Stiri

Romania pe podium la S.Pellegrino Young Chef Academy: Alin Vădean câștigă premiul pentru Sustenabilitate în finala concursului

6 dec. 2024 2 min

Romania pe podium la S.Pellegrino Young Chef Academy: Alin Vădean câștigă premiul pentru Sustenabilitate în finala concursului

Reading Time: 2 minute

S.Pellegrino anunță premianții concursului S.Pellegrino Young Chef Academy din etapa regională a Europei de Sud-Est și Mediterană, dezvăluind câștigătorii celor trei categorii de premii, precum și marele premiu, care oferă tânărului bucătar calificarea în finală.

Această inițiativă globală, creată de S.Pellegrino Young Chef Academy, are scopul de a descoperi și a ghida cei mai talentați tineri bucătari din lume.

Pe 25 și 26 noiembrie, Malta a găzduit această etapă a competiției, unde cei 15 tineri bucătari și-au prezentat dish-urile în fața juriului format din Victor Borg (Malta), Thanos Freskos (Grecia), Alexandru Iacob (România), Igor Jagodic (Slovenia) și Iwona Niemczewska.

România a fost reprezentată în competiție de Alin Vădean, alături de mentorul său, Chef Cezar Munteanu, și de Bogdan Panaite, împreună cu mentorul său, Chef Vlad Pădurescu. Cei doi au promovat cu succes gastronomia românească, clasându-se amândoi în topul semifinaliștilor din regiunea Europei de Sud-Est și Mediterană.

Alin Vădean a câștigat Premiul pentru Responsabilitate Socială, acordat pentru preparatul său intitulat “Through the Eyes of a Fish”. Acest dish a impresionat juriul prin faptul că a reprezentat un manifest – un apel pentru sustenabilitate și responsabilitate socială. Preparatul prezentat de Bogdan Panaite, “The Pig’s Alms” – Pomana Porcului, a fost o reinterpretare rafinată a tradițiilor culinare românești, captivând publicul și juriul prin povestea și tehnicile utilizate.

Through the eyes of a fish Vadean Alin

Iată lista câștigătorilor din fiecare categorie:

  1. The S.Pellegrino Social Responsibility Award – Alin Vădean (România), mentorat de Cezar Munteanu, premiu oferit de Marcello De Masi (Regional Business Development Manager pentru Europa și Mediterana).
  2. The Fine Dining Lovers Food For Thought Award – Nikola Šorak (Serbia), mentorat de Mario Mandarić, premiu oferit de Tom Jenkins (jurnalist Fine Dining Lovers).
  3. The Acqua Panna Connection in Gastronomy Award – Andrea Amore (Malta), mentorat de Andrew Borg, premiu oferit de Alberto Bafumi.

Marele câștigător al competiției S.Pellegrino Young Chef Academy 2024 pentru Europa de Sud-Est și Mediterană a fost Pablo Falcón (Slovenia), mentorat de Yvonne Melee, premiul fiind oferit de Michel Beneventi, CEO Sanpellegrino.

Array

Articole pe aceeași temă: