Jumătate dintre gospodăriile din România economisesc lunar, dar 57% dintre acestea păstrează banii cash, potrivit Barometrului Datoriilor 2024, realizat de IRES în parteneriat cu KRUK România. Studiul oferă o radiografie detaliată a obiceiurilor financiare, priorităților de cheltuieli și a plăților datoriilor, subliniind nevoia de educație financiară și de soluții personalizate pentru o mai bună gestionare a bugetelor.
10% dintre români apreciază că veniturile gospodăriei nu le ajung nici măcar pentru strictul necesar. La polul opus, 4% dintre români declară că își pot permite tot ceea ce își doresc, fără restricții. Majoritatea se concentrează pe strictul necesar sau pe un trai decent, fără să-și permită cumpărarea unor lucruri mai scumpe.
În același timp, în 51% dintre gospodăriile din România se fac economii. Suma medie economisită lunar a crescut în 2024 la 1536 lei, cu 17% mai mult față de anul anterior. Cei mai mulți preferă să păstreze economiile în numerar (57%) sau în contul curent (21%), în timp ce conturile de economii sunt utilizate de 24% dintre aceștia. Există și români care preferă să investească în valută (12%), în pensii private (11%), sau în piața imobiliară (5%). Modul de păstrare a banilor este diferit, în funcție de generație. Persoanele cu vârsta până în 35 de ani au mai curând conturi de economii, iar cei cu vârsta între 56-65 de ani păstrează mai degrabă banii cash; de altfel, această formă de a economisi este preferată în mediul rural și în Moldova.
Dintre românii care economisesc, doar unul din cinci spune că are bani puși deoparte pentru a fi utilizați în cazul în care apar cheltuieli neprevăzute (fondul de urgență), sume care să acopere cheltuielile pentru șase luni sau mai mult. O treime dintre cei intervievați spun că au bani pentru a-și acoperi cheltuielile pentru maxim o lună și o altă treime pentru 2-3 luni. Bărbații sunt mai cumpătați, mai ales cei de la oraș și din regiunea Transilvania-Banat. Ei au sume mai mari în fondurile de urgență comparativ cu femeile, cei din mediul rural și Moldova, unde sumele sunt mai mici.
În acest context, Cosmina Marinescu, CEO KRUK România, punctează faptul că această preferință pentru numerar arată nevoia de educație financiară. „Ne dorim să sprijinim cât mai mulți români să adopte soluții sigure și eficiente pentru gestionarea banilor. Obiectivul nostru este să îi ajutăm să își recâștige independența financiară prin înțelegerea mecanismelor financiare, iar studiul realizat de IRES ne arată că este nevoie de suportul nostru în tranziția către un comportament financiar responsabil și adaptat noilor realități economice”.
Conform studiului IRES, doar 42% dintre români își planifică bugetul lunar, în ușoară scădere față de anii anteriori. Lipsa unei planificări riguroase este mai frecventă în rândul femeilor și al locuitorilor din mediul rural. Persoanele mai în vârstă sunt mai înclinate să-și planifice lunar finanțele, iar acest comportament este mai frecvent în sudul țării. În ceea ce îi privește pe tineri, aceștia sunt mai puțin preocupați de acest obicei financiar.
Printre prioritățile financiare majore, utilitățile (73%), sănătatea (64%) și produsele alimentare (62%) domină bugetele gospodăriilor. În schimb, cheltuielile pentru electronice, divertisment sau îmbrăcăminte sunt considerate de importanță redusă. În ceea ce privește datoriile, 20% dintre respondenți au întârzieri de plată a unor facturi, rate bancare sau împrumuturi de la prieteni, principalele cauze fiind problemele de sănătate și veniturile insuficiente. Cu toate acestea, încrederea în bănci ca soluție de creditare a crescut semnificativ, atingând 71% în 2024.
Concluzia principală a studiului este că multe persoane se confruntă cu dificultăți în gestionarea banilor, cum ar fi planificarea bugetului, economisirea sau pregătirea pentru cheltuieli neprevăzute. De asemenea, studiul subliniază importanța inițiativelor educaționale pentru o mai bună gestionare a finanțelor personale.
Barometrul Datoriilor 2024 a fost realizat pe un eșantion reprezentativ național, prin metoda CATI, în octombrie 2024, cu o marjă de eroare de ±4% pe un eșantion de 600 respondenți cu vârste între 18 și 65 de ani.
Membră a Grupului KRUK S.A. din 2007, cu peste 2 milioane de clienți în România, KRUK este compania nr.1 de management și plata datoriei. Fie că gestionează datorii în Etapa Amiabilă sau în Etapa Juridică, clienții KRUK beneficiază de educație financiară pentru un stil financiar responsabil, mentorat pentru decizii avizate și asistență 24/7.
Avon dă startul inițiativei „Fii Lovestrong!”, menită să sprijine și să educe femeile tinere în identificarea primelor semne ale comportamentului…
Cum s-au aliniat planetele (și asteroizii) pentru mai multe companii românești care au participat la prima misiune de apărare planetară…
Clienții BRD Groupe Société Générale pot plăti și primi bani, în maximum 10 secunde, prin serviciul RoPay, accesibil prin intermediul…
Vineri, 22 noiembrie, de la ora 19:00, are loc deschiderea oficială a ,,Planetei Crăciun” - târgul cu tematică de sărbători…
Dacă sezonul rece ne ține mai mult în casă, parteneriatului dintre Lidl România și MRM România, parte din McCann Worldgroup…
Empatia, vulnerabilitatea și feedback-ul formează combinația perfectă pentru o cultură organizațională puternică. Dar, dacă vă amintiți de Powerpuff Girls, ele…