Romanian Testing Conference: Antidot la criza de pe piața IT din România
Reading Time: 3 minuteAu rămas mai puțin peste 100 de zile până la cel mai relevant eveniment dedicat testerilor din România, Romanian Testing Conference. Peste 400 de specialiști ai domeniului și pasionați de tehnologie își vor da întâlnire timp de trei zile, în perioada 12-14 iunie la Cluj, la un maraton al învățării, inspirației și testării practice. Urmează o ediție cu multe noutăți, speakeri valoroși, precum și teme de maximă relevanță în domeniu.
„În fiecare an avem alături companii care au ca obiectiv creșterea și specializarea angajaților lor. În loc să le ofere doar niște carduri de acces la sala de sport spre exemplu, acestea aleg să-și trimită angajații la conferință. Unele firme ne devin partenere și dezvoltăm împreună anumite componente ale conferinței, altele aleg doar să își trimită colegii în cantonament de învățare și conectare. Ne bucură faptul că deseori chiar angajații au mers spre departamentele de HR ori spre management și au cerut achiziționarea de bilete pentru ei sau pentru echipele lor.
Prin pachetele de parteneri pe care le dezvoltăm an de an le oferim companiilor ocazia să trimită la eveniment un număr mare de colegi care astfel învață de la cei mai buni din lume, se conectează cu alți colegi și cu lideri ai domeniului, se inspiră și devin mai buni în munca lor. Mulți dintre participanți ne-au spus că organizează apoi intern în firmă sesiuni de knowledge sharing (împărtășire a cunoștințelor dobândite la conferință), iar astfel întreaga companie are mult de câștigat”, afirmă co-fondatorul Romanian Testing Conference, Andrei Ghinescu.
Prezentările, tutorialele și workshopurile ediției din acest an abordează teme cu care se confruntă zi de zi testerii în munca lor și sunt relevante pentru orice nivel de senioritate. Zeci de experți din țară și din străinătate sunt invitați să își prezinte experiența lor practică de zeci de ani în companii de renume la nivel internațional.
Companiile care nu fac față ritmului accelerat în care se produce schimbarea riscă să rămână în urmă și să aibă de suferit
„Cred că doar învățând putem deveni mai buni, mai eficienți și mai pregătiți. IT-ul este, chiar mai mult decât alte domenii, extrem de expus schimbării, iar companiile care nu fac față ritmului accelerat în care se produce schimbarea riscă să rămână în urmă și să aibă de suferit. Acesta este unul dintre motivele pentru care unele companii vin la RTC, pentru că vor să fie cât mai aproape de vârf și în viitor. Se discută mult despre criza din IT, concedieri și bula care se sparge. Cu siguranță pentru unii a venit sau va veni acest nedorit moment. Însă pentru cei care aleg învățarea continuă, pentru cei care își găsesc mentori valoroși, precum și surse de inspirație de calitate, această criză va fi doar o oportunitate de creștere”, crede Andrei Conțan, responsabilul cu partea de conținut a conferinței Romanian Testing Conference și co-fondator al evenimentului.
Fiecare ediție stă sub semnul unei teme care e urmărită în toate sesiunile și activitățile. Tema acestei ediții este Beyond the Surface. Unleashing the hidden potential in testing.
Cea mai mare autopsie de testing (Testopsy), workshopuri tematice pe teme fierbinți ale domeniului, tutoriale și prezentări ale experților veniți din 10 țări sunt câteva dintre atracțiile ediției cu numărul 14. Să nu uităm de petrecerea de la finalul primei zile – o ocazie excelentă pentru networking, conectare cu invitații, organizatorii și cu ceilalți participanți la eveniment.
20 speakeri, 12 prezentări, 8 workshopuri practice, 3 zile de învățare și conectare, 1 petrecere & sute de oportunități de colaborare
Romanian Testing Conference va avea loc timp de 3 zile, la Grand Hotel Italia, în Cluj-Napoca. Prima zi va cuprinde sesiuni inspiraționale susținute de jurnalistul Vitalie Cojocari și de expertul în testing Rachel Kibler. Ziua continuă cu un workshop inedit de Testopsy și se încheie cu o petrecere unde participanții se pot conecta între ei, cu speakerii invitați și cu organizatorii.
Cea de-a doua zi vine cu 2 track-uri și 12 prezentări despre tehnici de testare, inteligență artificială, dezbateri, în timp ce ziua a treia va fi una practică și va cuprinde 8 workshopuri care îi vor duce pe participanți în teme precum automatizare, eficiența muncii, cultura calității, AI, API Testing, Cypress, SDLC și altele.
Printre speakerii ediției se numără Lena Nyström, Huib Schoots, Paul Holland, Christian Baumann, Sasirekha Palanisamy, Gil Zilberfeld, Edwald Verhoeven, Lalitkumar Bhamare, Melissa Tondi, Mathias Jansson, Grzegorz Niczyporuk, Daniel Nilsson, Nicole van der Hoeven, Gem Hill, Bianca Vadean, Aaron Ingram.
Detalii despre întregul program Romanian Testing Conference și cum puteți deveni partener sau participant găsiți pe www.romaniatesting.ro.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz