România va primi bani europeni pentru protejarea economiei și pentru refugiații din Ucraina
Reading Time: 3 minutePremierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu Nicolas Schmit, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale. Cei doi oficiali au analizat răspunsul Uniunii Europene la criza generată de agresiunea militară rusă din Ucraina.
Ciucă a subliniat nevoia de a beneficia de solidaritatea europeană atât în privința gestionării fluxului de refugiați din Ucraina, cât și pentru a proteja economia românească și cetățenii de efectele crizelor multiple pe care le traversăm. Cei peste 620.000 de refugiați care au intrat în România de la debutul conflictului, dintre care foarte mulți sunt copii, au beneficiat de sprijinul solidar al autorităților și societății civile, care au asigurat și continuă să asigure adăpost, hrană și servicii sociale integrate, inclusiv pentru accesul copiilor la educație.
O atenție specială a fost acordată nevoii de sprijin pentru Republica Moldova, afectată de valul de refugiați, pe fondul problemelor economice cu care se confruntă, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Ciucă a prezentat strategia României de a-și dezvolta economia și asigura independența energetică, prin intermediul folosirii energiei nucleare, dezvoltarea capacității de producere a energiei regenerabile și exploatarea noilor zăcăminte de gaze naturale off-shore, în paralel cu interconectarea cu sistemele de aprovizionare din Bulgaria și Grecia.
Folosirea banilor europeni pentru modernizarea țării și crearea de noi locuri de muncă, într-o manieră integrată, care să reunească atât fondurile PNRR, precum și cei din Cadrul Financiar Multi-Anual, alături de programele alocate la nivel european pentru gestionarea fluxurilor de refugiați au fost menționate ca oportunități importante pentru manifestarea concretă a solidarității europene.
Schmit a transmis mulțumiri României pentru reacția rapidă și eficientă la criza umanitară generată de conflictul din Ucraina, subliniind eficiența eforturilor de a primi cei peste o jumătate de milion de refugiați. O mențiune specială a fost remarcată în legătură cu sprijinul acordat copiilor ucraineni care au nevoie de acces la educație.
Oficialul european a transmis sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea rapidă a fondurilor aflate deja la dispoziția statelor membre, acestea urmând a fi suplimentate cu noi resurse.
În privința locurilor de muncă din România, comisarul european a remarcat rata mică a șomajului din România și calitatea dialogului social, arătând că sunt necesare investiții în sectorul digital și în educație, pentru creșterea nivelului de pregătire a forței de muncă, potrivit comunicatului.
Întâlnire și cu ministrul Dan Vîlceanu
Cei doi oficiali au discutat despre criza generată de războiul din Ucraina și de valul masiv de refugiați din aceasta țară în primele patru săptămâni de la debutul conflictului. Au discutat și analizat organizarea și coordonarea eficientă pe partea UE, alături de autoritățile române și alte state membre învecinate și măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a diminua efectele negative ale acestei crize.
Un alt subiect aflat pe agenda discuțiilor a vizat programarea alocării financiare a României din Fondul Social European (FSE). Cu acest prilej, ministrul Dan Vîlceanu, a subliniat ca aprobarea Acordului de Parteneriat și Programelor Operaționale 2021-2027 este principala prioritate pentru autoritățile române, în vederea începerii implementării noilor măsuri în complementaritate cu reformele și investițiile PNRR.
Totodată, oficialul MIPE i-a mulțumit comisarului european pentru progresele înregistrate în negocieri în privința transferului de resurse financiare de la FSE la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) pentru a sprijini investițiile în infrastructura socială la nivel național. În timpul reuniunii au fost apreciate negocierile intense susținute de reprezentanții MIPE și cei ai Comisiei Europene în urma cărora s-a ajuns la o rată de transfer de 11% de la FSE la FEDR.
Cei doi oficiali au mai discutat și despre reforma Serviciului Public de Ocupare și implementarea Garanției pentru Tineret. Ministrul Dan Vîlceanu a subliniat investițiile pentru Serviciul Public de Ocupare vor fi susținute prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare. Investițiile vor sprijini această instituție pentru a răspunde proactiv la noile provocări, în funcție de nevoile reale ale angajatorilor și ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și pentru a deveni, împreună cu alți actori relevanți, punctul focal în vederea implementării Garanției pentru Tineret.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz