Românii au primit cele 2,5 milioane de carduri pentru ajutorul de 250 de lei din partea Guvernului
Reading Time: 3 minuteMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că a fost finalizată emiterea cardurilor pe care sunt încărcate voucherele sociale în valoare de 250 de lei, care se acordă o dată la două luni, până în luna decembrie, prin programul „Sprijin pentru România”.
„Este un moment de referință pentru acest program. Printr-o mobilizare exemplară din partea tuturor părților implicate, reușim să trecem peste cea mai grea parte a acestui proces, mai exact emiterea și distribuirea celor 2,5 milioane de carduri. Sunt bucuros că am depășit toate dificultățile, pentru a operaționaliza această măsură prin care acordăm 1.000 de lei în patru tranșe pentru alimente și mese calde. Cel mai important aspect este următorul: Toți beneficarii eligibili vor primi cardurile, personal mă asigur că se efectuează toate verificările în acest sens. În final, salut buna colaborare cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Poșta Română și emitenții de carduri, fiecare având un rol vital pentru sprijinirea românilor aflați în nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
În continuare, până la 31 iulie preconizăm că Poșta Română va distribui toate cardurile. O posibilă excepție poate surveni în cazul persoanelor care nu sunt găsite la domiciliu sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Poștei, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Cum trebuie să procedeze cei care au îndoieli în privința eligibilității
Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.
Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române.
Cine primește voucherele sociale:
- a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
- Răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Cum se vor încărca cardurile cu bani
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:
Luni – Poșta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
Marți – Emitenții trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
Joi și vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar;
Prin urmare, pentru tranșa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toți cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz