Românii își schimbă modalitatea de calcul a dobânzilor din ROBOR în IRCC
Reading Time: 3 minuteDatele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) arată că peste 10,000 de beneficiari ai programului ”Prima Casă” au cerut modificarea modului în care le sunt calculate dobânzile, din ROBOR în IRCC.
Fondul anunţă că a primit din partea celor 15 finanţatori activi înscrişi în Programul „Noua Casă” peste 10.000 de solicitări de modificare a modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC. Din acest total, circa 9300 sunt deja aprobate, în timp ce aproximativ 800 sunt în lucru şi urmează să fie aprobate în cel mai scurt timp.
Pentru trecerea de la ROBOR la IRCC beneficiarul creditului trebuie să adreseze băncii o cerere privind modificarea contractului de credit şi emiterea unui act adiţional. La solicitarea băncii, FNGCIMM emite actul adiţional prin care este aprobată modificarea modului de calcul al dobânzii aferente creditului contractat cu garanţie de stat.
Suspendarea ratelor pentru credite
Beneficiarii creditelor „Prima Casă” sau „Noua Casă” pot beneficia, în baza OUG 90/2022, de facilităţi de suspendare la plată a ratelor scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane. Astfel, obligaţia de plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori până la data de 30 aprilie 2022, se suspendă la cererea debitorului pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi nouă luni.
Valabilitatea scrisorii de garanţie emisă de FNGCIMM va fi de cinci ani, iar debitorii pot beneficia o singură dată de suspendarea obligaţiilor de plată pentru fiecare împrumut.
De asemenea, pentru beneficiarii celor două programe guvernamentale dobânda acumulată aferentă perioadei de suspendare a ratelor se calculează potrivit prevederilor contractului de credit şi reprezintă o creanţă distinctă, cu dobânda 0%. Plata de către debitor a acestei creanţe se va face eşalonat, în 60 de rate lunare egale, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de amânare.
Reprezentanţii Fondului menţionează că, pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, debitorii persoane fizice trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să nu se afle în incapacitate de plată la data solicitării suspendării rambursării creditului şi nu se află într-o procedură de executare silită de către un alt creditor; nu au înregistrat restanţe în ultimele 6 luni înainte de data solicitării suspendării obligaţiei de plată şi nu înregistrează restanţe nici la data solicitării de suspendare a obligaţiilor de plată; prezintă o declaraţie pe propria răspundere cu privire la creşterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării la plată, comparativ cu perioada similară a anului 2021; nu beneficiază, la data solicitării, de un plan de restructurare a datoriilor agreat cu creditorul, în ultimele 3 luni anterioare intrării în vigoare a OUG 90/2022.
Câți oameni au suspendat ratele la bănci
Conform datelor centralizate de FNGCIMM, până în prezent, pentru sprijinirea debitorilor care au întâmpinat dificultăţi financiare din cauza epidemiei de COVID-19, în 2022, au fost amânate la plată rate scadente pentru 31.861 de contracte, valoarea dobânzii suspendate fiind de aproximativ 129 milioane lei.
Totodată, în anii 2020 şi 2021, numărul contractelor pentru care a fost solicitată amânarea la plată a depăşit 47.000/an, iar valoarea dobânzilor suspendate s-a situat în jurul sumei de 250 milioane lei.
„Din anul 2020 şi până în prezent au fost suspendate la plata ratelor un număr de 126.712 contracte, în valoare de până la 628 milioane lei şi începând cu luna mai 2022 peste 10.000 de beneficiari ai programului Prima Casă au solicitat modificarea modului de calcul a dobânzilor prin schimbarea indicelui din ROBOR în IRCC”, a declarat Dumitru Nancu, director general al FNGCIMM.
FNGCIMM este mandatat de statul român, prin Ministerul de Finanţe, să emită scrisori de garanţie, prin care se obligă să plătească sumele garantate, la prima şi simpla cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanţie, în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de rambursare stabilite conform graficului de rambursare a dobânzilor eşalonate.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz