

Peste 90% dintre românii care au participat la un sondaj realizat de firma de cercetare iSense Solutions sunt îngrijorați de creșterea prețurilor la bunuri și servicii și de creșterea inflației

Nivelul de stres al românilor a rămas la fel de ridicat ca în anii trecuți, principalele temeri fiind legate de: creșterea prețurilor pentru bunuri și servicii (85% în 2022 vs. 91% în 2023, creștere semnificativă de +6%) creșterea inflației (84% în 2022 vs. 87% în 2023), posibilitatea unei crize economice (84% în 2022 vs. 85% în 2023). În plus, cresc semnificativ în 2023 temerile legate de stabilitatea locului de muncă (de la 51% în 2022 la 68% în 2023, +17%) și siguranța personală și a familiei (de la 75% în 2022 la 81% în 2023). 

Post pandemie, sentimentul de singurătate și lipsa conectării cu ceilalți a scăzut. Dacă în 2022, 56% dintre români nu se considerau la fel de conectați cu prietenii ca în trecut, în 2023 procentul a scăzut semnificativ la 51%. De asemenea, procentul celor care se simt singuri a scăzut semnificativ de la 39% în 2022 la 34% în 2023.  

Scăderea sentimentului de singurătate și lipsa de conectare sunt firești odată cu depășirea pandemiei. Totuși, procentele în sine nu scad foarte brusc și sunt în continuare ridicate, semn că încă mai avem nevoie de timp pentru a ne readapta la viața socială după perioada izolării și statului în casă. 

Ce sentimente predomină?

Deoarece românii sunt la fel de stresați și îngrijorați ca anul trecut, observăm că, în prezent, un sentiment vizibil predominant în viața consumatorului a început să fie cel de nervozitate (43% în 2023 vs. 38% în 2022) precum și cel de tristețe (37% în 2023 vs. 32% în 2022).

De asemenea, datorită îngrijorărilor financiare, românii din mediul urban se simt în continuare empatici față de ceilalți semeni (68% în 2023 vs 64% în 2022), dar disponibilitatea de a-i ajuta a scăzut semnificativ (59% în 2023 vs 63% în 2022).

Deoarece temerile și stresul românilor din mediul urban rămân în continuare ridicate, ne putem aștepta ca aceste aspecte să influențeze comportamentul de consum și alegerile pe care consumatorul le va face în următoarea perioadă.

Foto: © Marcos Calvo Mesa | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: