Românii preferă în continuare concediile pe litoralul românesc
Reading Time: 3 minuteRomânii încă vor să își petreacă vacanța de vară pe litoralul românesc, după cum arată un studiu realizat de platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro și compania de cercetare de piață Mercury Research
Unul dintre punctele tari ale turismului național rămâne ieșirea la Marea Neagră, astfel că litoralul românesc rămâne în topul preferințelor turiștilor, cu 55% dintre voturile participanților la studiu. Românii sunt și în căutare de stațiuni montane (47%), de tururi prin țară (46%), care le permit să exploreze cât mai multe locuri, dar și de stațiuni balneo (43%), având în vedere că turismul de wellness este într-o continuă creștere.
Potrivit studiului realizat de Travelminit și Mercury Research, în ultimul an, cei mai mulți oameni au vizitat orașele mari din România (60%), zona montană (50%) și litoralul Mării Negre (45%). Este interesant de menționat și faptul că și city break-urile, un trend extrem de popular în Europa, sunt căutate acum și în România, orașe precum Bucureștiul, Cluj-Napoca, Brașovul, Sibiul, Oradea sau Timișoara fiind printre cele mai apreciate pentru vacanțele de acest tip.
De asemenea, se pare că, în următoarele 12 luni, cele mai populare destinații pentru sejururile mai lungi (de peste 4 zile) sunt litoralul Mării Negre (41%) și stațiunile balneare (31%), în timp ce, în cazul unor sejururi mai scurte, românii au în plan să meargă la munte (40%), în marile orașe (38%) și la Marea Neagră (38%). În general, turiștii preferă să meargă la munte pentru sejururi mai scurte, deoarece Carpații sunt mai aproape de orice punct de plecare în comparație cu orice altă destinație de vacanță.
„Rezultatele studiului Mercury sunt confirmate și de datele Travelminit.ro, practic, în topul celor mai rezervate destinații de pe platforma noastră se află cele menționate și de ei. Așa cum era de așteptat, litoralul românesc este în topul preferințelor pe durata sezonului estival, iar noi ne bucurăm că putem asigura o ofertă variată de cazări la mare și nu numai, la care se poate plăti inclusiv cu vouchere”
Rita Szilveszter, Marketing Manager Travelminit.ro.
Ce își doresc românii de la vacanțele lor?
Studiul Mercury Research a relevat și faptul că principalele motive pentru care turiștii merg în vacanță sunt: nevoia de a se bucura de peisaje și de natură (cu un scor de 9.2 din 10), odihna și relaxarea (cu un scor de 9), atracțiile turistice (8.6), timpul petrecut cu familia și prietenii (8.6).
În ceea ce privește bugetul, prețurile cazărilor sunt similare cu cele din sezonul trecut. Pentru un sejur scurt în România (1-3 nopți maximum), în ultimul an, oamenii au cheltuit în medie 585 de lei de persoană, iar pentru sejururi mai lungi au plătit 1.100 de lei de persoană. Bugetele pentru acest sezon estival sunt aproximativ la fel: 575 de lei pentru sejururi mai scurte și 1.130 de lei pentru sejururi mai lungi.
Nu în ultimul rând, merită precizat cât de importante sunt review-urile cazărilor: 75% dintre oameni citesc întotdeauna recenziile de cazare, mai ales pe platformele de rezervare online, pe site-ul de cazare și pe Google.
„Pentru Travelminit, turistul este de fiecare dată pe primul loc, astfel că a fost important pentru noi să parcurgem studiul realizat de Mercury Research și să înțelegem mai bine ce își doresc turiștii de la vacanțele lor din prezent. Facem tot posibilul să oferim o experiență plăcută turiștilor români, indiferent că vorbim despre găsirea celei mai bune oferte sau de posibilitatea de a plăti sub mai multe forme – cu un card bancar, cu un card de vacanță, în cazul celor care beneficiază de această facilitate. Avem cea mai largă ofertă de cazare cu vouchere de vacanță în România, astfel că încercăm de fiecare dată să le oferim clienților noștri opțiunile de care au nevoie pentru planificarea unui sejur așa cum își doresc”
Timea Imecs-Ambrus, CEO Travelminit.ro.
„Am apreciat în colaborarea cu Travelminit deschiderea de a afla exact ce spun românii despre acest domeniu al turismului. Cu toții ne formăm opinii «din birou» despre cum se comportă oamenii și cum gândesc, dar este crucial să aflăm direct de la ei și să validăm sau nu ce credeam că știm; altfel, fără contact direct cu oamenii, companiile pot devia cu ușurință de la realitatea pieței”, spune Cosmin Constantin, Senior Research Consultant Mercury Research.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz