România, singurul stat UE cu plata defalcată a TVA
Reading Time: 2 minuteIntroducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenționează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăților de TVA va avea efecte semnificative asupra companiilor din România, sunt de părere specialiștii în domeniul fiscalității din cadrul PwC România.
Potrivit proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.
Conform noului sistem privind plata defalcată a TVA ce se dorește a fi implementat, la momentul efectuării unei livrări de bunuri/prestări de servicii furnizorul va avea obligația de a comunica beneficiarului un cont dedicat de TVA (deschis la unități ale trezoreriei statului sau la instituții de credit), urmând ca beneficiarul să efectueze plata contravalorii TVA în contul de TVA al furnizorului, fiecare factură având, în acest sens, două plăți aferente, una pentru TVA, respectiv, una pentru baza impozabilă.
Sumele încasate în contul de TVA pot fi folosite de către contribuabili doar pentru a achita la rândul lor TVA datorată către furnizorii acestora sau către bugetul de stat la termenele stabilite de lege. În cazul încasărilor în numerar, cu cardul sau prin substitute de numerar, contribuabilul va avea obligația virării în contul de TVA propriu a sumelor de TVA aferente în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la încasare. Sumele din contul de TVA pot fi transferate către un cont curent al titularului numai cu aprobarea prealabilă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), procedura şi condițiile de aprobare urmând a fi publicate.
„PwC România susține necesitatea implementării unor măsuri de creștere a gradului de colectare a TVA la bugetul de stat şi combatere a evaziunii fiscale, însă astfel de măsuri trebuie să fie întotdeauna proporționale cu scopul urmărit şi documentate prin studii de impact care să evidenţieze beneficiile estimate ale măsurilor propuse în contrapartidă cu eventualele costuri generate de implementarea acestora”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC România şi Europa de Sud Est.
„Noul sistem privind plata defalcată a TVA va genera dificultăți de cash-flow majore la nivelul companiilor, costuri suplimentare şi sarcini adiționale pentru contribuabili legate de adaptarea sistemelor IT şi a programelor de contabilitate, gestionarea plăților, precum şi cu modificarea procedurilor interne de lucru. De asemenea, companiile vor suporta costuri adiţionale cu comisioanele bancare generate de creşterea semnificativă a tranzacțiilor bancare şi cu eventualele sancțiuni impuse în cazul unor erori sau întârzieri de implementare.
Am dori să atragem atenţia asupra consecinţelor atrase de implementarea sistemului, atât la nivelul contribuabililor ce vor avea dificultăți operaționale în vederea implementării sistemului într-un termen extrem de scurt, precum şi la nivelul ANAF care va avea sarcini suplimentare cu privire la aprobarea solicitărilor de transfer a unor sume din contul de TVA în contul curent”, a adăugat Mihaela Mitroi.
„Pentru implementarea acestui sistem este necesară obținerea unei aprobări din partea Comisiei Europene privind aplicarea unei măsuri de derogare de la Directiva de TVA, întrucât limitarea scopului în care pot fi utilizate sumele de TVA colectată şi implicit a dreptului de dispoziție asupra acestora este asimilată cu un drept de dispoziție al administrației fiscale asupra sumelor de TVA. O asemenea măsură nu a fost implementată în niciun alt stat membru al Uniunii Europene, un sistem similar fiind propus spre implementare doar opțional în Polonia şi numai pentru anumite sectoare specifice din economie unde riscul evaziunii fiscale este ridicat în Italia, care a obținut şi o derogare în acest sens”, a conchis Mihaela Mitroi.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz