Românii de la Amber au dezvoltat noul joc din legendara franciză PAC-MAN
Reading Time: < 1 minutStudioul românesc de gaming Amber a dezvoltat, în parteneriat cu Bandai Namco, PAC-MAN Mega Tunnel Battle: Chomp Champs, cel mai nou joc din faimoasa franciză PAC-MAN.
Titlul este disponibil pe platformele Nintendo Switch, PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X | S și PC prin Steam.
Echipa Amber dedicată PAC-MAN a lucrat aproape doi ani la acest proiect. Echipa a inclus specialiști din toate disciplinele implicate în dezvoltarea de jocuri, de la artă, programare, design, QA, Business Intelligence, până la sound engineering, muzică și producție. Dezvoltatori din România, Polonia, Ucraina, Mexic, Serbia, Statele Unite și Canada s-au reunit pentru a dezvolta acest joc.
Înființat în 2013 în București, Amber este un dezvoltator de jocuri video compus dintr-o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport. În cadrul Amber lucrează peste 1.000 de specialiști.
Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Amazon, King, Big Fish Games, Disney, N3twork, Rovio, Warner Media și That Game Company. Amber a dezvoltat jocuri precum Tetris Beat, Super Spy Ryan, PositronX, Wild Things și Link Twin și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de succes precum Secret Neighbor și SAW X pentru Roblox, Sky: Children of Light, Nascar Heat 5 și altele.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz