Românii redescoperă gustul vacanțelor după pandemie. Ce spun căutările pe Google despre cum va arăta turismul în vara anului 2022
Reading Time: 3 minuteVara lui 2022 este punctul de cotitură așteptat în turism de la începutul pandemiei: momentul în care oamenii vor reîncepe să călătorească și să-și facă vacanțele așa cum o făceau înainte de pandemie, mult așteptata „revenire la normal”.
O analiză a Google asupra căutărilor legate de călătorii, realizată pe ultimii 3 ani, arată că românii și-au reluat intențiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricțiilor anti-COVID, și se orientează către destinațiile tradiționale pentru vacanța de vară – Grecia, Turcia, Bulgaria. Campingurile și vilele private, opțiuni de cazare care oferă mai multă intimitate și un risc redus de îmbolnăvire, sunt cele cu cea mai mare creștere în perioada post-pandemie.
Potrivit datelor Google, intenția românilor de a călătorii în 2022 este mai mare decât în 2019: volumul căutărilor legate de călătorii (destinații, cazare, transport) a fost în mai 2022 cu 35% mai mare decât în aceeași lună a lui 2019. Cea mai mare creștere în căutări de cazare a fost pentru destinațiile internaționale: +32% perioada martie – mai 2022 față de aceeași perioadă din 2019.
În același timp, căutările de cazări în țară au scăzut cu 2% în același interval. Cele mai căutate destinații de vacanță din străinătate ale românilor sunt Grecia, Turcia și Bulgaria, conform căutărilor pentru cazare.
Căutările românilor după zboruri internaționale au crescut și ele semnificativ anul acesta: +46% în ultimele 3 luni față de 2019. Cele mai populare destinații pentru zboruri, potrivit căutărilor pe Google, sunt Italia, Spania și Marea Britanie.
Claudia Tocilă, Head of Marketing Vola.ro, a confirmat faptul că românii își doresc din nou să călătorească. „Am vândut în luna mai peste 43.000 de bilete de avion, față de 26.000 în mai anul trecut. Intervalul mediu de la rezervare la plecare, care se scurtase la 14 zile în 2020, a ajuns la 26-27 de zile, fiind cu o zi mai lung ca în 2019. Vedem și scăderea numărului de zile petrecute într-o destinație, care a ajuns în medie la opt zile, dar românii fac mai multe călătorii pe sezon”, a arătat Claudia Tocilă.
Topul destinații în străinătate ale românilor
Revenirea la normal a însemnat și o creștere a interesului din străinătate pentru călătorii și vacanțe în România. Datele Google arată că Germania, Marea Britanie și Italia sunt țările din care se fac cele mai multe căutări legate de cazări în România. Tot acestea sunt și țările din care se caută cel mai mult zboruri către țara noastră – ordinea lor în top este diferită.
Cazare | 2022 vs 2019 | Zboruri | 2022 vs 2019 | |
Grecia | 44% | Italia | 36% | |
Turcia | 46% | Spania | 44% | |
Bulgaria | 33% | UK | -1% | |
Italia | 33% | Germania | 15% | |
Egipt | 125% | Franța | 53% | |
Spania | 27% | Grecia | 77% | |
Franța | 31% | Turcia | 94% | |
Ungaria | 22% | Olanda | 60% |
„Date din căutările pe Google ne arată că interesul românilor pentru vacanțe și călătorii a revenit în 2022, odată cu ridicare restricțiilor anti-COVID. Românii se orientează din nou către destinații din străinătate, cele mai căutate țări fiind cele deja tradiționale pentru petrecerea concediului de vară: Grecia și Turcia. În primăvara acestui an, românii au căutat cazări în destinații internaționale chiar mai mult decât în 2019. Căutările pe destinații și cazări din România rămân majoritare, însă eliminarea restricțiilor de călătorie internaționale a adus o scădere a lor față de 2019.”
Oana Dumitrescu, industry manager Google România
Informații despre trendurile de călătorie din toată lumea, inclusiv România, sunt oferite de Destination Insights. Acesta este un instrument cu date despre destinațiile pe care oamenii dintr-o țară le caută, în interiorul sau în afara ei, precum și date despre zonele unde sunt persoane interesate să călătorească în țara selectată. Trendurile de căutare pot fi filtrate după țara de origine sau de destinație, tipul de călătorie (locală, internațională), categoria căutată (cazare, zbor) și perioada țintă.
Litoralul românesc continuă să atragă turiștii
O serie de trenduri ce au crescut în pandemie continuă să-și păstreze popularitatea și în normalul post-pandemic. Este vorba despre cazările care oferă un grad mai ridicat de intimitate și risc mai redus de contagiune. Datele Google arată că cele mai mari creșteri între tipuri de cazare se înregistrează pentru campinguri și închirieri de vile – peste 60% în ultimele 3 luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2019. În același timp, cererea pentru opțiuni tradiționale de cazare – precum hoteluri sau stațiuni – este în creștere solidă, de 33%.
Românii continuă să prefere și litoralul românesc, care a avut un 2021 excepțional, cu o creștere de 26% față de 2019, potrivit cifrelor furnizate de Raluca Hatmanu, director de marketing și comunicare al touroperatorului Litoralulromânesc.ro. „După ce am început bine anul 2022, a venit războiul din Ucraina și rezervările s-au oprit brusc, la fel ca în timpul stării de urgență din 2022. Acum, situația s-a dezmorțit, și avem deja un plus de 15% față de anul trecut. Românii care au profitat de ofertele early booking au preferat hoteluri de 4-5 stele și pachetele all-inclusive”, a spus Raluca Hatmanu.
Foto 131577049 © Hans Geel | Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz