RoMÂNIA sau RoMANIA

RoMÂNIA sau RoMANIA

Povestile copilariei pot fi despre sobolani sau despre cai semeti. Depinde cine creioneaza dimensiunea asupra realitatii. Catalin Nastasoiu a avut sansa mai mult a celei de-a doua perspective. Asa a ajuns ca la maturitatea profesionala si creativa sa aiba, in loc de un discurs depresiv despre propria identitate, un discurs sintetizat de Ronativ, lucrarea care pune Romania intr-un alt context decat cel cu care ne-am obisnuit.

Oficial, povestea lui Catalin Nastasoiu, artistul care a facut din harta Romaniei piesa centrala a unui sistem versatil de comunicare, a inceput in urma cu patru ani, pe vremea cand se afla departe de tara, tocmai in America. Si a inceput cu o intrebare la care el insusi cauta raspunsuri. In realitate, a inceput mult mai de demult si cu mult mai multe intrebari. A inceput de la prima bucata de plastilina mov care i-a atras atentia la varsta de 2-3 ani si care avea sa-i fie un prim indiciu pentru apetenta catre arta si obiecte modelate manual si de la prima testare a limitelor cu o saritura in inaltime finalizata cu succes la 1,82 m, contrar inventarului fizic care la varsta de 12 ani insemna pentru el doar 1,57 m. A avut dorinta sa-si incerce puterea si a invatat tehnica aceea care sa-l ajute.

La fel a fost si cand si-a dorit cu ardoare sa intre la Arte. In primul an a picat. A picat atat de rau ca nu s-a aflat pe nicio lista, nici la respinsi. Nu s-a infuriat, pentru ca atunci cand a intrat la examen si a vazut cum desenau ceilalti i s-a deschis perspectiva: in primul rand trebuia sa deprinda tehnica, sa invete alfabetul si abia apoi sa-si incerce maiestria prin forme si culoare. A inceput sa studieze, zi dupa zi in biblioteca, pana la limita obsesivului. La a treia incercare a fost admis cu 10 la Academia de Arta, actuala Universitate Nationala de Arte din Bucuresti. Si din acel punct au urmat alte experiente memorabile care aveau sa-i marcheze decisiv cautarea identitara, toate cu un numitor comun: ori de cate ori a avut ceva de facut mai intai a studiat asiduu, a incercat sa inteleaga despre ce este vorba si apoi a trecut la executie. Nu a putut sa deseneze pana ce nu a inteles ce este desenul, nu a putut sa faca grafica pentru televiziune pana ce nu a inteles ce inseamna televiziunea, nu a putut sa devina creative producer pana nu a deprins limbajul acestei meserii acolo unde a fost creata, nu a putut sa creeze Ronativ pana nu s-a descoperit pe sine.

POVESTEA PIXELULUI

Ronativ a inceput in toamna anului 2010 cu o simpla intrebare: “Cat de mici suntem noi, romanii, de suntem atat de greu de remarcat in lumea asta mare?”. Invariabil, cam orice discutie despre Romania, mai ales cand este vorba de a explica o limitare sau constrangere, se incheie cu sintagma “Suntem prea mici”.

OK, dar cat de mici suntem? Si daca suntem asa de mici, cum ne masuram micimea? Ca sa raspunda la aceasta intrebare, Catalin Nastasoiu s-a gandit la o reprezentare vizuala: a luat conturul hartii Romaniei si l-a redus la un pixel, cea mai mica unitate masurabila dintr-o imagine digitala. A inceput cu niste layout-uri care, la prima vedere, aratau ca o coperta de revista. Apoi a creat mici subiecte care derivau din aceste imagini. Totul s-a intamplat la inceput doar in online. Efectul a fost cel scontat: a prins la public, dar mai mai mult decat atat, a generat conversatii.

Dupa o perioada de pauza, din 2012 Ronativ a intrat intr-o noua etapa, cea de obiect. Conceptul de pixel intr-un plan 2D a fost extrapolat la formula de layer in plan 3D, cu o prima serie de prototopuri din carton. Sansa a fost ca, in incercarea de a cumpara imprimanta 3D, sa descopere un pop-up store in New York. Reactia celor de acolo la descoperirea fisierelor cu acele piese a fost total neasteptata. Le starnea interesul la modul cel mai sincer. Toti cei care intrau in pop-up store intrebau ce este cu acea forma stranie. Li se povestea ca sunt obiecte create de un designer si ca este forma tarii lui. Piesele create de Catalin Nastasoiu generau conversatii la New York despre Romania. Atunci a realizat ca povestea pe care a creat-o era relevanta si in exterior. Servea Romaniei intr-un cadru mult mai larg decat doar intre propriile granite.

DRUMUL GRATIILOR

Piesele din plastic arata ca niste jucarele, sunt colorate, dar nu au valoare in sine. Asa ca si-a propus sa lucreze intr-un material viu si foarte greu de imblanzit – portelanul. Asa au luat nastere cele Trei Gratii, o extensie a conceptului Ronativ, transpuse in piese lucrate manual la fabrica Apulum din Alba Iulia si prezentate oficial in primavara anului 2014 intr-un vernisaj la galeria de arta contemporana Galateca din Bucuresti.

PORTRETUL ARTISTULUI LA TINERETE

Cine este Catalin Nastasoiu? “Daca as stii, nu ar fi simplu? As iesi la pensie?”, a raspuns. “Sunt ca un copil. Mai am inca foarte multe de facut.” Asta este si frumusetea meseriei sale – nu exista un produs finit, care sa fie gata. Tot ansamblul pe care l-a construit face parte dintr-un discurs pe care-l tine pentru tot parcursul vietii. Iar daca la discursul sau participa si cei carora li se adreseaza, ceea ce pana acum s-a intamplat, atunci discursul devine si mai bogat, capata sens.

In functie de contextul educativ, creativ sau profesional in care s-a manifestat, Catalin Nastasoiu a fost, pe rand, copilul fascinat de povestile bunicii intr-un sat mirific din zona Buzaului, elevul care se indragostea iremediabil de matematica datorita talentului pedagogic al profesoarei, studentul la Arte cufundat zi si noapte in munca artistica de atelier, care din anul III intra in mrejele industriei de comunicare, odata cu primele proiecte care puneau bazele brandului Pro TV, apoi profesionistul care deprindea limbajul si instrumentele comunicarii vizuale, acolo unde industria aceasta se afla la ea acasa, in America, si unde, dupa o tumultuoasa perioada de acomodare, ajungea “Cat” de la Catapult Creative Partners, firma de marketing si comunicare pe care o detine in New York, impreuna cu sotia sa, Marsha Greenberg. Si mai mult decat atat, acum este Cat, creative producer, designer, artist vizual, om de comunicare, care nu mai are nevoie sa-si trimita CV-ul, pentru ca-i suna telefonul, semn ca de fiecare data cand a fost angajat si-a facut treaba bine. “In America nu te lauda nimeni. Daca iti faci treaba bine iti suna telefonul, daca nu, nu.”

FORMAREA

S-a nascut in Buzau la sfarsitul anilor ’60. Tot in Buzau a facut liceul. In 1998 a absolvit Academia de Arta din Bucuresti, sectia Ceramica, avand ca proiect de diploma doua vaci din ceramica in marime naturala, devenite ulterior simbol al Laptariei lui Enache, avanpostul artistilor, tinerilor studenti si intelectualilor din Romania postdecembrista. In anul III de facultate i s-a propus sa faca scenografie de televiziune si a acceptat. Asa a fost cooptat in echipa care punea bazele brandului Pro TV, iar dupa lansarea postului a devenit graphic designer pentru departamentul promo. In 1996, managementul CME l-a trimis la Bratislava sa faca parte din echipa care avea sa lanseze Markiza TV. A revenit in Romania pentru a prelua, la invitatia lui Adrian Sarbu, din pozitia de director de creatie, managementul a ceea ce se anunta cea mai mare casa de productie si postproductie digitala si film din sud-estul Europei. A ramas alaturi de trustul Pro pana in 2000, pana cand “si-a atins nivelul maxim de incompetenta”, sintagma pe care o repeta ori de cate ori povesteste acel moment.

Nu a fost nivelul maxim de incompetenta, ci nivelul maxim de epuizare. Dupa ani de munca si multe nopti nedormite, plus cursurile si atelierele de la facultate la care mergea in fiecare dimineata, ajunsese la 57 de kilograme. “Nu pot sa spun cat de dedicat am fost brandului Pro, l-am iubit”, marturiseste Catalin Nastasoiu, fara sa ascunda nicio urma din satisfactia de a fi facut parte dintr-o generatie care a construit un fenomen si care, practic, a schimbat fata industriei de media din Romania.

In 2000, dupa plecarea din Pro TV, s-a intors la prima iubire, ceramica, fondand Atelierele de Ceramica Neolitica Cucuteni. Experimentul a durat pana in 2001, cand a dat Bucurestiul pe New York.

A plecat in SUA cu gandul sa continue povestea cu Cucuteni, numai ca planul de acasa nu s-a potrivit cu ce a gasit acolo unde erau mult prea prezente manifestari ale acestui mestesug, in Chile, Peru, tari in care inca se produceau obiecte extrem de asemanatoare cu ale sale. In plus, microbul advertisingului a fost atat de puternic incat i s-a facut dor. Si-a propus sa invete o meserie care in Romania nu exista: Creative Producer, care inseamna capacitatea de a intelege si coordona creativ productia unui livrabil, simultan cu intelegerea valorii comunicate audientei. Si-a dat seama ca-i lipsesc elementele de limbaj ale meseriei si asa s-a apucat din nou de invatat.

ADAPTAREA

Primul contact cu cultura americana a fost chiar la Bucuresti, din interactiunea cu managementul CME, prima plasare intr-un context de lucru in afara tarii a fost la Bratislava. Ambele au fost experiente formatoare majore. Adevaratul boot camp a fost insa la New York.

New York-ul e un oras de care te indragostesti sau il urasti. Catalin Nastasoiu s-a indragostit de el pentru ca simturile profesionale i-au fost pe deplin activate acolo: “Te scoli dimineata si zau ca miroase a oportunitati. Trebuie doar sa lasi la o parte smiorcaielile si falsele suferinte, sa distingi ce este competitie falsa si sa stii cine este cel care-ti poate aprecia calitatile”. Ritmul in care se lucreaza, felul in care se adreseaza oamenii, asteptarile pe care le au, toate sunt fantastice. Munca nu este neaparat mai multa sau mai grea, dar este cu siguranta mai condensata. E un ritm, ca un bolero, mai lent apoi mai acordat, e un crescendo din care vrei sa faci parte. Sistemul este foarte bine pus la punct, chiar daca mai are mici hartoape ca orice sistem, si este facut pentru cei care isi doresc sa reuseasca.

Adaptarea la sistemul de lucru american o aseamana cu o calatorie intr-un parc de distractii: “La inceput poti fabula ca te poti da in toate tiribombele, eventual, in acelasi timp. Oferta este luminoasa, divertismentul este la maxim, numai ca toate trebuie luate pe rand, trebuie sa vezi daca te poti da in toate, daca iti permiti, apoi faci o selectie, iti dai seama ca nu esti singurul care vrea sa acceseze tiribombele. Prima data e coplesitor”. Asa a fost si primul proiect pe care l-a executat pentru piata americana – o prezentare de vanzari pentru un show de televiziune. A studiat, a executat si a finalizat cu succes in deadline, chiar daca a fost cu mai multa munca decat remuneratia. Nu regreta, pentru ca asa a invatat. Au urmat apoi multe alte proiecte, toate pe baza de recomandari. In momentul in care a primit o scrisoare de multumire, scrisa de mana din partea unui client, intr-un sistem in care practica curenta impune doar “Thanks, good job, see you next time”, fara insa sa existe siguranta ca va mai exista vreun “next time”, a avut certitudinea ca a invatat ce era de invatat si nu mai avea nimic de demonstrat ca sa se vanda. Cine intelege businessul de-adevaratelea si vrea performante, il va angaja. Ceea ce s-a si intamplat. Devenise “Cat, creative producer-ul roman, superprofesionist, care stie ce face”.

REGASIREA

Odata iesit in lumea larga si mare, a realizat ca toate competentele si inventarul de care dispune le mai au si altii. Ce era de facut? Pe de o parte, sa-si rafineze calitatile ca sa fie mai eficiente si atractive pentru piata pe care activa, pe de alta parte, sa se identifice intr-un alt fel fata de ceilalti. Si cum altfel mai bine decat apeland la bagajul identitar? “Identitatea mea de roman mi-a trebuit mie personal. A fost ultima linie de diferentiere fata de oamenii care aveau aceleasi calitati cu mine”, explica simplu Catalin Nastasoiu.

Cand a plecat din Romania era Catalin Nastasoiu de la Pro TV. Cand a ajuns in America era un freelancer dintr-o mare multime de altii la fel. In primii ani nu a avut incotro si a intrat pe panta demonstrarii. A fost nevoit sa arate ca poate face niste lucruri competitive. Dar nu era singurul care facea asta; atunci a simtit nevoia sa gaseasca o cale sa se identifice intr-o mare de oameni, cu aceleasi calitati. S-a intors la origini. A devenit “the guy from Romania” care, ori de cate ori se ivea ocazia, mai amintea cate ceva, cate o experienta din tara sa natala. “Noi, romanii, ne accesam foarte putin bagajul identitar, de teama de a nu fi judecati, de a nu fi pusi intr-o tonalitate nationalista. Sunt insa atatea lucruri bune care ne definesc si nu vorbesc de calitati siropoase, superlative, ci de calitati pe care nu ai cum sa le capeti decat daca te nasti si evoluezi in spatiul in care te-ai nascut”, isi explica Catalin Nastasoiu ideea de la care a pornit povestea Ronativ.

In plus, a mai fost ceva care l-a impins in aceasta directie. Nu s-a simtit reprezentat de niciunul din cele doua variante de discurs despre Romania: nici de cel depresiv, care chiar daca pe alocuri se transforma in glumite si caterinca, cu mult haz de necaz despre niste realitati foarte greu de ameliorat, nici de discursul nationalist siropos, dulcegaros, plin de superlative si exagerari. Ronativ reprezinta o a treia cale. Intai de toate se vrea a fi o resursa de conversatie. Nu ofera nici superlative, nici diminutive. E doar o formula extrem de versatila. De altfel, dupa potentialul de a genera conversatii pentru ca Romania sa nu mai fie ignorata pe harta mare a lumii, Catalin Nastasoiu se mandreste cu versalitatea lucrarii sale si reactiile pe care le starneste gratie acestei versatilitati. Oameni din mai multe colturi ale lumii i-au spus ca si-ar dori sa aiba si ei un Ronativ al lor. Este exact sentimentul invers pe care-l ai cand vezi ca altii fac ceva bine si te intrebi de ce tu nu poti sa faci sau de ce nu te-ai gandit primul.

Cum a gasit resursele sa vada si altceva in afara de relele pe care toti le blamam si cum a reusit sa vina cu un discurs identitar alternativ, fara iz de patriotism emfatic? Cum a reusit sa schimbe perspectivele? Poate pentru ca, la randul sau, a avut parte de experiente, momente, dar mai ales interactiuni cu oameni care i-au schimbat perspective. Admirabila invatatoare din ciclul primar, minunata profesoara de franceza, profesoara de matematica, genialii profesori de la Arte, colegii, prietenii, familia. Fiecare si-a pus cate o amprenta atunci cand a fost nevoie. Am putea spune ca a avea parte de asemenea experiente tine de noroc. Ar putea fi. Dar a fost si ceva mai mult de atat: o incredibila capacitate de absorbtie a experientelor rezultate din interactiuni speciale si o senzatio­nala curiozitate. Curiozitate de a afla, de a cunoaste, de a testa limite si de a invata. De a desco­peri noi orizonturi si perspective. De a se descoperi pe sine si de a redescoperi Romania, care nu e doar una. Pe parcursul vietii de pana acum, Catalin Nastasoiu a descoperit trei Romanii. Prima este cea despre care ii povestea bunica din partea tatalui, de origine din Muntii Buzaului, satul Varteju, comuna Lopatari. Bunica ii vorbea de oameni harnici, vite multe, munca pamantului, trai bun. Era o Romanie prospera pe care atunci cand a crescut nu prea o vedea. Era ca un spatiu ideal.

A doua Romanie este cea razvratita, cea care in permanenta vrea sa demonstreze ceva, sa se faca auzita. Este Romania actuala.

A treia este Romania potentiala, care si-a gasit tonalitatea, acordata, armonioasa. Cea care se asaza indeajuns incat sa se odihneasca, dar sa nu-si piarda din vigilenta. Toate trei si-au gasit locul in Ronativ.

PIXELUL SI HARTA

La inceput, Ronativ a fost prezentat publicului exclusiv in online printr-o serie de imagini compuse astfel incat sa inspire o coperta de revista. Continutul sugerat prin ilustratie si headline-uri si-a atins obiectivul pentru care a fost creat: a generat conversatii, atat pentru publicul din Romania, cat si pentru cel din afara tarii. In paralel cu comunicarea online, Catalin Nastasoiu a dezvoltat o linie de obiecte cu acelasi algoritm, tradus in plan tridimensional (tricouri, cani, bijuterii etc). Obiectele Ronativ sunt pentru cei care vor sa aiba o conversatie despre Romania in termeni foarte simpli: un produs bine facut, generat din spatiul din care provin sau pe care l-am vizitat sau in care ma voi muta. Sunt obiecte pentru oameni care vor sa vorbeasca despre Romania in termeni curati.

GRATIILE DE PORTELAN

Cele Trei Gratii sunt o extensie a proiectului Ronativ. Glastrele au fost concepute si lucrate exclusiv manual de catre Catalin Nastasoiu, din portelan, la fabrica Apulum de la Alba Iulia. Procesul a fost unul extrem de elaborat si minutios, cu rezultate spectaculoase la atingere si vaz. Initial au existat 12 piese, artistul oprindu-se in cele din urma la trei, reprezentand trei tipologii ale femeii: Adolescenta / Mandra – fata tanara care paseste inca nesigur, dar zvelta si mandra; Perechea / Pantecoasa – cucerita sau cuceritoare, trupul ei este pregatit pentru zamislirea de minune a vietii, este perechea barbatului prin care acesta devine implinit – si Stalpul / Coloana – pe ceea ce ne sprijinim atunci cand suntem coplesiti de indoiala, incercati de neputinta.