Romanian Design Week 2018
Reading Time: 2 minuteExpoziția centrală, din cadrul festivalului Romanian Design Week 2018, va avea loc, în perioada 19-27 mai, la Palatul Telefoanelor, una dintre cele mai emblematice clădiri ale Bucureștiului, situată pe Calea Victoriei, în Cartierul Creativ.
Expoziția va prezenta cele mai bune lucrări de design de obiect, design grafic, fashion, arhitectură și arhitectură de interior din ultimul an, semnate de peste 150 de designeri și entități sau organizații creative din România.
Ediţia Romanian Design Week 2018 este prezentată de The Institute şi UniCredit Bank.
Ca în fiecare an, lucrările prezentate în cadrul expoziției sunt selectate de către echipa proiectului, alături de un board creativ, din care fac parte: Adrian Soare, arhitect partener CUMULUS, Domnica Mărgescu, director de modă Elle, Maurice Munteanu, editor de modă Elle, Mihai Gurei, Creative Director și Owner Intro, Ovidiu Hrin, Synopsis, Ștefan Ghenciulescu, arhitect, publicist şi cercetător în domeniul arhitecturii şi urbanismului, redactor-şef al revistei Zeppelin, conferenţiar universitar în cadrul UAUIM. Selecția proiectelor s-a făcut dintr-un număr total de peste 400 de proiecte înscrise în urma call-ului organizat la începutul anului.
Arhitectura expoziției va fi semnată, la fel ca toate cele cinci ediții de până acum, de arh. Attila Kim.
Din dorința de a dezvolta componenta și relevanța internațională a evenimentului, proiectele prezentate anul acesta în cadrul expoziției vor fi evaluate și de un board creativ internațional, care va alege execuțiile favorite din cadrul ediției 2018.
Pe lângă expoziția centrală, Romanian Design Week propune anul acesta și o serie de formate noi, menite să sublinieze dialogul dintre diferite discipline, dar și oportunitatea abordărilor complementare în design, precum și o serie de evenimente conexe, care vor trasa harta spațiilor și a inițiativelor care promovează și încurajează dezvoltarea designului și a industriilor creative locale.
”Începând cu ediția din 2015, Romanian Design Week s-a bucurat de o importantă componentă internațională în cadrul festivalului și a reușit să capete multă atenție și acoperire în publicațiile internaționale de specialitate, fapt care a contribuit la creșterea relevanței proiectului la nivel regional și european, dar și la îmbunătățirea percepției asupra creativității Bucureștiului în general. Începând cu ediția din 2017, ne-am dorit să investim și mai mult în acestă percepție pozitivă și am lansat proiectul Cartierul Creativ, iar la ediția de anul acesta a Romanian Design Week încercăm să vorbim și mai asumat despre creativitate și inovație, privite ca instrumente de dezvoltare economică și socială, dar și despre potențialul lor de a contribui la imaginea și dezvoltarea unui oraș. La ediția de anul acesta, ne-am propus să facem asta printr-o serie de noi formate pe care le-am dezvoltat în cadrul proiectului, dar și prin creșterea audienței lui și prin amplificarea sinergiilor din Cartierul Creativ, cel mai recent și probabil cel mai ambițios proiect The Institute de până acum”, a declarat Andrei Borțun, CEO, The Institute.
Romanian Design Week este primul proiect dedicat în întregime designului, care se adresează atât publicului, cât și profesioniștilor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz