Finanțe

Romania Made in China

20 sept. 2012 4 min

Romania Made in China

Reading Time: 4 minute

Daca restaurantele chinezesti sunt foarte populare la noi, nu acelasi lucru se poate spune despre investitorii din statul asiatic. Situatia pare insa a fi pe cale sa se schimbe printr-o miniinvazie chineza in economia romaneasca.

Ce inseamna????????

Potrivit Google Translate, aceste caractere din limba chineza inseamna “Investiti in Romania”, plan care se pare ca apare din ce in ce mai des pe agendele detinatorilor fraielor marilor companii din China. Un astfel de exemplu este compania China Huadian Engineering Co, recenta castigatoare a licitatiei pentru construirea noului grup energetic de minimum 500 MW de la Rovinari.

Chinezii vor investi peste 1 miliard de dolari in realizarea lucrarilor, ceea ce inseamna si crearea a peste 500 de locuri de munca directe intr-o zona defavorizata, precum si alte pozitii rezultate din dezvoltarea activitatilor economice conexe. Semnele asaltului companiilor din China sunt tot mai clare. “Continuam sa dezvoltam parteneriatele deja statutate cu absolut toti operatorii traditionali, dar si cu  unii dintre cei alternativi, investim in centre de perfectionare a studentilor din universitatile de telecomunicatii si totodata facem planuri pentru a ne deschide propria linie de productie in Romania”, spune pentru Biz Lorian Vintila, director de operatiuni si strategie la compania ZTE Romania.

Parcul industrial-tehnologic va fi ridicat in imediata apropiere a capitalei, iar lucrarile vor debuta in curand, cu o investitie initiala de cateva milioane de euro si care poate atinge cifre mult mai mari in functie atat de nevoile pietei locale, cat si ale celor emergente. ZTE si-a deschis portile in tara in anul 2004, pe vremea cand avea numai 7 angajati, iar in prezent isi desfasoara activitatea cu un numar de 54 de angajati in regim permanent si 38 detasati temporar la linia de productie si departamentul de cercetare si dezvoltare al ZTE Corporation.

De la intrarea pe piata romaneasca, investitiile companiei se ridica la 4 milioane de dolari, iar anul trecut subsidiara din tara a multinationalei cu cartierul general in Shenzen a inregistrat o cifra de afaceri 60 de milioane de euro, suma pe care directorul de operatiuni si strategie estimeaza ca o va inregistra si la finele acestui an. Dupa ce a castigat licitatia pentru crearea retelei 3G in cadrul Zapp Romania, ulterior asimilata de Cosmote Romania, compania este in prezent ancorata in crearea retelelor de comunicatii fixe si mobile precum si in comercializarea terminalelor de tip smart – phone, tablet PC si terminale USB pentru acces la reteaua de date.

Huawei Romania este o alta companie din China care are planuri mari in domeniul telecom local. A patruns pe piata din tara in anul 2003 si are in prezent 850 de angajati, avand planuri pentru 4G, asigurarea mentenantei pentru 3G si se bucura de un business in crestere pe segmentul de terminale mobile. “Putem afirma ca Romania este o tara importanta pentru Huawei, nu doar la nivel european, ci global”, spune Sorina Macarescu, Marketing Director la Huawei Romania, care adauga ca, de curand, subsidiara din tara a companiei multinationale a inaugurat un Centru Global de Service.

Pe agenda Huawei Romania se afla, la capitolul obiective, si derularea unor parteneriate in zona enterprise, care s-ar putea traduce pentru companie prin dezvoltare pe verticala – de la domeniul guvernamental pana la petrol si gaze, financiar, energie, furnizori de servicii precum cei de internet, inclusiv pentru cloud computing, si, in general, cam tot ceea ce inseamna intreprinderi mici si mijlocii, prin parteneri. Rasplata pentru eforturilor companiei nu s-a lasat prea mult asteptata, astfel ca, in 2011, Huawei Romania a avut o cifra de afaceri de 84 de milioane de euro, in crestere cu 120% fata de 2010. Pentru 2012, compania si-a propus pastrarea aceluiasi ritm de crestere, principalele motive fiind, potrivit Sorinei Macarescu, dezvoltarea 4G, cresterea companiei pe partea de terminale, noul centru global de servicii si extinderea pe zonele de enterprise.

Cu toate ca 2012 poate fi considerat cu usurinta anul industriei telecom, prin prisma celei mai importante licitatii pentru 4 G (LTE – Long Term Evolution), care permite viteze de transfer de date de pana la 100 Mbps, aparitia unui nou jucator in industria telecom locala tocmai din China este greu de conceput. “Cunoscand atat piata locala de telecom, cat si pe cea europeana, nu ma lansez in a aprecia ca vreun operator chinez va vrea sa intre in Romania, motivul fiind simplu: piata romaneasca de telecomunicatii este neatractiva atata timp cat nu exista o infrastructura capacitiva de transport al datelor”, spune Lorian Vintila, director de operatiuni si strategie la ZTE Romania. “|n aceste conditii este foarte dificil pentru un operator de talia China Mobile sau China Telecom sa-si creeze in anul 2012 propria retea de telecomunicat ii in tara noastra pornind de la zero”, continua Lorian Vintila.

PICATURA CHINEZEASCA INVESTITIONALA

Pana la finele lunii martie functionau in tara 10.344 de firme chinezesti si societati mixte romano-chineze, dupa cum arata datele Oficiului National al Registrului Comertului. Valoarea investitiilor chineze in Romania se ridica la aproape 406,5 milioane de dolari, ceea ce plaseaza statul asiatic abia pe locul 18 intr-un clasament general al tarilor care au investit in Romania. Totusi, valul investitiilor din China este departe de nivelul cu care alte membre ale Comunitatii Europene reusesc sa absoarba investitiile marilor corporatii din China. |n 2011, la nivel global, China a facut investitii de peste 70 de miliarde de euro.

Cu toate acestea, statul roman ia si masuri pentru atragerea chinezilor, una dintre acestea fiind, potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA), contactati de revista Biz, deschiderea unei linii aeriene regulate directe intre Bucuresti si Beijing/Shanghai, propunere care este actualmente analizata de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii. Alaturi de aceasta, statul mai urmareste infiintarea grupului de lucru interministerial pentru cooperarea romano-chineza, adica o structura care are ca scop reunirea intr-o formula operativa a factorilor de decizie implicati in realizarea proiectelor economice propuse partenerilor chinezi. “Obiectivul Grupului este de a stabili si a pune in aplicare masurile necesare pentru aducerea proiectelor de investit ii si cooperare in stadiul de a fi licitate, complet documentate”, spun reprezentantii MECMA.

De asemenea, tot pentru atragerea investitiilor din China se urmareste negocierea unui acord pentru consolidarea cooperarii in domeniul infrastructurii, care sa ofere o baza juridica si garantii pentru participarea firmelor chineze la realizarea unor mari proiecte de investitii in Romania in regim de parteneriat public-privat.

Romania este atractiva pentru investitorii straini prin prisma acordarii unui ajutor de stat in functie de valoarea investit iei si a numarului de locuri de munca nou create – intre 5 si 10 milioane de euro pentru 50 de noi locuri de munca, suma care creste treptat in functie de numarul de pozitii noi generate si poate ajunge pana la 100 de milioane de euro pentru 500 de locuri de munca create

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: